ORDIN nr. 3.070 din 14 ianuarie 2015

ORDIN Ministerul Educa?iei ?i Cercetării ?tiin?ifice
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 21 ianuarie 2015
Intrat în vigoare
21.01.2015
Forma consolidată din
21.01.2015

pentru modificarea Metodologiei-cadru privind organizarea și funcționarea centrelor de consiliere și orientare în carieră în sistemul de învățământ superior din România, aprobată prin Ordinul ministrului educației naționale și al ministrului delegat pentru învățământ superior, cercetare științifică și dezvoltare tehnologică nr. 650/2014

În temeiul art. 352 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare,

în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative și a Hotărârii Guvernului nr. 185/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Naționale, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul educației și cercetării științifice emite prezentul ordin.

Articolul I

Alineatul (2) al articolului 6 din Metodologia-cadru privind organizarea și funcționarea centrelor de consiliere și orientare în carieră în sistemul de învățământ superior din România, aprobată prin Ordinul ministrului educației naționale și al ministrului delegat pentru învățământ superior, cercetare științifică și dezvoltare tehnologică nr. 650/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 854 din 24 noiembrie 2014, se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) CCOC este condus de un cadru didactic coordonator sau de o persoană încadrată ca personal didactic auxiliar care are formarea profesională inițială ori continuă în unul dintre domeniile: psihologie, sociologie, științele educației, numit director al CCOC, desemnat prin decizia rectorului, cu avizul consiliului de administrație. Acesta prezintă anual consiliului de administrație un raport asupra serviciilor oferite, publicat apoi pe site-ul instituțiilor de învățământ superior."

Articolul II

Direcția generală învățământ superior din cadrul Ministerului Educației și Cercetării Științifice și instituțiile implicate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul III

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul educației

și cercetării științifice,

Sorin Mihai Cîmpeanu

București, 14 ianuarie 2015.

Nr. 3.070.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.