LEGE nr. 100 din 7 mai 2015

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 316 din 8 mai 2015
Intrat în vigoare
11.05.2015
Forma consolidată din
11.05.2015

pentru instituirea Zilei Limbii Bulgare

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul 1

Se instituie ziua de 24 mai ca Ziua Limbii Bulgare.

Articolul 2

(1) Anual, cu prilejul sărbătoririi Zilei Limbii Bulgare, în localitățile în care trăiesc membri ai comunității bulgare se organizează manifestări culturale dedicate acestei sărbători.

(2) Autoritățile centrale și locale pot contribui cu sprijin logistic și/sau financiar, după caz.

Articolul 3

În instituțiile de învățământ în care se predă limba bulgară ca limbă maternă, în ziua de 24 mai se organizează manifestări culturale dedicate acestei sărbători.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

VALERIU-ȘTEFAN ZGONEA

PREȘEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

București, 7 mai 2015.

Nr. 100.

------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.