În vederea acordării calității de organism de evaluare a conformității, persoanele interesate trebuie:
a) să îndeplinească criteriile minime prevăzute în:
b) să depună toate documentele solicitate în conformitate cu prevederile prezentelor norme metodologice la termenele și în forma cerută;
c) să îndeplinească condițiile prevăzute în prezentele norme metodologice.
(1) Pentru acordarea calității de organism de evaluare a conformității, persoana interesată va depune o cerere de evaluare. Conținutul cererii de evaluare se publică pe pagina de internet a MSI.
(2) Cererea de evaluare va fi însoțită de următoarele:
a) documente de înființare [spre exemplu: actul constitutiv (contract de societate/statut), certificat de înregistrare la oficiul registrului comerțului, după caz], în copie;
b) o prezentare a activității, din care să rezulte experiența în domeniul compatibilității electromagnetice și/sau echipamentelor radio, după caz;
c) certificatul de acreditare în legătură cu obiectul desemnării, emis de către organismul național de acreditare, în copie;
e) o declarație scrisă prin care solicitantul arată că este de acord ca organismul național de acreditare să pună la dispoziție comisiei de evaluare, la cerere, documente și informații în legătură cu acreditarea acestuia;
f) lista personalului angajat în activitățile din domeniul compatibilității electromagnetice și/sau echipamentelor radio, după caz (atribuțiile și responsabilitățile rezultate din fișa postului, competența și experiența profesională rezultate din curriculum vitae), inclusiv organigrama solicitantului;
g) referințe privind schema de evaluare care va fi aplicată de către organism în calitate de organism desemnat și notificat; schema de evaluare trebuie să facă referire la cerințele și la procedura pentru evaluarea conformității utilizată;
h) descrierile necesare ale procedurilor în conformitate cu care se realizează evaluarea conformității, asigurându-se transparența și posibilitatea de a reproduce procedurile în cauză; persoana interesată va dispune de politici și proceduri adecvate, care fac o distincție clară între atribuțiile îndeplinite ca organism notificat și orice alte activități;
i) documentele încheiate pentru subcontractarea anumitor activități care au legătură cu sarcinile pentru care se solicită desemnarea, în copie, dacă este cazul;
j) modelul contractului de subcontractare a activităților, dacă este cazul;
l) o declarație a conducerii, prin care aceasta se angajează că personalul responsabil pentru îndeplinirea sarcinilor din domeniul compatibilității electromagnetice și/sau echipamentelor radio, după caz, păstrează confidențialitatea și secretul profesional cu privire la toate informațiile obținute;
m) un document care demonstrează independența conducerii și a personalului tehnic față de toate grupurile ori persoanele direct sau indirect interesate de aparatele în cauză;
n) o declarație a conducerii, prin care se demonstrează siguranța față de orice risc de corupție și presiune a personalului organismului evaluat, care poate influența judecata sau rezultatele inspecțiilor, de către persoane sau grupuri de persoane cu interes asupra acestor rezultate;
o) lista laboratoarelor de încercări cu care colaborează în scopul realizării activității sale din domeniul compatibilității electromagnetice și/sau echipamentelor radio, după caz;
p) o prezentare din care să rezulte că solicitantul are mijloacele necesare pentru a îndeplini sarcinile tehnice și administrative legate de activitățile de evaluare a conformității în mod corespunzător și are acces la toate echipamentele sau facilitățile necesare.
(1) Personalul solicitantului responsabil de îndeplinirea activităților de evaluare a conformității trebuie să posede următoarele:
a) o pregătire tehnică și profesională solidă, care acoperă toate activitățile de evaluare a conformității pentru care s-a depus cererea de evaluare;
b) cunoștințe satisfăcătoare ale cerințelor evaluărilor pe care le realizează și ale autorității corespunzătoare pentru realizarea acestor evaluări;
d) abilitatea necesară pentru a elabora certificate, evidențe și rapoarte necesare pentru a demonstra că evaluările au fost îndeplinite.
(2) Solicitantul trebuie să demonstreze și să garanteze:
a) imparțialitatea personalului de conducere și a personalului angajat în activitățile din domeniul compatibilității electromagnetice și echipamentelor radio;
b) că remunerația conducerii generale și a personalului de evaluare a conformității nu depinde de numărul de evaluări realizate sau de rezultatele acestor evaluări;
c) că în cazul subcontractării anumitor activități, subcontractantul său va respecta toate cerințele legate de confidențialitatea, obiectivitatea sau imparțialitatea activității prestate;
d) că nu este proiectant, producător, furnizor sau instalator de echipamente pentru care solicită desemnarea, operator de rețele sau furnizor de servicii de comunicații și nici mandatar al unuia dintre aceștia, nu participă direct la proiectarea, comercializarea și întreținerea aparatelor și nici nu reprezintă părțile angajate în aceste activități;
e) personalul său nu se implică în activități care le-ar putea afecta imparțialitatea sau integritatea în ceea ce privește activitățile de evaluare a conformității.
(3) Prevederile alin. (2) lit. d) și e) se aplică și serviciilor de consultanță.
(1) În termen de cel mult 45 de zile calendaristice de la data transmiterii cererii și a tuturor documentelor și/sau informațiilor suplimentare solicitate, acolo unde este cazul, a raportului de inspecție, dacă acesta a fost realizat, pe baza deciziei comisiei de evaluare, MSI eliberează certificatul de desemnare.
(2) Prin certificatul de desemnare se atestă că solicitantul satisface condițiile prevăzute de legislația relevantă pentru aplicarea procedurilor adecvate de evaluare a conformității.
(1) Pe baza deciziei comisiei de evaluare, MSI poate respinge, motivat, cererea depusă, în următoarele condiții:
a) în situația în care solicitantul nu îndeplinește condițiile stabilite prin art. 7 și în baza cărora este evaluată calificarea sa;
b) solicitantul nu depune toate documentele prevăzute în cadrul art. 6 ori documentele și/sau informațiile suplimentare solicitate.
(2) Răspunsul MSI acordat în condițiile alin. (1) se eliberează în termen de cel mult 45 de zile calendaristice de la data transmiterii cererii și a tuturor documentelor și/sau informațiilor suplimentare solicitate, acolo unde este cazul, și a raportului de inspecție, dacă acesta a fost realizat.
(1) Ulterior desemnării, MSI poate decide efectuarea unor audituri de supraveghere.
(2) În situația în care se constată că un organism de evaluare a conformității nu mai îndeplinește condițiile în baza cărora a fost desemnat, o comisie numită prin ordin al autorității de notificare va consemna neconformitățile constatate și va stabili termenele de eliminare a acestora sau, după caz, va propune suspendarea desemnării pentru o perioadă determinată de timp, până la eliminarea neconformităților. Suspendarea se dispune prin ordin al autorității de notificare, la propunerea comisiei.
(3) În cazul în care organismul de evaluare a conformității nu elimină în termenul stabilit de MSI neconformitățile constatate, autoritatea de notificare, prin ordin, dispune retragerea calității de organism desemnat.