HOTĂRÂRE nr. 895 din 15 octombrie 2014

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 766 din 22 octombrie 2014
Intrat în vigoare
22.10.2014
Forma consolidată din
22.10.2014
Cuprins

privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Complex Sportiv Național de Tenis", bd. Basarabia nr. 37-39, sectorul 2, municipiul București, realizat prin Compania Națională de Investiții "C.N.I." - S.A.

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Complex Sportiv Național de Tenis", bd. Basarabia nr. 37-39, sectorul 2, municipiul București, realizat prin Compania Națională de Investiții "C.N.I." - S.A., prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și prin bugetul Ministerului Tineretului și Sportului prin Complexul Sportiv Național "Lia Manoliu", în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

─────────────────

Viceprim-ministru,

ministrul dezvoltării regionale

și administrației publice,

Nicolae-Liviu Dragnea

Ministrul finanțelor publice,

Ioana-Maria Petrescu

Ministrul delegat pentru buget,

Darius-Bogdan Vâlcov

Ministrul tineretului și sportului,

Gabriela Szabo

București, 15 octombrie 2014.

Nr. 895.

Anexa

INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI

ai obiectivului de investiții

"Complex Sportiv Național de Tenis", bd. Basarabia nr. 37-39, sectorul 2,

municipiul București

Titular: Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice

Beneficiar: Compania Națională de Investiții "C.N.I." - S.A. pentru perioada realizării investiției

Beneficiar final: Ministerul Tineretului și Sportului prin Complexul Sportiv Național "Lia Manoliu" după realizarea investiției

Amplasament: bd. Basarabia nr. 37-39, sectorul 2, municipiul București

Indicatori tehnico-economici

- Valoarea totală a investiției, inclusiv TVA: mii lei 56.897 (în prețuri la data de 3 septembrie 2014; 1 euro = 4,4060 lei), din care: - construcții-montaj mii lei 45.186 - Valoarea finanțată prin C.N.I., inclusiv TVA: mii lei 56.635 din care: - construcții-montaj mii lei 44.927 - Eșalonarea investiției: INV/C+M - anul I INV mii lei 30.000 ───── ─────── ──────── C+M mii lei 24.000 - anul II INV mii lei 26.635 ───── ─────── ──────── C+M mii lei 20.927 - Valoarea finanțată prin Ministerul Tineretului și Sportului, inclusiv TVA, mii lei 262 din care: - construcții-montaj mii lei 259 - Capacități: - locuri în tribune nr. 3.240 - suprafața construită mp 8.735 - suprafața desfășurată mp 13.902 - Durata de realizare a investiției luni 18

Factori de risc

Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2013.

Finanțarea investiției

Finanțarea obiectivului de investiții se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și prin bugetul Ministerului Tineretului și Sportului prin Complexul Sportiv Național "Lia Manoliu", în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

__________

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.