HOTĂRÂRE nr. 853 din 14 octombrie 2015

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 775 din 16 octombrie 2015
Intrat în vigoare
16.10.2015
Forma consolidată din
16.10.2015

pentru completarea art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2015 privind aplicarea de corecții financiare în cadrul Programului operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane" (POSDRU) 2007-2013

Având în vedere:

- Scrisoarea Comisiei Europene Ares (2015) 805086-25/02/2015 privind întreruperea termenului de plată;

- Scrisoarea Comisiei Europene Ares (2015) 2669646-25/06/2015 privind procedura de suspendare a plăților intermediare ale FSE;

- Scrisoarea Comisiei Europene Ares (2015) 3925256/23.09.2015 privind întreruperea procedurii de suspendare a plăților intermediare ale FSE,

în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 57^1 alin. (1) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul UNIC

După alineatul (2) al articolului 10 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2015 privind aplicarea de corecții financiare în cadrul Programului operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane" (POSDRU) 2007-2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 639 din 21 august 2015, se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:

"(2^1) Măsura, inclusiv metodologia de calcul, prevăzută la alin. (1) se aplică și pentru Aplicația de plată nr. 41 care se transmite Comisiei Europene."

PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: --------------- Ministrul finanțelor publice, Eugen Orlando Teodorovici Ministrul fondurilor europene, Marius Nica

București, 14 octombrie 2015.

Nr. 853.

-------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.