*Font 9* ┌───┬─────────────────────────────┬──────────────────────────────┬────────────────────────┐ │ │ Directiva transpusă │ Legislația națională │ Autorități │ │ │ │ │ competente │ ├───┼─────────────────────────────┼──────────────────────────────┼────────────────────────┤ │ 1.│Directiva 2005/29/CE a │ Legea nr. 363/2007 privind │Autoritatea Națională │ │ │Parlamentului European și a │combaterea practicilor │pentru Protecția │ │ │Consiliului din 11 mai 2005 │incorecte ale comercianților │Consumatorilor │ │ │privind practicile comerciale│în relația cu consumatorii și │ │ │ │neloiale ale întreprinderilor│armonizarea reglementărilor cu│ │ │ │de pe piața internă față de │legislația europeană privind │ │ │ │consumatori și de modificare │protecția consumatorilor, │ │ │ │a Directivei 84/450/CEE a │publicată în Monitorul Oficial│ │ │ │Consiliului, a Directivelor │al României, Partea I, nr. 899│ │ │ │97/7/CE, 98/27/CE și │din 28 decembrie 2007, cu │ │ │ │2002/65/CE ale Parlamentului │modificările ulterioare │ │ │ │European și ale Consiliului │ │ │ │ │și a Regulamentului (CE) │ │ │ │ │nr. 2.006/2004 al │ │ │ │ │Parlamentului European și al │ │ │ │ │Consiliului ("Directiva │ │ │ │ │privind practicile comerciale│ │ │ │ │neloiale"), publicată în │ │ │ │ │Jurnalul Oficial al Uniunii │ │ │ │ │Europene seria L, nr. 149 din│ │ │ │ │11 iunie 2005 │ │ │ ├───┼─────────────────────────────┼──────────────────────────────┼────────────────────────┤ │ 2.│Directiva 2008/48/CE a │Ordonanța de urgență a │Autoritatea Națională │ │ │Parlamentului European și a │Guvernului nr. 50/2010 │pentru Protecția │ │ │Consiliului din 23 aprilie │privind contractele de credit │Consumatorilor │ │ │2008 privind contractele de │pentru consumatori, publicată │ │ │ │credit pentru consumatori și │în Monitorul Oficial al │ │ │ │de abrogare a Directivei │României, Partea I, nr. 389 │ │ │ │87/102/CEE a Consiliului, │din 11 iunie 2010, aprobată cu│ │ │ │publicată în Jurnalul Oficial│modificări și completări prin │ │ │ │al Uniunii Europene seria L, │ Legea nr. 288/2010 , cu │ │ │ │nr. 133 din 22 mai 2008 │modificările ulterioare │ │ ├───┼─────────────────────────────┼──────────────────────────────┼────────────────────────┤ │ 3.│Directiva 2010/13/UE a │Legea audiovizualului nr. │Consiliul Național al │ │ │Parlamentului European și a │ 504/2002 , publicată în │Audiovizualului │ │ │Consiliului din 10 martie │Monitorul Oficial al României,│ │ │ │2010 privind coordonarea │Partea I, nr. 534 din 22 iulie│ │ │ │anumitor dispoziții stabilite│2002, cu modificările și │ │ │ │prin acte cu putere de lege │completările ulterioare │ │ │ │sau acte administrative în │Decizia Consiliului Național │ │ │ │cadrul statelor membre cu │al Audiovizualului nr. 220 / │ │ │ │privire la furnizarea de │2011 privind Codul de │ │ │ │servicii mass-media │reglementare a conținutului │ │ │ │audiovizuale (Directiva │audiovizual, publicată în │ │ │ │serviciilor mass-media │Monitorul Oficial al României,│ │ │ │audiovizuale), publicată în │Partea I, nr. 174 din │ │ │ │Jurnalul Oficial al Uniunii │11 martie 2011, cu │ │ │ │Europene seria L, nr. 95 din │modificările și completările │ │ │ │15 aprilie 2010 - art. 9, 10,│ulterioare │ │ │ │11, 19-26 │Decizia Consiliului Național │ │ │ │ │al Audiovizualului nr. │ │ │ │ │ 320/2012 privind furnizarea │ │ │ │ │serviciilor media audiovizuale│ │ │ │ │la cerere, publicată în │ │ │ │ │Monitorul Oficial al României,│ │ │ │ │Partea I, nr. 434 din │ │ │ │ │30 iunie 2012 │ │ ├───┼─────────────────────────────┼──────────────────────────────┼────────────────────────┤ │ 4.│Directiva 90/314/CEE a │Ordonanța Guvernului nr. │Autoritatea Națională │ │ │Consiliului din 13 iunie 1990│ 107/1999 privind activitatea │pentru Protecția │ │ │privind pachetele de servicii│de comercializare a pachetelor│Consumatorilor │ │ │pentru călătorii, vacanțe și │de servicii turistice, │ │ │ │circuite, publicată în │republicată în Monitorul │Autoritatea Națională │ │ │Jurnalul Oficial al │Oficial al României, Partea I,│pentru Turism │ │ │Comunităților Europene │nr. 448 din 16 iunie 2008 │ │ │ │seria L, nr. 158 din 23 iunie│ │ │ │ │1990 │ │ │ ├───┼─────────────────────────────┼──────────────────────────────┼────────────────────────┤ │ 5.│Directiva 93/13/CEE a │ Legea nr. 193/2000 privind │Autoritatea Națională │ │ │Consiliului din 5 aprilie │clauzele abuzive din │pentru Protecția │ │ │1993 privind clauzele în │contractele încheiate între │Consumatorilor │ │ │contractele încheiate cu │profesioniști și consumatori, │ │ │ │consumatorii, publicată în │republicată în Monitorul │ │ │ │Jurnalul Oficial al │Oficial al României, Partea I,│ │ │ │Comunităților Europene │nr. 543 din 3 august 2012, cu │ │ │ │seria L, nr. 95 din │modificările și completările │ │ │ │21 aprilie 1993 │ulterioare │ │ ├───┼─────────────────────────────┼──────────────────────────────┼────────────────────────┤ │ 6.│Directiva 2008/122/CE a │Ordonanța de urgență a │Autoritatea Națională │ │ │Parlamentului European și a │Guvernului nr. 14/2011 pentru │pentru Protecția │ │ │Consiliului din 14 ianuarie │protecția consumatorilor la │Consumatorilor │ │ │2009 privind protecția │încheierea și executarea │ │ │ │consumatorilor în ceea ce │contractelor privind │ │ │ │privește anumite aspecte │dobândirea dreptului de │ │ │ │referitoare la contractele │folosință pe o perioadă │ │ │ │privind dreptul de folosință │determinată a unuia sau a mai │ │ │ │a bunurilor pe durată │multor spații de cazare, a │ │ │ │limitată, la contractele │contractelor pe termen lung │ │ │ │privind produsele de vacanță │privind dobândirea unor │ │ │ │cu drept de folosință pe │beneficii pentru produsele de │ │ │ │termen lung, precum și la │vacanță, a contractelor de │ │ │ │contractele de revânzare și │revânzare, precum și a │ │ │ │de schimb, publicată în │contractelor de schimb, │ │ │ │Jurnalul Oficial al Uniunii │publicată în Monitorul Oficial│ │ │ │Europene seria L, nr. 33 din │al României, Partea I, nr. 134│ │ │ │3 februarie 2009 │din 22 februarie 2011 │ │ ├───┼─────────────────────────────┼──────────────────────────────┼────────────────────────┤ │ 7.│Directiva 98/6/CE a │ Hotărârea Guvernului nr. 947 / │Autoritatea Națională │ │ │Parlamentului European și a │2000 privind modalitatea de │pentru Protecția │ │ │Consiliului din 16 februarie │indicare a prețurilor │Consumatorilor │ │ │1988 privind protecția │produselor oferite │ │ │ │consumatorului prin indicarea│consumatorilor spre vânzare, │ │ │ │prețurilor produselor oferite│republicată în Monitorul │ │ │ │consumatorilor, publicată în │Oficial al României, Partea I,│ │ │ │Jurnalul Oficial al │nr. 643 din 9 septembrie 2008,│ │ │ │Comunităților Europene │cu modificările ulterioare │ │ │ │seria L, nr. 80 din 18 martie│ │ │ │ │1998 │ │ │ ├───┼─────────────────────────────┼──────────────────────────────┼────────────────────────┤ │ 8.│Directiva 1999/44/CE a │ Legea nr. 449/2003 privind │Autoritatea Națională │ │ │Parlamentului European și a │vânzarea produselor și │pentru Protecția │ │ │Consiliului din 25 mai 1999 │garanțiile asociate acestora, │Consumatorilor │ │ │privind anumite aspecte ale │republicată în Monitorul │ │ │ │vânzării de bunuri de consum │Oficial al României, Partea I,│ │ │ │și garanțiile conexe, │nr. 347 din 6 mai 2008, cu │ │ │ │publicată în Jurnalul Oficial│modificările și completările │ │ │ │al Comunităților Europene │ulterioare │ │ │ │seria L, nr. 171 din 7 iulie │Ordonanța Guvernului nr. │ │ │ │1999 │ 21/1992 privind protecția │ │ │ │ │consumatorilor, republicată în│ │ │ │ │Monitorul Oficial al României,│ │ │ │ │Partea I, nr. 208 din │ │ │ │ │28 martie 2007, cu │ │ │ │ │modificările și completările │ │ │ │ │ulterioare │ │ ├───┼─────────────────────────────┼──────────────────────────────┼────────────────────────┤ │ 9.│Directiva 2000/31/CE a │ Legea nr. 365/2002 privind │Ministerul pentru │ │ │Parlamentului European și a │comerțul electronic, │Societatea │ │ │Consiliului din 8 iunie 2000 │republicată în Monitorul │Informațională │ │ │privind anumite aspecte │Oficial al României, Partea I,│Ministerul Afacerilor │ │ │juridice ale serviciilor │nr. 959 din 29 noiembrie 2006,│Interne │ │ │societății informaționale, │cu modificările ulterioare │ │ │ │în special ale comerțului │ │ │ │ │electronic, pe piața internă │ │ │ │ │(directiva privind comerțul │ │ │ │ │electronic), publicată în │ │ │ │ │Jurnalul Oficial al │ │ │ │ │Comunităților Europene │ │ │ │ │seria L, nr. 178 din │ │ │ │ │17 iulie 2000 │ │ │ ├───┼─────────────────────────────┼──────────────────────────────┼────────────────────────┤ │10.│Directiva 2001/83/CE a │ Legea nr. 95/2006 privind │Ministerul Sănătății │ │ │Parlamentului European și a │reforma în domeniul sănătății,│ │ │ │Consiliului din 6 noiembrie │publicată în Monitorul Oficial│ │ │ │2001 de instituire a unui │al României, Partea I, nr. 372│ │ │ │cod comunitar cu privire la │din 28 aprilie 2006, cu │ │ │ │medicamentele de uz uman, │modificările și completările │ │ │ │publicată în Jurnalul Oficial│ulterioare │ │ │ │al Comunităților Europene │ │ │ │ │seria L, nr. 311 din │ │ │ │ │28 noiembrie 2001. De la │ │ │ │ │art. 86 la 100, directivă │ │ │ │ │consolidată prin Directiva │ │ │ │ │2004/27/CE, publicată în │ │ │ │ │Jurnalul Oficial al Uniunii │ │ │ │ │Europene seria L, nr. 136 │ │ │ │ │din 30 aprilie 2004 │ │ │ ├───┼─────────────────────────────┼──────────────────────────────┼────────────────────────┤ │11.│Directiva 2002/65/CE a │Ordonanța Guvernului nr. │Autoritatea Națională │ │ │Parlamentului European și a │ 85/2004 privind protecția │pentru Protecția │ │ │Consiliului din 23 septembrie│consumatorilor la încheierea │Consumatorilor │ │ │2002 privind comercializarea │și executarea contractelor la │ │ │ │la distanță a serviciilor │distanță privind serviciile │ │ │ │financiare de consum și de │financiare, republicată în │ │ │ │modificare a Directivei │Monitorul Oficial al României,│ │ │ │90/619/CEE a Consiliului, și │Partea I, nr. 365 din 13 mai │ │ │ │a directivelor 97/7/CE și │2008, cu modificările și │ │ │ │98/27/CE, publicată în │completările ulterioare │ │ │ │Jurnalul Oficial al │ │ │ │ │Comunităților Europene │ │ │ │ │seria L, nr. 271 din │ │ │ │ │9 octombrie 2002 │ │ │ ├───┼─────────────────────────────┼──────────────────────────────┼────────────────────────┤ │12.│Regulamentul (CE) nr. 261/ │Hotărârea Guvernului nr. │Autoritatea Națională │ │ │2004 al Parlamentului │ 1.912/2006 privind stabilirea │pentru Protecția │ │ │European și al Consiliului │unor măsuri pentru asigurarea │Consumatorilor │ │ │din 11 februarie 2004 de │aplicării Regulamentului (CE) │Ministerul │ │ │stabilire a unor norme comune│nr. 261/2004 al Parlamentului │Transporturilor │ │ │în materie de compensare și │European și al Consiliului din│ │ │ │de asistență a pasagerilor în│11 februarie 2004, care │ │ │ │eventualitatea refuzului la │stabilește reguli comune │ │ │ │îmbarcare și anulării sau │privind compensarea și │ │ │ │întârzierii prelungite a │asistența acordate pasagerilor│ │ │ │zborurilor și de abrogare a │în cazul refuzului la │ │ │ │Regulamentului (CEE) nr. │îmbarcare și al anulării sau │ │ │ │295/91, publicat în Jurnalul │întârzierii zborurilor și care│ │ │ │Oficial al Uniunii Europene │abrogă Regulamentul (CEE) nr. │ │ │ │seria L, nr. 46 din │295/91, publicată în Monitorul│ │ │ │17 februarie 2004 │Oficial al României, Partea I,│ │ │ │ │nr. 1.050 din 29 decembrie │ │ │ │ │2006 │ │ ├───┼─────────────────────────────┼──────────────────────────────┼────────────────────────┤ │13.│Directiva 2006/114/CE a │ Legea nr. 158/2008 privind │Autoritatea Națională │ │ │Parlamentului European și a │publicitatea înșelătoare și │pentru Protecția │ │ │Consiliului din 12 decembrie │publicitatea comparativă, │Consumatorilor │ │ │2006 privind publicitatea │republicată în Monitorul │ │ │ │înșelătoare și comparativă, │Oficial al României, Partea I,│ │ │ │publicată în Jurnalul Oficial│nr. 454 din 24 iulie 2013 - │ │ │ │al Uniunii Europene seria L, │art. 1, art. 3 lit. c), art. │ │ │ │nr. 376 din 27 decembrie │6-14 alin. (1), art. 15-22 │ │ │ │2006, - art. 1, art. 2 lit. │ │ │ │ │(c), art. 4, 5, 6, 7, 8 │ │ │ ├───┼─────────────────────────────┼──────────────────────────────┼────────────────────────┤ │14.│Directiva 2002/58/CE a │Ordonanța de urgență a │Autoritatea Națională de│ │ │Parlamentului European și a │Guvernului nr. 13/2012 pentru │Supraveghere a │ │ │Consiliului din 12 iulie 2002│modificarea și completarea │Prelucrării Datelor cu │ │ │privind prelucrarea datelor │ Legii nr. 506/2004 privind │Caracter Personal │ │ │personale și protejarea │prelucrarea datelor cu │ │ │ │confidențialității în │caracter personal și protecția│ │ │ │sectorul comunicațiilor │vieții private în sectorul │ │ │ │publice (Directiva asupra │comunicațiilor electronice, │ │ │ │confidențialității și │publicată în Monitorul Oficial│ │ │ │comunicațiilor electronice), │al României, Partea I, nr. 277│ │ │ │publicată în Jurnalul Oficial│din 26 aprilie 2012, aprobată │ │ │ │al Comunităților Europene, │prin Legea nr. 189/2012 - │ │ │ │seria L, nr. 201 din 31 iulie│art. 12 │ │ │ │2002 - art. 13 │ │ │ ├───┼─────────────────────────────┼──────────────────────────────┼────────────────────────┤ │15.│Regulamentul (UE) nr. 181/ │Hotărârea Guvernului nr. │Inspectoratul de Stat │ │ │2011 al Parlamentului │ 425/2013 privind stabilirea │pentru Controlul în │ │ │European și al Consiliului │unor măsuri pentru asigurarea │Transportul Rutier din │ │ │din 16 februarie 2011 privind│aplicării Regulamentului (UE) │cadrul Ministerului │ │ │drepturile pasagerilor care │nr. 181/2011 al Parlamentului │Transporturilor │ │ │călătoresc cu autobuzul și │European și al Consiliului din│ │ │ │autocarul și de modificare a │16 februarie 2011 privind │Ministerul Economiei │ │ │Regulamentului (CE) nr. │drepturile pasagerilor care │prin Departamentul │ │ │2.006/2004, publicat în │călătoresc cu autobuzul și │pentru Întreprinderi │ │ │Jurnalul Oficial al Uniunii │autocarul și de modificare a │Mici și Mijlocii, │ │ │Europene, seria L, nr. 55 din│Regulamentului (CE) nr. │Mediul de Afaceri și │ │ │28 februarie 2011 │2.006/2004, publicată în │Turism │ │ │ │Monitorul Oficial al României,│ │ │ │ │Partea I, nr. 401 din │ │ │ │ │3 iulie 2013 │ │ ├───┼─────────────────────────────┼──────────────────────────────┼────────────────────────┤ │16.│Directiva 2011/83/UE a │Ordonanța de urgență a │Autoritatea Națională │ │ │Parlamentului European și a │Guvernului nr. 34/2014 privind│pentru Protecția │ │ │Consiliului din 25 octombrie │drepturile consumatorilor în │Consumatorilor │ │ │2011 privind drepturile │cadrul contractelor încheiate │ │ │ │consumatorilor, de modificare│cu profesioniștii, precum și │Autoritatea Națională │ │ │a Directivei 93/13/CEE a │pentru modificarea și │pentru Administrare și │ │ │Consiliului și a Directivei │completarea unor acte │Reglementare în │ │ │1999/44/CE a Parlamentului │normative, publicată în │Comunicații │ │ │European și a Consiliului și │Monitorul Oficial al României,│ │ │ │de abrogare a Directivei │Partea I, nr. 427 din │ │ │ │85/577/CEE a Consiliului și a│11 iunie 2014 │ │ │ │Directivei 97/7/CE a │ │ │ │ │Parlamentului European și a │ │ │ │ │Consiliului, publicată în │ │ │ │ │Jurnalul Oficial al Uniunii │ │ │ │ │Europene, seria L, nr. 304 │ │ │ │ │din 22 noiembrie 2011 │ │ │ ├───┼─────────────────────────────┼──────────────────────────────┼────────────────────────┤ │17.│Regulamentul (UE) nr. 1.177/ │Hotărârea Guvernului nr. │Autoritatea Națională │ │ │2010 al Parlamentului │ 1.061/2013 privind stabilirea │pentru Protecția │ │ │European și al Consiliului │unor măsuri pentru asigurarea │Consumatorilor │ │ │din 24 noiembrie 2010 privind│aplicării Regulamentului (UE) │ │ │ │drepturile pasagerilor care │nr. 1.177/2010 al │Agenția Națională pentru│ │ │călătoresc pe mare și pe căi │Parlamentului European și al │Plăți și Inspecție │ │ │navigabile interioare și de │Consiliului din 24 noiembrie │Socială │ │ │modificare a Regulamentului │2010 privind drepturile │ │ │ │(CE) nr. 2.006/2004, publicat│pasagerilor care călătoresc pe│ │ │ │în Jurnalul Oficial al │mare și pe căi navigabile │ │ │ │Uniunii Europene, seria L, │interioare și de modificare a │ │ │ │nr. 334 din 17 decembrie 2010│Regulamentului (CE) nr. 2.006/│ │ │ │ │2004, publicată în Monitorul │ │ │ │ │Oficial al României, Partea I,│ │ │ │ │nr. 825 din 23 decembrie 2013 │ │ └───┴─────────────────────────────┴──────────────────────────────┴────────────────────────┘