HOTĂRÂRE nr. 508 din 1 iulie 2015

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 500 din 7 iulie 2015
Intrat în vigoare
07.07.2015
Forma consolidată din
07.07.2015

privind modificarea art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.036/2012 pentru aprobarea limitelor admise pentru depășirea alocărilor publice în euro aprobate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul UNIC

Articolul 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.036/2012 pentru aprobarea limitelor admise pentru depășirea alocărilor publice în euro aprobate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2012, se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 1. - Autoritățile responsabile de implementarea Programului Național de Dezvoltare Rurală, denumit în continuare PNDR, sunt autorizate să încheie contracte/decizii de finanțare/angajamente multianuale de plată a căror valoare poate determina depășirea cu până la 25% a valorii sumelor alocate în euro la nivel de axă și măsură."

PRIM-MINISTRU INTERIMAR

GABRIEL OPREA

Contrasemnează:

---------------

Ministrul agriculturii

și dezvoltării rurale,

Daniel Constantin

Ministrul finanțelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

Ministrul fondurilor europene,

Marius Nica

Ministrul afacerilor externe,

Bogdan Lucian Aurescu

București, 1 iulie 2015.

Nr. 508.

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.