ORDIN nr. 2.111 din 17 februarie 2015

ORDIN Ministerul Culturii
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 133 din 23 februarie 2015
Intrat în vigoare
23.02.2015
Forma consolidată din
23.02.2015

pentru modificarea denumirii Corului Național de Cameră "Madrigal" în Corul Național de Cameră "Madrigal - Marin Constantin"

În conformitate cu prevederile art. 2 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 48/2003, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 11 alin. (1) și (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul culturii emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă modificarea denumirii Corului Național de Cameră "Madrigal", instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Culturii, în Corul Național de Cameră "Madrigal - Marin Constantin".

Articolul 2

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul culturii,

Ioan Vulpescu

București, 17 februarie 2015.

Nr. 2.111.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.