Articolul I
Ordinul ministrului internelor și reformei administrative nr. 665/2008 privind unele activități de management resurse umane în unitățile Ministerului Afacerilor Interne, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 833 din 11 decembrie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și completează după cum urmează:
1. La articolul 2, litera f^1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"f^1) recrutarea din sursă internă - recrutarea realizată din rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne care deține aptitudinile, abilitățile și cunoștințele necesare pentru ocuparea posturilor vacante; activitatea se realizează etapizat, începând cu personalul unității în al cărei stat de organizare este prevăzut postul vacant, cu respectarea corpurilor profesionale/militare, iar în etapa/etapele următoare aceasta se poate extinde, succesiv: la personalul altor unități; la personalul care poate face obiectul trecerii într-un corp profesional/militar superior, inclusiv prin dobândirea altui statut profesional, ca urmare a promovării de către agenții de poliție, maiștrii militari sau subofițeri a concursului/examenului organizat pentru ocuparea postului vacant de ofițer de poliție sau ofițer; după caz, la alte categorii profesionale ale Ministerului Afacerilor Interne;".
2. La articolul 4, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 4. - (1) Fișa postului șefului/comandantului unității și a adjuncților/locțiitorilor acestuia constituie anexe la regulamentul de organizare și funcționare a unității respective."
3. La articolul 4, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
"(1^1) Fișa postului șefului/comandantului unității, precum și a adjuncților/locțiitorilor acestuia, în cazul unităților nou-înființate sau al funcțiilor modificate/nou-înființate ca urmare a unei modificări structurale, se aprobă în termen de 5 zile de la emiterea ordinului pentru aprobarea modificărilor organizatorice, ulterior fiind aplicabile prevederile alin. (1)."
4. La articolul 21 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
"a) să aibă vârsta de până la 27 de ani, împliniți în anul participării la concursul de admitere, pentru candidații pe locurile destinate formării inițiale a personalului militar;".
5. La articolul 21 alineatul (1^1), litera g) se modifică și va avea următorul cuprins:
"g) au vârsta de până la 40 de ani, împliniți în anul participării la concursul de admitere, pentru candidații pe locurile destinate formării inițiale a personalului militar;".
6. La articolul 42, partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 42. - Agenții de poliție, maiștrii militari și subofițerii care au absolvit studii superioare cu diplomă de licență au dreptul de a participa la concursul pentru ocuparea posturilor vacante de ofițeri de poliție sau ofițeri, în condițiile legii, dacă îndeplinesc cumulativ următoarele criterii:".
7. La articolul 67, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:
"(6) Pentru polițiștii ale căror raporturi de serviciu sunt suspendate ca urmare a îndeplinirii unei funcții de conducere salarizate în cadrul organizațiilor sindicale, verificarea îndeplinirii condiției prevăzute la alin. (1^1) și alin. (4) lit. c), respectiv la art. 70 alin. (2) lit. c) se realizează prin raportare la funcția deținută anterior suspendării raporturilor de serviciu."