Articolul I
Metodologia privind organizarea și funcționarea SUMAL, obligațiile utilizatorilor SUMAL, precum și structura și modalitatea de transmitere a informațiilor standardizate, aprobată prin Ordinul ministrului delegat pentru ape, păduri și piscicultură nr. 837/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 21 octombrie 2014, se completează după cum urmează:
- După articolul 39 se introduce un nou articol, articolul 40, cu următorul cuprins:
"Art. 40. - (1) Persoanele fizice îndreptățite prevăzute de Legea nr. 144/2000 privind acordarea de facilități persoanelor care au domiciliul în localitățile rurale aflate în zonele montane, republicată, și de Legea nr. 33/1996 privind repunerea în unele drepturi economice a locuitorilor Munților Apuseni, cu modificările și completările ulterioare, pot transporta masa lemnoasă de la locul de recoltare, în baza unui aviz de însoțire primar emis de către ocolul silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice pentru suprafața de fond forestier de pe care s-a recoltat masa lemnoasă.
(2) Materialele lemnoase prevăzute de Legea nr. 144/2000, republicată, și de Legea nr. 33/1996, cu modificările și completările ulterioare, rezultate în urma prelucrării - scândură, grinzi, bârne, araci de vie - pot fi transportate, la solicitarea scrisă a proprietarului materialelor lemnoase, cu precizarea destinației, în vederea valorificării în târguri, piețe, oboare, precum și în alte locuri destinate activităților comerciale, în baza unui aviz de însoțire secundar pentru cherestele, emis în condițiile Hotărârile Guvernului nr. 470/2014, cu modificările și completările ulterioare, de către ocolul silvic emitent al avizului de însoțire primar al materialelor lemnoase care au fost supuse prelucrării.
(3) Materialele lemnoase aflate în proprietatea persoanelor fizice, instituțiilor publice și instituțiilor de cult, care fac dovada deținerii acestora cu aviz de însoțire, pot fi transportate de la locul de depozitare la locul în care se realizează prelucrarea sau la o altă destinație, la solicitarea scrisă a acestora, cu precizarea destinației, în baza unui aviz de însoțire secundar pentru materiale lemnoase, altele decât cherestelele, sau în baza unui aviz de însoțire secundar pentru cherestele, emis în condițiile Hotărârii Guvernului nr. 470/2014, cu modificările și completările ulterioare, de către ocolul silvic în a cărui rază teritorială se află depozitate materialele lemnoase."