Parlamentul României adoptă prezenta lege.
"(3) Personalul Autorității este format din personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor în condițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, funcționari publici și personal contractual."
(1) Posturile de funcționar public cu statut special reglementat de Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, republicată, existente în cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum și personalul care ocupă aceste posturi se transferă la Administrația Națională a Penitenciarelor sau, după caz, la Ministerul Justiției, în funcție de necesități.
(2) Cheltuielile de personal aferente posturilor transferate potrivit alin. (1) de la Autoritatea Națională pentru Cetățenie la Ministerul Justiției vor fi redistribuite de ordonatorul principal de credite între Autoritatea Națională pentru Cetățenie și Ministerul Justiției.
(3) Prin derogare de la prevederile art. 47 alin. (3) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 23 alin. (2) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, se autorizează Ministerul Justiției să efectueze redistribuirea creditelor bugetare aferente posturilor transferate de la Autoritatea Națională pentru Cetățenie la Administrația Națională a Penitenciarelor potrivit alin. (1), respectiv de la titlul 10 "Cheltuieli de personal" la titlul 51 "Transferuri între unități ale administrației publice".
(4) Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice sunt abilitate să introducă modificările corespunzătoare în structura posturilor și a cheltuielilor cu salariile, precum și în volumul și structura bugetelor ordonatorilor de credite.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
București, 24 iunie 2015.