ORDIN nr. 1.138 din 18 septembrie 2015

ORDIN Ministerul Finan?elor Publice
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 715 din 23 septembrie 2015
Intrat în vigoare
23.09.2015
Forma consolidată din
23.09.2015

pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 14^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanțelor publice, și al ministrului afacerilor europene nr. 1.022/851/2012

În temeiul art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 14^1 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul finanțelor publice emite următorul ordin:

Articolul I

Normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 14^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanțelor publice, și al ministrului afacerilor europene nr. 1.022/851/2012, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 7 august 2012, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

- La articolul 2 alineatul (1), sintagma "Trezoreria Operativă Centrală" se înlocuiește cu sintagma "Activitatea de trezorerie și contabilitate publică a municipiului București".

Articolul II

Sumele încasate anterior intrării în vigoare a prezentului ordin în contul de venituri ale bugetului de stat 20.A.45.22.00 "Sume primite în cadrul mecanismului top-up" deschis la Trezoreria Operativă Centrală, codificat cu codul de identificare fiscală 8609468, se transferă în contul de venituri ale bugetului de stat 20.A.45.22.00 "Sume primite în cadrul mecanismului top-up" deschis la Activitatea de trezorerie și contabilitate publică a municipiului București, codificat cu codul de identificare fiscală 8609468.

Articolul III

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul finanțelor publice, Eugen Orlando Teodorovici

București, 18 septembrie 2015.

Nr. 1.138.

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.