Articolul I
Ordinul Băncii Naționale a României nr. 8/2006 privind procedurile de lucru referitoare la derularea operațiunilor de piață monetară efectuate de Banca Națională a României și a facilităților permanente acordate de aceasta participanților eligibili, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 862 din 20 octombrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. Articolul 5 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 5. - Participanții eligibili vor transmite ofertele la Banca Națională a României - Direcția operațiuni de piață, prin modalitățile considerate acceptabile de Banca Națională a României, precum mesagerie electronică (pentru comunicarea mesajelor standardizate de tip XML, mesajelor electronice de tip PDF, prin scanare etc.), SWIFT, fax, letric etc., cu încadrarea în termenul de transmitere a ofertelor prevăzut în anunțul licitației."
2. La articolul 9 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
"(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în cazul ofertelor transmise în format electronic standardizat de tip XML care sunt procesate automat prin intermediul Sistemului de transmitere electronică a documentației aferente operațiunilor de piață monetară și facilităților permanente - Sistemul OPMA."
3. Articolul 14 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 14. - Notificările tuturor tranzacțiilor către participanții eligibili se vor efectua de către Banca Națională a României - Direcția operațiuni de piață prin modalitățile considerate acceptabile de Banca Națională a României, respectiv mesagerie electronică (pentru comunicarea mesajelor standardizate de tip XML, mesajelor electronice de tip PDF, prin scanare etc.), SWIFT, fax, letric etc."
4. Articolul 18 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 18. - Notificările tuturor tranzacțiilor către participanții eligibili se vor efectua de către Banca Națională a României - Direcția operațiuni de piață prin modalitățile considerate acceptabile de Banca Națională a României, respectiv mesagerie electronică (pentru comunicarea mesajelor standardizate de tip XML, mesajelor electronice de tip PDF, prin scanare etc.), SWIFT, fax, letric etc."