Articolul I
Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 28 octombrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 103^11 va avea următorul cuprins:
"Art. 103^11. - În cauzele în care instanța este sesizată cu rechizitoriu sau cu plângere împotriva soluției de neurmărire ori de netrimitere în judecată, în cadrul repartizării aleatorii în sistem informatic se stabilește numai completul de judecată, dintre completele de judecători de cameră preliminară și pentru judecata în primă instanță. Cauzele repartizate aleatoriu sunt transmise completului corespunzător, pentru îndeplinirea procedurilor prevăzute de lege."
2. La articolul 103^14, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 103^14. - (1) După rămânerea definitivă a încheierii prin care s-a dispus, în procedura în camera preliminară, începerea judecății, completul de judecată fixează primul termen de judecată, dispunând citarea părților, precum și, după caz, alte măsuri pentru pregătirea judecății, în condițiile legii. Dosarul se predă de îndată grefierului de ședință care, în aceeași zi, introduce termenul în aplicația ECRIS."