privind aprobarea Normelor tehnice de finanțare și realizare a Acțiunii prioritare pentru tratamentul intervențional al pacienților cu accident vascular cerebral acut (AP-AVCAc)
Văzând Referatul de aprobare nr. N.B. 8.936 din 21 octombrie 2014 al Serviciului medicină de urgență din cadrul Ministerului Sănătății,
având în vedere art. 93 alin. (4) și (4^1) și art. 362 lit. e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul sănătății emite următorul ordin:
(1) Se aprobă Normele tehnice de finanțare și realizare a Acțiunii prioritare pentru tratamentul intervențional al pacienților cu accident vascular cerebral acut (AP-AVCAc), prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin, în scopul îngrijirii cazurilor cu accident vascular cerebral acut ale căror costuri nu pot fi acoperite din fondurile obținute pe baza contractelor cu casele de asigurări județene și a municipiului București.
(2) Acțiunile prevăzute la alin. (1) se derulează de către spitale regionale de urgență și spitale județene de urgență și Institutul Național de Neurologie și Boli Cerebrovasculare, nominalizate în anexă, și se finanțează din fonduri asigurate din bugetul Ministerului Sănătății, de la bugetul de stat și din veniturile proprii ale acestuia.
Direcțiile de specialitate din Ministerul Sănătății, direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, precum și spitalele care derulează Acțiunea prioritară pentru tratamentul intervențional al pacienților cu accidente vasculare cerebrale acute, indiferent de subordonare, vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
București, 21 octombrie 2014.