(1) Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate, denumită în continuare A.N.M.C.S., este instituție publică cu personalitate juridică, organ de specialitate al administrației publice centrale în domeniul managementului calității în sănătate, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 202A, sectorul 6, care funcționează în subordinea Guvernului și coordonarea prim-ministrului, prin Cancelaria Primului-Ministru.
(2) A.N.M.C.S. este organism de acreditare a unităților sanitare.
(3) Categoriile de acreditare a unităților sanitare se stabilesc de către A.N.M.C.S., cu consultarea Ministerului Sănătății.
În înțelesul prezentei hotărâri, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
a) servicii de sănătate - totalitatea activităților medicale și nemedicale, necesare stabilirii riscului de boală, diagnosticului, tratamentului, îngrijirilor medicale și monitorizării stării de sănătate;
b) act medical - acțiunea personalului medical exercitată în relație directă cu pacientul în vederea diagnosticării, tratării, acordării de îngrijiri medicale, precum și a monitorizării stării de sănătate a acestuia;
c) unități sanitare - entități cu sau fără personalitate juridică al căror obiect de activitate îl constituie acordarea asistenței medicale, la orice nivel al acesteia: asistență medicală primară/medicină de familie, asistență medicală ambulatorie, asistență medicală spitalicească, indiferent de forma de proprietate;
d) unități sanitare din ambulatoriu - entități cu sau fără personalitate juridică care acordă servicii de sănătate, exceptând unitățile sanitare cu paturi;
e) evaluarea unităților sanitare - activitatea de analizare a nivelului de conformitate a unităților sanitare cu standardele de acreditare, desfășurată de către evaluatori de servicii de sănătate independenți, la solicitarea, de către unitățile sanitare, a intrării în procedura de acreditare, în condițiile achitării taxei de acreditare și existenței, în structura unităților sanitare, a unei structuri de management al calității serviciilor medicale;
f) reevaluarea unităților sanitare - procesul desfășurat de către evaluatori de servicii de sănătate, prin care, în perioada de valabilitate a acreditării, A.N.M.C.S. verifică nivelul de conformitate a unității sanitare cu cerințele pe baza cărora s-a acordat acreditarea, din proprie inițiativă sau la solicitarea Ministerului Sănătății, a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, a ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie sau, după caz, la solicitarea reprezentantului legal al unității sanitare private. Reevaluarea se efectuează în condițiile în care se modifică împrejurările în baza cărora unitatea sanitară și-a obținut acreditarea sau se constată, de către structurile de specialitate ale ministerelor sau instituțiilor menționate, că nu mai sunt respectate cerințele din standardele de acreditare. În urma procesului de reevaluare, președintele A.N.M.C.S. poate acorda un termen pentru conformare, în condițiile în care prin raportul de evaluare se apreciază că neconformitățile constatate pot fi remediate, astfel încât unitatea sanitară să își păstreze categoria de acreditare obținută, sau, după caz, poate dispune retragerea acreditării;
g) ciclu de acreditare - interval multianual de maximum 5 ani de utilizare a unei ediții a standardelor de acreditare;
h) perioadă de acreditare - perioada de 5 ani de valabilitate a acreditării unei unități sanitare, conform legii;
i) acreditarea unităților sanitare - procesul prevăzut la art. 175 alin. (2) teza I din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare. Acreditarea prin încadrarea în categoriile de acreditare se acordă dacă unitățile sanitare evaluate îndeplinesc condițiile de punctaj stabilite conform prevederilor art. 12 lit. c), care reflectă gradul în care unitățile sanitare respectă indicatorii de evaluare aplicabili. Certificatul de acreditare se eliberează în condițiile aprobării raportului de acreditare prin ordin al președintelui A.N.M.C.S.;
j) reacreditarea unităților sanitare - reluarea procesului de evaluare și acreditare în condițiile în care unitățile sanitare nu mai îndeplinesc indicatorii pe baza cărora s-a acordat acreditarea și, în urma procesului de reevaluare, a fost dispusă retragerea acreditării;
k) monitorizarea unităților sanitare - urmărirea conformității respectării cerințelor standardelor de acreditare, în baza procedurilor aprobate prin ordin al președintelui A.N.M.C.S., în condițiile acordării în prealabil a acreditării;
l) evaluator de servicii de sănătate - persoană specializată în domeniul managementului calității serviciilor de sănătate, care a obținut, în condițiile legii, certificatul de absolvire a programului de formare și perfecționare pentru evaluatori de servicii de sănătate sau evaluatori de spitale, după caz, și care îndeplinește condițiile de recunoaștere stabilite prin ordin al președintelui A.N.M.C.S.;
m) certificat de absolvire a programului de formare și perfecționare pentru evaluatori de servicii de sănătate sau evaluatori de spitale - certificatul care dovedește absolvirea cursului de formare a evaluatorilor de servicii de sănătate sau, după caz, a evaluatorilor de spitale;
n) registrele evaluatorilor A.N.M.C.S. - modalitatea de evidență a evaluatorilor de servicii de sănătate, specializați pe categorii de activități.