Articolul I
Normele tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate publică pentru anii 2013 și 2014, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 422/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 și 173 bis din 29 martie 2013, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. În anexa nr. 2, la capitolul I, titlul 4 "Programul național de prevenire, supraveghere și control al tuberculozei", subtitlul 2) "Tratamentul bolnavilor cu tuberculoză", punctul 2.1 "Activități", după litera b) se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins:
"c) Activități derulate la nivelul Institutului de Pneumoftiziologie «Prof. Dr. Marius Nasta» București prin Unitatea de asistență tehnică și management:
1) asigură plata cheltuielilor privind testarea calității medicamentelor obținute prin donații."
2. În anexa nr. 2, la capitolul I, titlul 4, subtitlul 2), punctul 2.4 "Natura cheltuielilor'", după litera b) se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins:
"c) prestări servicii pentru testarea calității medicamentelor obținute prin donații."