privind aprobarea stemei comunei Munteni-Buzău, județul Ialomița
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
(1) Se aprobă stema comunei Munteni-Buzău, județul Ialomița, prevăzută în anexa nr. 1.
(2) Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei sunt prevăzute în anexa nr. 2.
(3) Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
ministrul dezvoltării regionale
și administrației publice,
București, 4 noiembrie 2014.
Anexa 1
comunei Munteni-Buzău, județul Ialomița
Anexa 2
DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Munteni-Buzău,
Stema comunei Munteni-Buzău, potrivit anexei nr. 1, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat în furcă răsturnată.
În partea dreaptă, în câmp roșu, se află un tun de argint, ușor orientat un sfert spre stânga. Tunul este înconjurat în partea de jos a câmpului de o ghirlandă de frunze de stejar de aur.
În partea superioară, în câmp albastru, se află un mănunchi de trei spice de grâu de aur.
În partea stângă, în câmp argintiu, se află un personaj masculin stând în picioare, îmbrăcat în costumul tradițional, având cămașa cu mâneci largi, lungă până la genunchi și pantaloni 3/4 largi, de culoare albă. Deasupra cămășii se află un ilic roșu cu dungi negre, cu câte patru nasturi negri, așezați dreapta - stânga. Personajul poartă în picioare opinci negre, iar pe cap poartă o pălărie cu boruri mici și panglică, uitându-se spre stânga.
Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificațiile elementelor însumate
Spicele de grâu și coroana de stejar fac referire la bogăția solului și la cea horticolă din zonă.
Tunul simbolizează luptele purtate pe teritoriul localității.
Personajul în costum tradițional reprezintă tradiția populară a locuitorilor.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.