Articolul UNIC
Procedurile privind accesul la măsurile pentru stimularea ocupării forței de muncă, modalitățile de finanțare și instrucțiunile de implementare a acestora, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 377/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 10 mai 2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 9, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(3) Pe baza rezultatelor discuțiilor individuale și a testărilor efectuate, consilierul stabilește pașii pe care persoana consiliată trebuie să îi urmeze pentru alegerea ocupației/meseriei, prin accesarea celorlalte măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă ce vizează creșterea șanselor de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă."
2. Articolul 11 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 11. - Consilierul, la încheierea perioadei de informare și consiliere profesională, redactează o recomandare pentru participarea persoanei consiliate, după caz, la:
a) programe de formare profesională;
b) evaluare și certificare a competențelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale;
c) consultanță și asistență pentru începerea unei activități independente ori pentru inițierea unei afaceri."
3. La articolul 32 alineatul (1) punctul A, după litera h) se introduce o nouă literă, litera i), cu următorul cuprins:
"i) după caz, cheltuielile de cazare, transport și masă pentru personalul de specialitate care desfășoară activități de predare-instruire și/sau membri ai comisiei de examinare în conformitate cu reglementările în vigoare pentru salariații autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării în cadrul localității, în interesul serviciului."
4. La articolul 46, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"(3) Cuantumul tarifului pe oră pentru activitatea desfășurată de formatori din afara instituției nu poate fi mai mare decât suma plătită în sistemul de plată cu ora în unitățile de învățământ public unui profesor cu gradul didactic I, având o vechime de 20 de ani în învățământ."
5. După articolul 58^1 se introduce un nou capitol, capitolul 3^1, alcătuit din articolele 58^2 - 58^16, cu următorul cuprins:
"CAPITOLUL 3^1
Evaluarea și certificarea competențelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale
Art. 58^2. - (1) Evaluarea și certificarea competențelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale, denumită în continuare evaluarea și certificarea competențelor profesionale, a cărei finanțare se asigură în mod gratuit din bugetul asigurărilor pentru șomaj, prevăzută la cap. V "Măsuri pentru stimularea ocupării forței de muncă" secțiunea a 2-a "Creșterea șanselor de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă", pct. 3^1 "Evaluarea și certificarea competențelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale" din lege, se realizează în conformitate cu Planul național de formare profesională al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, aprobat de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.
(2) În cursul anului, la propunerea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, cu aprobarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice sau la inițiativa acestuia, în condițiile asigurării resurselor financiare necesare, se poate modifica Planul național de formare profesională al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Art. 58^3. - (1) Beneficiarii evaluării și certificării competențelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale sunt persoanele aflate în situațiile prevăzute la art. 16 și la art. 66 alin. (1) din lege.
(2) Serviciile de evaluare și certificare a competențelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale sunt gratuite pentru categoriile de persoane prevăzute la art. 66 alin. (1) din lege, înregistrate la agențiile pentru ocuparea forței de muncă.
(3) Gratuitatea prevăzută la alin. (2) se acordă în condițiile prevăzute la art. 70^1 alin. (1) și (2) din lege, precum și la art. 58^4 și art. 58^5.
(4) Persoanele care nu se încadrează în prevederile alin. (2) și (3) și doresc să participe la evaluarea și certificarea competențelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale, organizată de către agențiile pentru ocuparea forței de muncă sau centrele regionale de formare profesională a adulților, suportă contravaloarea cheltuielilor pentru organizarea evaluării și certificării competențelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale.
Art. 58^4. - (1) Persoanele prevăzute la art. 66 alin. (1) din lege au acces la evaluarea și certificarea competențelor profesionale gratuite, prevăzute de respectiva lege, dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) sunt înregistrate la agențiile pentru ocuparea forței de muncă și nu au mai beneficiat, de la data înregistrării, de astfel de servicii din partea agenției pentru ocuparea forței de muncă sau centrelor regionale de formare profesională a adulților, finanțate din bugetul asigurărilor pentru șomaj;
b) nu dețin certificat de competențe profesionale, certificat de calificare sau certificat de absolvire pentru unitățile de competență, ocupația ori calificarea pentru care se asigură gratuit evaluarea competențelor profesionale;
c) sunt apte din punct de vedere medical pentru practicarea ocupației sau accesul la calificarea prevăzute la lit. b);
d) au fost cuprinse în servicii de informare și consiliere profesională sau servicii de mediere și în urma acestor servicii au primit recomandare în acest sens.
(2) Prin recomandarea prevăzută la alin. (1) lit. d) se atestă îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) lit. a)-c).
(3) Persoanele înregistrate la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, care desfășoară activități în mediul rural și nu realizează venituri lunare sau realizează venituri lunare mai mici decât valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă în vigoare, beneficiază în mod gratuit de servicii de evaluare și certificare a competențelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1) și dovedesc că acele venituri nu depășesc valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă în vigoare în luna pentru care se face dovada.
Art. 58^5. - (1) Procesul de evaluare și certificare a competențelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale propriu-zis și recomandarea evaluatorului de competențe profesionale prevăzute la art. 70^1 alin. (3)-(5) din lege sunt cele reglementate prin Procedura de evaluare și certificare a competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale, aprobată prin Ordinul ministrului educației și cercetării și al ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr. 4.543/468/2004, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Pot intra, în mod gratuit, în procesul de evaluare și certificare a competențelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale propriu-zis prevăzut la alin. (1), numai persoanele care obțin recomandarea evaluatorului de competențe profesionale prevăzută la alin. (1).
(3) Persoanele care nu obțin recomandarea prevăzută la art. 70^1 alin. (3)-(5) din lege și decid să intre în procesul de evaluare propriu-zis prevăzut la alin. (1) pentru unitățile de competență pentru care nu au obținut recomandare suportă contravaloarea acestuia.
(4) Persoanele care nu obțin recomandarea prevăzută la art. 70^1 alin. (3)-(5) din lege beneficiază gratuit de servicii de evaluare și certificare a competențelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale, a căror finanțare se asigură din bugetul asigurărilor pentru șomaj, până în ziua următoare datei întocmirii de către evaluator a recomandării de a nu intra în procesul de evaluare propriu-zis.
Art. 58^6. - (1) Pentru evaluarea și certificarea competențelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale realizată prin centrele de evaluare prevăzute la art. 70^5 alin. (1) lit. c) din lege, agențiile pentru ocuparea forței de muncă încheie contracte potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 12.
(2) În cazul în care evaluarea și certificarea competențelor profesionale se realizează prin centrele de evaluare prevăzute la art. 70^5 alin. (1) lit. c) din lege selectarea acestora în vederea încheierii contractului prevăzut la alin. (1) se face de către agențiile pentru ocuparea forței de muncă, de regulă o singură dată pe an, în condițiile prevăzute de legislația privind achizițiile publice.
(3) În cazul în care în derularea activității de evaluare și certificare a competențelor profesionale se constată că centrul de evaluare selecționat nu respectă prevederile contractului încheiat sau nu mai poate desfășura activitatea ca urmare a retragerii sau expirării autorizației, agenția pentru ocuparea forței de muncă reziliază contractul și desemnează alt centru de evaluare în condițiile prevăzute de legislația privind achizițiile publice.
Art. 58^7. - (1) Agenția pentru ocuparea forței de muncă, în baza contractului încheiat cu centrul de evaluare selectat, solicită acestuia evaluarea și certificarea competențelor profesionale pentru persoanele care au obținut recomandarea prevăzută la art. 58^4 alin. (1) lit. d).
(2) Centrul de evaluare selectat are obligația să transmită agenției pentru ocuparea forței de muncă, cu cel puțin 5 zile calendaristice înainte de data stabilită pentru începerea evaluării și certificării competențelor profesionale solicitate, următoarele documente:
a) înștiințare cu privire la data de începere a evaluării competențelor profesionale;
b) înștiințare cu privire la evaluatorul de competențe profesionale, însoțită de o copie a documentului prin care se atestă certificarea evaluatorului de competențe și de o copie a contractului în baza căruia centrul de evaluare asigură evaluatorul de competențe profesionale, documente certificate de centrul de evaluare pentru conformitate cu originalul;
c) înștiințare cu privire la durata procesului de evaluare, stabilită conform prevederilor legale de către centrul de evaluare selectat.
(3) Centrul de evaluare selectat are obligația să transmită agenției pentru ocuparea forței de muncă următoarele:
a) recomandarea evaluatorului de competențe profesionale prevăzută la art. 70^1 alin. (3) din lege, în copie, cel mai târziu în prima zi lucrătoare ulterioară datei întocmirii acesteia;
b) documentul legal prin care se atestă: unitățile de competență pentru care persoana solicită evaluarea, metodele de evaluare utilizate, planul de evaluare, programul de desfășurare a procesului de evaluare, aprobat de centrul de evaluare, în copie certificată de acesta pentru conformitate cu originalul, în termen de 10 zile calendaristice de la data începerii evaluării și certificării competențelor profesionale prevăzută la alin. (2) lit. a).
Art. 58^8. - (1) Cheltuielile ocazionate de evaluarea și certificarea competențelor profesionale organizate prin centrele proprii de formare profesională sau prin centrele regionale de formare profesională a adulților, autorizate ca centre de evaluare, sunt formate din cheltuielile de evaluare și certificare a competențelor profesionale și cheltuielile cu caracter social, astfel:
A. Cheltuielile de evaluare și certificare a competențelor profesionale cuprind:
a) cheltuielile de personal aferente personalului implicat în activitatea de organizare a evaluării și certificării competențelor profesionale;
b) cheltuielile de personal aferente personalului de specialitate care desfășoară activități de evaluare, respectiv evaluatorul de competențe profesionale care asistă persoana în vederea obținerii recomandării de intrare sau neintrare în procesul de evaluare propriu-zis;
c) cheltuielile de personal aferente evaluatorului de competențe profesionale pe perioada procesului de evaluare propriu-zis;
d) cheltuielile de întreținere și gospodărire, materiale și prestările de servicii cu caracter funcțional;
e) cheltuielile cu materii prime, materiale și consumabile necesare persoanei evaluate pentru a demonstra deprinderile practice în diferite contexte de muncă specifice calificării/ocupației;
f) cheltuielile pentru echipamente de protecție;
g) cheltuielile de publicitate prin presă, radio și televiziune, după caz;
h) după caz, cheltuielile de cazare, transport și masă pentru evaluatorul de competențe profesionale în conformitate cu reglementările în vigoare pentru salariații autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării în cadrul localității, în interesul serviciului.
B. Cheltuielile cu caracter social cuprind:
a) cheltuielile pentru rechizite;
b) cheltuielile pentru abonamente sau bilete de călătorie pe mijloacele de transport în comun și/sau cheltuielile de transport dus-întors pe traseul cel mai scurt de la domiciliu la locul de cazare, în condițiile prevăzute la art. 70^2 alin. (2) lit. d) din lege;
c) cheltuielile de cazare;
d) cheltuielile pentru masă.
(2) Cheltuielile prevăzute la alin. (1) pct. B lit. b)-d) se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj în condițiile prevăzute de reglementările în vigoare pentru salariații instituțiilor publice și ai regiilor autonome cu specific deosebit pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării, în cadrul localității, în interesul serviciului.
(3) Din bugetul asigurărilor pentru șomaj se suportă:
a) cheltuielile pentru acoperirea taxelor de autorizare, a centrelor de formare profesională din subordinea agențiilor pentru ocuparea forței de muncă și a centrelor regionale pentru formarea profesională a adulților ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, ca centre de evaluare;
b) cheltuielile privind elaborarea, actualizarea și aprobarea instrumentelor de evaluare utilizate în vederea certificării competențelor profesionale potrivit legii.
Art. 58^9. - (1) Agențiile pentru ocuparea forței de muncă plătesc serviciile prestate de centrele de evaluare selectate, după caz:
a) la finalizarea evaluării și certificării competențelor profesionale, pentru persoanele care au participat la procesul de evaluare și certificare a competențelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale propriu-zis;
b) ulterior datei întocmirii de către evaluatorul de competențe a recomandării ca persoana să nu intre în procesul de evaluare propriu-zis.
(2) Plățile se fac corespunzător serviciilor prestate de centrul de evaluare selectat pentru persoanele care au participat la evaluarea și certificarea competențelor profesionale, cu respectarea prevederilor art. 70^1 alin. (3)-(5) din lege și ale art. 58^5 din prezentele proceduri, precum și ale alin. (3) și (4) din prezentul articol.
(3) Pentru persoanele care au obținut recomandarea evaluatorului de competențe profesionale de a intra în procesul de evaluare propriu-zis, plata serviciilor prestate de centrul de evaluare selectat se face numai pentru unitățile de competență recomandate.
(4) Virarea sumelor se face în luna următoare celei în care a fost finalizată evaluarea și certificarea competențelor profesionale sau, după caz, s-a întocmit de către evaluatorul de competențe profesionale recomandarea ca persoana să nu intre în procesul de evaluare propriu-zis, în baza certificării realizării serviciilor prestate, potrivit contractului încheiat cu centrul de evaluare selectat, de către responsabilul prevăzut la art. 58^10, precum și cu respectarea celorlalte reglementări privind modalitățile de plată prevăzute la pct. 6 din contractul încheiat potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 12.
Art. 58^10. - (1) Pentru organizarea evaluării și certificării competențelor profesionale, directorul executiv al agenției pentru ocuparea forței de muncă emite o decizie, conform anexei nr. 13, prin care se numește un responsabil.
(2) Responsabilul prevăzut la alin. (1), în cazul în care evaluarea și certificarea competențelor profesionale se desfășoară prin centre de evaluare selectate, are următoarele sarcini:
a) verifică documentația necesară organizării evaluării și certificării competențelor profesionale, prezentată de centrul de evaluare selectat;
b) monitorizează și are drept de control asupra desfășurării evaluării și certificării competențelor profesionale, în conformitate cu prevederile documentației în baza căreia a fost selectat centrul de evaluare și cu obligațiile asumate prin contract;
c) poate asista la procesul de evaluare propriu-zis.
(3) În cazul în care evaluarea și certificarea competențelor profesionale se desfășoară prin centrul de formare profesională propriu, autorizat ca centru de evaluare, sarcinile responsabilului prevăzut la alin. (1) se pot stabili de directorul executiv al agenției pentru ocuparea forței de muncă prin decizia prevăzută la alin. (1), în situația în care acestea nu sunt stabilite prin fișa postului.
(4) În cazul în care evaluarea și certificarea competențelor profesionale se desfășoară prin centrele regionale de formare profesională a adulților, autorizate ca centre de evaluare, responsabilul prevăzut la alin. (1) are ca sarcină menținerea legăturii cu centrul regional de formare profesională a adulților, în vederea asigurării organizării evaluării și certificării competențelor profesionale, potrivit parteneriatului încheiat prevăzut la art. 58^11.
Art. 58^11. - (1) În scopul realizării evaluării și certificării competențelor profesionale prin centrele regionale de formare profesională a adulților ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă autorizate, în condițiile legii, ca centre de evaluare, între agențiile pentru ocuparea forței de muncă și aceste centre se încheie parteneriate.
(2) Parteneriatele prevăzute la alin. (1) prevăd obligațiile agențiilor pentru ocuparea forței de muncă privind acordarea serviciilor de informare și consiliere profesională, mediere, respectiv încadrarea în muncă a persoanelor ale căror competențe profesionale au fost certificate, precum și obligațiile centrelor regionale de formare profesională a adulților privind evaluarea și certificarea competențelor profesionale în conformitate cu prevederile legale privind evaluarea și certificarea competențelor profesionale.
(3) Centrele regionale de formare profesională a adulților prevăzute la alin. (1) suportă cheltuielile prevăzute la art. 58^8 alin. (1) pct. A și B, în situația în care evaluarea și certificarea competențelor profesionale se asigură în județele în care își au sediile centrele regionale.
(4) În situația în care evaluarea și certificarea competențelor profesionale se asigură de către centrele regionale de formare profesională a adulților prevăzute la alin. (1) în alte județe decât cele în care își au sediul în conformitate cu prevederile legale, centrele regionale de formare profesională a adulților suportă cheltuielile prevăzute la art. 58^8 alin. (1) pct. A, iar agențiile pentru ocuparea forței de muncă suportă cheltuielile prevăzute la art. 58^8 alin. (1) pct. B.
Art. 58^12. - (1) Pentru înscrierea la evaluarea și certificarea competențelor profesionale persoanele prevăzute la art. 70^1 din lege vor prezenta la agenția pentru ocuparea forței de muncă următoarele acte:
a) recomandarea din partea centrului de informare și consiliere privind cariera sau a serviciului de mediere;
b) cererea de înscriere la evaluarea și certificarea competențelor profesionale, conform modelului prezentat în anexa nr. 14. În situația persoanelor care beneficiază de servicii de evaluare și certificare a competențelor profesionale gratuite, cererea cuprinde și angajamentul persoanei cu privire la suportarea consecințelor legale prevăzute de lege;
c) actul de identitate, în original și în copie;
d) certificatul de naștere, în original și în copie;
e) actele de studii și certificatele de calificare, absolvire sau de certificare a competențelor profesionale eliberate în condițiile legii, în original și în copie;
f) declarația pe proprie răspundere că persoana nu deține certificat de competențe profesionale, certificat de calificare sau certificat de absolvire pentru unitățile de competență, calificarea ori ocupația pentru care se asigură gratuit evaluarea competențelor profesionale;
g) actul medical din care să rezulte starea sănătății persoanei și faptul că aceasta este aptă din punct de vedere medical pentru practicarea ocupației sau accesul la calificarea pentru care se asigură gratuit evaluarea competențelor profesionale.
(2) Persoanele înregistrate la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, care desfășoară activități în mediul rural și nu realizează venituri lunare sau realizează venituri lunare mai mici decât valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă în vigoare, prevăzute la art. 66 alin. (1) din lege, vor depune pe lângă actele prevăzute la alin. (1) și următoarele documente:
a) actul eliberat de organele fiscale teritoriale subordonate Ministerului Finanțelor Publice;
b) dovada că desfășoară activitatea pe raza unei comune sau a unui sat, eliberată de autoritățile administrației publice locale, după caz;
c) dovada încadrării în muncă printr-un act eliberat de angajator, din care să rezulte venitul lunar realizat, locul de muncă și domeniul în care persoana își desfășoară activitatea, după caz.
(3) Persoanele care nu beneficiază gratuit de servicii de evaluare și certificare a competențelor profesionale vor depune actele prevăzute la alin. (1) lit. b)-g) și chitanța de achitare a sumei reprezentând cheltuielile pentru organizarea evaluării și certificării competențelor profesionale.
(4) Copiile actelor și documentelor prezentate odată cu originalul se certifică pentru autenticitate prin înscrierea mențiunii «conform cu originalul», urmată de numele, prenumele și semnătura funcționarului public, precum și de data la care s-a făcut mențiunea, și se păstrează la dosar împreună cu celelalte acte.
Art. 58^13. - (1) În cazul evaluării și certificării competențelor profesionale realizate prin centrele proprii de formare profesională sau prin centrele regionale de formare profesională a adulților, la care evaluatorii de competențe profesionale nu sunt angajații instituției, agențiile pentru ocuparea forței de muncă, respectiv centrele regionale de formare profesională a adulților vor asigura, în condițiile legii, pentru derularea evaluării și certificării competențelor profesionale în conformitate cu prevederile legale, evaluatori de competențe profesionale din afara instituției.
(2) Cuantumul tarifului pe oră pentru activitatea desfășurată de evaluatorii de competențe profesionale din afara instituției nu poate fi mai mare decât suma plătită în sistemul de plată cu ora în unitățile de învățământ public unui profesor cu gradul didactic I, având o vechime de 20 de ani în învățământ.
Art. 58^14. (1) Participanții la evaluarea și certificarea competențelor profesionale au obligația să respecte programul de desfășurare a evaluării și să nu întrerupă procesul de evaluare și certificare a competențelor profesionale propriu-zis, inclusiv activitățile care se derulează potrivit prevederilor legale anterior intrării în acest proces de evaluare, din motive imputabile.
(2) Prezența persoanelor la procesul de evaluare și certificare a competențelor profesionale, precum și la activitățile care se derulează potrivit prevederilor legale anterior intrării în acest proces se urmărește de către evaluatorul de competențe profesionale.
(3) Prin întreruperea procesului sau activităților prevăzute la art. 70^3 din lege și la alin. (1) din prezentul articol se înțelege absența de la activitățile din programul de desfășurare a evaluării sau absența de la activitățile care se derulează potrivit prevederilor legale anterior intrării în procesul de evaluare propriu-zis.
(4) Se consideră motive neimputabile în sensul art. 70^3 alin. (2) din lege și al alin. (1) din prezentul articol în ceea ce privește întreruperea procesului sau activităților următoarele situații:
a) nașterea unui copil;
b) căsătorie;
c) îmbolnăvire;
d) decesul soțului, soției sau rudelor până la gradul al doilea inclusiv;
e) îndeplinirea obligațiilor militare;
f) forța majoră.
(5) Situațiile prevăzute la alin. (4) se probează cu acte justificative, în termen de 10 zile de la întreruperea procesului sau a activităților prevăzute la art. 70^3 din lege și la alin. (1) din prezentul articol.
Art. 58^15. - Se consideră refuz al locului de muncă oferit de agenția pentru ocuparea forței de muncă, corespunzător competențelor profesionale certificate, din motive imputabile în sensul art. 70^3 din lege, situația în care persoana nu acceptă soluția cu privire la încadrarea în muncă oferită de agenția pentru ocuparea forței de muncă pe baza medierii.
Art. 58^16. - (1) Prin sintagma nu se pot deplasa zilnic, potrivit art. 70^2 alin. (2) lit. d) și e) din lege, se înțelege, după caz:
a) nu există mijloace de transport în comun de la domiciliu la locul de desfășurare a evaluării competențelor profesionale;
b) mijloacele de transport în comun existente nu pot asigura deplasarea persoanei cu cel mult două ore înainte și după programul de evaluare a competențelor profesionale, pe traseul de la domiciliu la locul de desfășurare a evaluării competențelor profesionale.
(2) Pentru persoanele care nu se pot deplasa zilnic la unitatea de evaluare, decontarea cheltuielilor de transport se face pentru cel mult o deplasare dus-întors, potrivit art. 70^2 alin. (2) lit. d) și e) din lege, pe traseul cel mai scurt de la domiciliu la locul de cazare, în condițiile prevăzute de reglementările în vigoare pentru salariații instituțiilor publice și regiilor autonome cu specific deosebit, pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării în cadrul localității în interesul serviciului."
6. Articolul 70^4 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 70^4. - (1) Trimestrial, până la data de 15 a lunii pentru trimestrul anterior, beneficiarii drepturilor prevăzute la art. 73^1 alin. (1) din lege sunt obligați să prezinte la agențiile pentru ocuparea forței de muncă la care sunt înregistrați sau, după caz, la care le-a fost transferat dosarul dovezile emise de angajator că sunt încadrați.
(2) Dovezile se vor prezenta fie personal, fie prin scrisori recomandate cu confirmare de primire.
(3) Persoanele aflate în situația prevăzută la art. 73^1 alin. (6) din lege vor depune odată cu dovada încadrării în muncă, prevăzută la alin. (1) din prezentul articol, și documentele prevăzute la art. 43^1 alin. (2) lit. e) și g) din norme.
(4) Beneficiarilor care nu prezintă sau nu transmit dovada prevăzută la alin. (1) din prezentul articol și, după caz, documentele prevăzute la art. 43^1 alin. (2) lit. e) și g) din norme li se va cere, în scris, de către agenția pentru ocuparea forței de muncă să prezinte această dovadă și, după caz, documentele respective în termen de 15 zile de la data primirii comunicării.
(5) Dacă după două astfel de comunicări absolventul nu prezintă actele doveditoare, agenția pentru ocuparea forței de muncă va contacta angajatorul cu care este încheiat raportul de muncă sau de serviciu pentru clarificarea statutului acestuia și, în funcție de constatările făcute, se vor adopta măsuri în conformitate cu prevederile legale.
(6) În situația în care se constată că raportul de muncă sau de serviciu al absolventului care a beneficiat de prima prevăzută la art. 73^1 alin. (1) din lege a încetat într-o perioadă mai mică de 12 luni de la data încadrării în muncă, în temeiul unuia dintre motivele prevăzute la art. 76 din lege, și nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 73^1 alin. (6) din lege pentru menținerea primei acordate, dreptul la această primă încetează prin dispoziție a directorului executiv al agenției pentru ocuparea forței de muncă, iar recuperarea sumei se face pe baza angajamentului beneficiarului care constituie titlu executoriu."
7. Articolul 71 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 71. - Beneficiarii acestei măsuri sunt șomerii care primesc indemnizație de șomaj, precum și șomerii de lungă durată care sunt înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă pe o perioadă mai mare de 12 luni, în cazul persoanelor cu vârsta de minimum 25 de ani, și pe o perioadă de 6 luni, în cazul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 16 ani și până la împlinirea vârstei de 25 de ani."
8. La articolul 72, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(3) Beneficiază de drepturile prevăzute la alin. (1) și (2) persoanele prevăzute la art. 71 din prezentele proceduri, care se încadrează în muncă pe o perioadă de cel puțin 12 luni și nu se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 75^1 alin. (4) din lege."
9. Articolul 75 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 75. - (1) În vederea acordării drepturilor, persoanele vor prezenta la agenția pentru ocuparea forței de muncă documentele prevăzute la art. 45 alin. (1) din norme.
(2) Copia de pe actul de identitate prevăzută la art. 45 alin. (1) lit. b) din norme se certifică de către funcționarul agenției pentru ocuparea forței de muncă pentru conformitate cu originalul prin înscrierea pe copie a mențiunii «conform cu originalul», urmată de numele, prenumele și semnătura funcționarului și data la care s-a făcut mențiunea, și se păstrează la dosar."
10. Articolul 79 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 79. - (1) Trimestrial, până la data de 15 a lunii pentru trimestrul anterior, beneficiarii primelor de mobilitate sunt obligați să prezinte la agențiile pentru ocuparea forței de muncă la care sunt înregistrați sau, după caz, la care le-a fost transferat dosarul dovezile emise de angajator că sunt încadrați.
(2) Dovezile se vor prezenta fie personal, fie prin scrisori recomandate cu confirmare de primire.
(3) Persoanele aflate în situația prevăzută la art. 75^1 alin. (5) din lege vor depune odată cu dovada încadrării în muncă, prevăzută la alin. (1) din prezentul articol, și documentele prevăzute la art. 45 alin. (1) lit. b), c), e) și g) din norme.
(4) Beneficiarilor care nu prezintă sau nu transmit dovada prevăzută la alin. (1) și, după caz, documentele prevăzute la art. 45 alin. (1) lit. b), c), e) și g) din norme li se va cere, în scris, de către agenția pentru ocuparea forței de muncă să prezinte această dovadă și, după caz, documentele respective în termen de 15 zile de la data primirii comunicării.
(5) Dacă după două astfel de comunicări persoana nu prezintă actele doveditoare, agenția pentru ocuparea forței de muncă va contacta angajatorul cu care este încheiat raportul de muncă sau de serviciu pentru clarificarea statutului acestuia și, în funcție de constatările făcute, se vor adopta măsuri în conformitate cu prevederile legale."
11. Articolul 80 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 80. - În situația în care se constată că raportul de muncă sau de serviciu al persoanei beneficiare de prima de mobilitate a încetat într-o perioadă mai mică de 12 luni de la data încadrării în muncă, în temeiul unuia dintre motivele prevăzute la art. 76 din lege și nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 75^1 alin. (5) din lege pentru menținerea primei de mobilitate acordate sau se constată că într-o perioadă de 12 luni de la angajare persoana își schimbă domiciliul la vechiul domiciliu conform art. 46 alin. (2) din norme, dreptul la prima de mobilitate încetează prin dispoziție a directorului executiv al agenției pentru ocuparea forței de muncă, iar recuperarea sumei se face pe baza angajamentului beneficiarului care constituie titlu executoriu."
12. La articolul 94, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"(3) Subvențiile de la bugetul asigurărilor pentru șomaj, prevăzute la art. 80 din lege, se acordă cu respectarea prevederilor art. 95 alin. (1^1) - (1^3) din lege."
13. La articolul 99 alineatul (2), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
"b) pontajul și statul de plată pentru luna respectivă, extras, în copie certificată de angajator pentru conformitate cu originalul."
14. La articolul 100, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 100. - (1) Angajatorii care încadrează în muncă absolvenți și care încheie convenții cu agențiile pentru ocuparea forței de muncă sunt obligați să mențină raporturile de muncă sau de serviciu ale acestora cel puțin pe perioada prevăzută la art. 83 alin. (1) din lege."
15. La articolul 102, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 102. - (1) În perioada prevăzută la art. 84 din lege, în care angajatorii care beneficiază de subvenția prevăzută la art. 80 din lege sunt obligați să mențină raporturile de muncă sau de serviciu, se pot organiza, în condițiile legii, pentru absolvenții încadrați, forme de pregătire profesională."
16. La articolul 103, litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:
"c) angajatorii care încadrează în muncă, potrivit legii, șomeri care în termen de cel mult 5 ani de la data angajării îndeplinesc condițiile pentru a solicita pensia anticipată parțială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condițiile de a solicita pensia anticipată parțială;".
17. La articolul 103 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
"(2) Subvențiile de la bugetul asigurărilor pentru șomaj, prevăzute la art. 85 din lege, se acordă cu respectarea prevederilor art. 95 alin. (1^1) - (1^3) din lege."
18. La articolul 106 alineatul (2), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
"b) pontajul și statul de plată pentru luna respectivă, extras, în copie certificată de angajator pentru conformitate cu originalul;"
19. Articolul 108 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 108. - (1) Angajatorii care încadrează în muncă persoanele prevăzute la art. 85 alin. (1) din lege și care încheie convenții cu agențiile pentru ocuparea forței de muncă sunt obligați să mențină raporturile de muncă sau de serviciu ale acestora cel puțin 18 luni de la data încadrării în muncă.
(2) Angajatorii care încadrează în muncă persoanele prevăzute la art. 85 alin. (2) din lege și care încheie convenții cu agențiile pentru ocuparea forței de muncă sunt obligați să mențină raporturile de muncă sau de serviciu ale acestora cel puțin 2 ani de la data încadrării în muncă.
(3) Dacă în perioada prevăzută la alin. (1) și (2) din prezentul articol raporturile de muncă sau de serviciu încetează din motivele prevăzute la art. 83 alin. (2) din lege, angajatorul este obligat să restituie în totalitate sumele încasate pentru fiecare persoană pentru care a încetat raportul de muncă plus dobânda de referință a Băncii Naționale a României în vigoare la data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu."
20. După articolul 115 se introduce un nou capitol, capitolul 9^1, cuprinzând articolul 115^1, cu următorul cuprins:
"CAPITOLUL 9^1
Promovarea participării pe piața muncii a tinerilor cu risc de marginalizare socială
Art. 115^1. - Accesul tinerilor cu risc de marginalizare socială la acompaniamentul social personalizat realizat de agenția pentru ocuparea forței de muncă teritorială, precum și acordarea angajatorilor de inserție a sumelor prevăzute la art. 93^4 și 93^6 din lege se realizează în conformitate cu prevederile art. 60^1-60^8 din norme."
21. Articolul 118 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 118. - Anexele nr. 1-14 fac parte integrantă din prezentele proceduri."
22. După anexa nr. 11 se introduc trei noi anexe, anexele nr. 12-14, având cuprinsul prevăzut în anexele nr. 1-3 la prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
---------------
Ministrul muncii, familiei,
protecției sociale și persoanelor vârstnice,
Rovana Plumb
Ministrul delegat pentru dialog social,
Aurelia Cristea
Ministrul finanțelor publice,
Ioana-Maria Petrescu
Ministrul delegat pentru buget,
Darius-Bogdan Vâlcov
p. Ministrul educației naționale,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
Ministrul delegat pentru învățământ
superior, cercetare științifică
și dezvoltare tehnologică,
Mihnea Cosmin Costoiu
București, 26 noiembrie 2014.
Nr. 1.073.