Articolul I
Legea nr. 56/2012 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Militare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 26 martie 2012, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Titlul legii se modifică și va avea următorul cuprins:
"LEGE
privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe ale Securității Naționale"
2. La articolul 1, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"Art. 1. - (1) Se înființează Academia de Științe ale Securității Naționale, denumită în continuare ASSN, ca for național de consacrare științifică ce reunește personalități științifice reprezentative din domeniul de apărare, ordine publică și siguranță națională, aflată în coordonarea științifică a Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații.
(2) ASSN este instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, și reprezintă în justiție interesele proprii. ASSN poate fi reprezentată în justiție și de organele de specialitate ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații, după caz."
3. La articolul 10, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(4) Indemnizațiile prevăzute la alin. (1) și (2) se asigură din sume alocate de la bugetul de stat, conform legilor bugetare anuale."
4. La articolul 23, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Președintele ASSN reprezintă Academia în relațiile cu terții și este ordonator principal de credite."