Articolul 1
Senatul României consideră că:
- nu există o evaluare a impactului și a costurilor suplimentare care urmează să apară după intrarea în vigoare a acestei directive, întrucât transmiterea deciziilor fiscale emise în ultimii 10 ani prezintă multe inconveniente generate de formalizarea deciziilor doar pe format hârtie, în unele cazuri, iar transpunerea pe suport electronic necesită resurse importante;
- este necesară adoptarea de măsuri pentru standardizarea comunicării informațiilor despre deciziile transfrontaliere, întrucât în prezent, conform textului în vigoare, schimbul de informații în domeniul deciziilor este spontan și la latitudinea autorităților competente ale statului membru emitent. Acesta apreciază că pot exista pierderi fiscale în alt stat membru, pe baza dovezilor pe care le deține;
- data de aplicare a acestei propuneri, respectiv 1 ianuarie 2016, este nefezabilă, pentru că procesul de transpunere al acestui proiect de directivă în legislația internă a fiecărui stat membru este un proces greoi și care presupune parcurgerea unor etape;
- nu există o fundamentare corespunzătoare a schimbului automat de informații între statele membre și cele nemembre.