a) să ramburseze finanțarea garantată conform contractului de finanțare și eventualelor acte adiționale la acesta;
b) să garanteze îndeplinirea obligației de rambursare a sumelor plătite finanțatorului în temeiul prezentului contract, cu o ipotecă legală mobiliară asupra autoturismului achiziționat în cadrul Programului în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, precum și în favoarea finanțatorului, proporțional cu procentul de garantare, valabilă până la stingerea tuturor obligațiilor de plată aferente finanțării garantate în cadrul Programului;
c) să accepte înscrierea în AEGRM a ipotecii legale mobiliare asupra autoturismului achiziționat în cadrul Programului, în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, precum și în favoarea finanțatorului, proporțional cu procentul de garantare, în temeiul prezentului contract; ipoteca astfel înscrisă va avea rang prioritar;
d) să asigure autoturismul nou-achiziționat din finanțarea garantată printr-o poliță de asigurare de tip CASCO pentru autoturismul nou-achiziționat în cadrul Programului care acoperă cel puțin riscurile de avarii și furt, fără franșiză pentru daunele totale de avarii și furt și cu o franșiză de maximum 100 euro, echivalent în lei, pentru daunele parțiale de avarii și furt. Obligația subzistă pe toată perioada de valabilitate a garanției;
e) să cesioneze drepturile derivând din polițele de asigurare în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, și finanțatorului, proporțional cu procentul de garantare;
f) la solicitarea finanțatorului, să achite plata în avans a primei de asigurare aferente unei perioade de maximum 3 luni;
g) să nu înstrăineze autoturismul nou-achiziționat în cadrul Programului pe toată durata de valabilitate a garanției; în cazurile și în condițiile prevăzute la art. 20 din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 66/2014, finanțatorul poate aproba înstrăinarea autoturismului sau preluarea finanțării garantate și a dreptului de proprietate asupra autoturismului, după caz;
h) să depună la finanțator cartea de identitate a autoturismului în original, finanțatorul având obligația de a efectua demersurile necesare în vederea eliberării de copii legalizate ale acesteia la cererea beneficiarului și de a notifica beneficiarul dacă acesta nu a procedat la depunerea cărții de identitate a autoturismului în original, în termenul prevăzut în contractul de finanțare. În cazul în care beneficiarul nu respectă obligația de a depune cartea de identitate în original în termenul prevăzut în contractul de finanțare, finanțatorul va transmite beneficiarului o notificare în vederea depunerii acesteia până cel mai târziu la termenul de scadență a celei de-a doua rate de credit conform graficului de rambursare inițial. Notificarea se transmite într-un termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data expirării termenului de prezentare a cărții de identitate în original, prevăzut în contractul de finanțare;
i) să restituie statului român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, suma achitată în contul garanției acordate prin prezentul contract; în caz contrar, acest debit va fi recuperat în mod silit de către organele teritoriale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prin valorificarea autoturismului și prin alte modalități prevăzute de lege;
j) să plătească accesorii la suma prevăzută la lit. i), egale cu cele prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru neplata la termen a obligațiilor fiscale, calculate de către organele competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală;
k) să achite comisionul de administrare conform prevederilor art. 3.1.2, precum și comisionul de risc conform prevederilor art. 3.2.1 alin. (3).
(1) Finanțatorul se obligă:
a) să verifice, la acordarea finanțării, îndeplinirea de către beneficiar a criteriilor de eligibilitate și condițiilor generale prevăzute la art. 2 lit. b), respectiv art. 2^1 din O.U.G. nr. 66/2014, cu modificările și completările ulterioare;
b) să obțină declarația pe propria răspundere a beneficiarului, completată sub semnătură privată, din care să rezulte îndeplinirea criteriului de eligibilitate prevăzut la art. 2 lit. b) pct. 1 din O.U.G. nr. 66/2014, cu modificările și completările ulterioare;
c) să verifice îndeplinirea de către beneficiar a condițiilor specifice, prevăzute la art. 5 din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 66/2014;
d) să solicite beneficiarului să prezinte factura proformă având caracteristicile prevăzute de art. 5 lit. d) din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 66/2014;
e) să verifice încheierea de către beneficiar a poliței de asigurare tip CASCO pentru autoturismul nou-achiziționat în cadrul Programului, care acoperă cel puțin riscurile de avarii și furt, fără franșiză pentru daunele totale de avarii și furt și cu o franșiză de maximum 100 de euro, echivalent în lei, pentru daunele parțiale de avarii și furt. Obligația subzistă pe toată perioada de valabilitate a garanției;
f) în caz de nerespectare de către beneficiar a obligației prevăzute la lit. e), finanțatorul are dreptul de a proceda la încheierea poliței de asigurare pe cheltuiala proprie, în numele și în contul beneficiarului, și de a recupera cheltuielile respective de la beneficiar prin orice modalitate prevăzută de lege, inclusiv prin includerea acestora în ratele de credit lunare. Pentru asigurarea respectării obligației prevăzute la lit. e), finanțatorul poate solicita plata în avans a primei de asigurare aferente unei perioade de maximum 3 luni;
g) să calculeze, la solicitarea creditului, comisionul de risc datorat de beneficiar Ministerului Finanțelor Publice și să-l comunice beneficiarului în vederea plății;
h) să asigure respectarea obligației beneficiarului de a constitui o ipotecă legală mobiliară asupra autoturismului achiziționat în cadrul Programului în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, precum și în favoarea finanțatorului, proporțional cu procentul de garantare, valabilă până la stingerea tuturor obligațiilor de plată aferente finanțării garantate acordate în cadrul Programului;
i) să efectueze formalitățile de înscriere/radiere în/din AEGRM a ipotecii legale mobiliare asupra autoturismului nou-achiziționat în cadrul Programului, în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, și a finanțatorului, proporțional cu procentul de garantare. Înscrierea ipotecii legale mobiliare menționate la lit. h) se efectuează în temeiul contractului de garantare, iar radierea acesteia se face în baza acordului F.N.G.C.I.M.M. și al finanțatorului, proporțional cu procentul de garantare;
j) să efectueze conform normelor interne proprii demersurile în vederea cesiunii drepturilor derivând din polițele de asigurare a autoturismelor noi achiziționate în cadrul Programului, în favoarea statului român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, și a finanțatorului, proporțional cu procentul de garantare;
k) să vireze în contul vânzătorului suma aferentă finanțării garantate numai după verificarea plății avansului de către beneficiar și după semnarea documentelor contractuale prevăzute la art. 16 alin. (1) și (2) din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 66/2014;
l) să plătească comisionul de administrare potrivit art. 3.1.2, la termenele și în condițiile prevăzute de prezentul contract;
m) să acorde finanțările în cadrul Programului pe o perioadă de maximum 60 de luni;
n) să prevadă în contractul de finanțare clauze care obligă beneficiarul să depună la finanțator cartea de identitate a autoturismului în original, finanțatorul având obligația de a efectua demersurile necesare în vederea eliberării de copii legalizate ale acesteia la cererea beneficiarului; în acest sens finanțatorul este obligat să notifice beneficiarul, în cazul în care acesta nu a procedat la depunerea cărții de identitate a autoturismului în original în termenul prevăzut în contractul de finanțare pentru respectarea obligației de a depune cartea de identitate în original într-un termen care nu poate depăși termenul de scadență a celei de-a doua rate de credit conform graficului de rambursare inițial. Notificarea se transmite de către finanțator într-un termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data expirării termenului de prezentare a cărții de identitate în original, prevăzut în contractul de finanțare;
o) să nu insereze în contractul de finanțare clauze care să permită modificarea unilaterală a acestuia;
p) să prevadă în mod expres în contractele de finanțare separat costurile cu dobânda exprimate în raport cu ROBOR la 6 luni plus o marjă de maximum 3%/an care include și nivelul total al comisioanelor percepute de finanțator și cheltuielile obligatorii legate de finanțare, în toate etapele finanțării;
q) să nu perceapă comision de rambursare anticipată;
r) să notifice beneficiarul și codebitorul/codebitorii garant/i cu privire la declararea exigibilității anticipate a finanțării garantate;
s) să prezinte, odată cu cererea de plată, documentele prevăzute la art. 22 din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 66/2014;
t) în perioada de valabilitate a garanției, finanțatorul își exprimă în scris acordul în nume și cont propriu și în numele și contul statului pentru preluarea finanțării garantate și a dreptului de proprietate asupra autoturismului achiziționat în cadrul Programului de către:
1. orice alte persoane fizice care îndeplinesc criteriile de eligibilitate, prin novație, sub condiția menținerii garanțiilor instituite prin lege asupra autoturismului și cu aprobarea F.N.G.C.I.M.M. privind eligibilitatea beneficiarului care preia finanțarea garantată și autoturismul; sau
2. unul dintre soți, ca efect al partajului sau aplicării regimului matrimonial al separației/comunității matrimoniale de bunuri, în condițiile legii; sau
3. pentru înstrăinarea autoturismului achiziționat în cadrul Programului, sub condiția achitării integrale a soldului finanțării garantate; sau
4. pentru novarea obiectului garanției în cazul în care sunt îndeplinite condițiile pentru înlocuirea autoturismului nou- achiziționat în cadrul Programului;
u) în cazul rambursării integrale a finanțării garantate, la termen sau anticipată, să efectueze formalitățile de radiere din AEGRM a ipotecii instituite în favoarea statului român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, și a finanțatorului, proporțional cu procentul de garantare, cu respectarea art. 8 lit. j) din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 66/2014;
v) să respecte obligațiile prevăzute la lit. e), f), h)-j) și lit. l)-q) pe întreaga durată de derulare a contractelor de finanțare încheiate în condițiile Programului;
w) să își exprime acordul privind efectuarea plății despăgubirilor rezultate din polițele de asigurare cu respectarea prevederilor art. 2^1 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 66/2014, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 19 din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 66/2014;
x) să efectueze operațiunea de predare/primire a două exemplare originale ale contractelor de garantare valabil semnate săptămânal, centralizat, pe bază de proces-verbal încheiat între finanțator și F.N.G.C.I.M.M.;
y) să înainteze o copie certificată a contractului de garantare către compartimentul de specialitate din cadrul unității administrației publice locale de care aparține beneficiarul, în vederea înscrierii în evidențele proprii a dreptului de ipotecă mobiliară în favoarea statului, în termen de 30 de zile de la virarea sumei aferente finanțării garantate în contul vânzătorului;
z) să aprobe în scris în perioada de valabilitate a garanției orice cerere a beneficiarului de eliberare a documentelor necesare înstrăinării autoturismului achiziționat în cadrul Programului;
aa) să înștiințeze în scris, la sfârșitul perioadei de valabilitate a garanției, compartimentul de specialitate din cadrul unității administrației publice locale de care aparține beneficiarul cu privire la faptul că dreptul de ipotecă mobiliară în favoarea statului a încetat.
(2) În situația respingerii plății garanției, prevăzută la art. 23 alin. (3) din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 66/2014, finanțatorul va proceda la radierea din AEGRM a dreptului de ipotecă legală mobiliară asupra autoturismului nou-achiziționat prin finanțarea garantată în favoarea statului român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice. În acest sens, în temeiul art. 8 lit. j) din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 66/2014, finanțatorului i se acordă un mandat special.
F.N.G.C.I.M.M. se obligă:
a) să solicite finanțatorului informații suplimentare, atunci când elementele cuprinse în solicitarea de garantare și în documentația furnizată nu sunt suficiente pentru efectuarea analizei;
b) să urmărească periodic stadiul derulării finanțării, pe baza situațiilor furnizate de finanțator, conform prevederilor contractului de garantare;
c) să verifice calculul efectuat de către finanțator a comisionului de risc datorat de beneficiarul Programului;
d) să solicite finanțatorului achitarea de către beneficiar a diferenței de comision de risc în cazul în care, în urma verificării dovezii plății comisionului de risc, se constată că suma achitată este mai mică decât cea datorată;
e) să verifice încadrarea cererii de plată în termenii și în condițiile O.U.G. nr. 66/2014, cu modificările și completările ulterioare, ale Normelor de aplicare a O.U.G. nr. 66/2014, ale convenției pentru implementarea Programului și ale prezentului contract de garantare;
f) să aprobe, sub aspectul eligibilității beneficiarului, preluarea finanțării garantate și a dreptului de proprietate asupra autoturismului în cadrul Programului de către orice alte persoane fizice care îndeplinesc criteriile de eligibilitate valabile la data preluării, prin novație, sub condiția menținerii garanțiilor instituite prin lege asupra bunului mobil; în acest sens, va elabora actul adițional la contractul de garantare, în scopul modificării clauzelor contractuale având ca obiect preluarea finanțării garantate și a dreptului de proprietate asupra autoturismului achiziționat în cadrul Programului;
g) în cazul în care sunt îndeplinite condițiile pentru înlocuirea autoturismului achiziționat în cadrul Programului, dacă finanțatorul și-a exprimat acordul în nume și cont propriu și în numele și contul statului pentru novarea obiectului finanțării garantate, va elabora actul adițional la contractul de garantare, în scopul modificării clauzelor contractuale care identifică și descriu obiectul garanției;
h) să aprobe cererea de plată a garanției în condițiile asumării de către finanțator a îndeplinirii obligațiilor prevăzute la art. 4.2 alin. (1) lit. a), a respectării de către acesta a obligațiilor prevăzute la art. 4.2 alin. (1) lit. b), e), f), m)-t) și la art. 6.1, precum și la art. 22 din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 66/2014;
i) să respingă cererea de plată a garanției în condițiile neasumării de către finanțator a obligațiilor prevăzute la art. 4.2 alin. (1) lit. a), a neîndeplinirii integrale sau parțiale de către acesta a obligațiilor prevăzute la art. 4.2 alin. (1) lit. b), e), f) și m)-t) și la art. 6.1 din prezentul contract, precum și la art. 22 din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 66/2014;
j) să suspende soluționarea cererii de plată în termenul prevăzut la art. 6.2 alin. (1), dacă până la data înregistrării cererii de plată finanțatorul nu și-a îndeplinit obligația de a transmite cele două exemplare originale ale contractului de garantare, fără ca suspendarea să opereze și în privința termenului de 60 de zile calendaristice prevăzut la art. 6.2 alin. (1);
k) să restituie cererea de plată și documentația însoțitoare în cazul în care aceasta a fost transmisă înainte ca beneficiarul să înregistreze cel puțin 60 de zile calendaristice de restanță la plată a principalului;
l) să comunice finanțatorului decizia cu privire la aprobarea/respingerea cererii de plată a garanției, precum și faptul că în vederea efectuării plății s-a transmis Ministerului Finanțelor Publice documentul în original;
m) să modifice valoarea de executare a garanției printr-un addendum la decizia de aprobare sau, după caz, de respingere a cererii de plată a garanției în cazul în care, anterior efectuării plății de către Ministerul Finanțelor Publice finanțatorul a transmis solicitarea de modificare a cererii de plată în termen de o zi lucrătoare de la încasarea oricărei sume în contul beneficiarului Programului ulterior trecerii la restanță a întregii finanțări garantate. Addendumul urmează regimul juridic al deciziei de admitere/respingere a cererii de plată;
n) să comunice finanțatorului și Ministerului Finanțelor Publice addendumul la decizia de aprobare/respingere a cererii de plată în ziua aprobării acestuia pe fax sau poștă electronică, urmând ca ulterior, în cel mult două zile lucrătoare, să se transmită și documentul în original, cu respectarea unui termen de 2 zile lucrătoare necesare efectuării plății de către Ministerul Finanțelor Publice și fără a se depăși termenul maxim de 30 de zile calendaristice prevăzut pentru efectuarea plății garanției;
o) să revoce decizia de aprobare sau, după caz, de respingere a cererii de plată a garanției dacă solicitarea privind retragerea cererii de plată a fost transmisă de finanțator până cel mai târziu în a 85-a zi calendaristică de la data înregistrării cererii de plată transmisă de către finanțator;
p) să transmită o cerere de eliberare a unui duplicat al cărții de identitate a autoturismului achiziționat în cadrul Programului la registrul auto român competent, în cazul în care, din analiza documentelor care însoțesc cererea de plată rezultă că beneficiarul nu a pus la dispoziția finanțatorului acest document;
q) să transmită debitorului beneficiar al garanției, în termen de 15 zile calendaristice de la data primirii dovezii efectuării plății către finanțator, înscrisul prin care se individualizează creanța bugetară rezultată prin plată și data scadenței acesteia. Procedura de transmitere se efectuează prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire;
r) să transmită la Agenția Națională de Administrare Fiscală, în vederea declanșării executării silite a beneficiarului, următoarele documente:
1. înscrisul prevăzut la lit. q), în original, împreună cu dovada efectuării procedurii de transmitere către debitorul beneficiar al finanțării garantate;
2. contractul de garantare în original;
3. copia documentului de identitate a beneficiarului/ilor și/sau codebitorului/ilor garant/ți;
4. copia poliței de asigurare tip CASCO;
5. cartea de identitate a autoturismului, în original (documentul se transmite în cazul în care a fost anexat la cererea de plată formulată de către finanțator) sau duplicat al acesteia, după caz;
6. copia avizului de înscriere în AEGRM a ipotecii legale mobiliare asupra autoturismului nou-achiziționat în cadrul Programului, în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, precum și în favoarea finanțatorilor, proporțional cu procentul de garantare;
s) F.N.G.C.I.M.M. garantează pentru securitatea transmiterii informațiilor și a documentelor referitoare la Program, prin intermediul aplicației web ce este pusă la dispoziția finanțatorului, și, de asemenea, pentru orice disfuncționalitate tehnică sau de orice natură care poate apărea în decursul utilizării acesteia. Finanțatorul nu este răspunzător în fața beneficiarului sau a F.N.G.C.I.M.M. dacă întârzierea transmiterii documentelor către F.N.G.C.I.M.M. sau transmiterea acestora într-un mod defectuos s-a datorat unei disfuncționalități a aplicației web.