pentru stabilirea unor măsuri financiare și pentru modificarea și completarea unor acte normative
Având în vedere exigența creării unui cadru legislativ clar și previzibil pentru finalizarea obiectivelor de investiții din cadrul Programului național de dezvoltare locală, care să asigure îndeplinirea în mod eficient a obiectivului general al programului, se impune intervenția legislativă de urgență pentru evitarea înregistrării de arierate de către unitățile administrativ-teritoriale beneficiare ale programului, din cauza necesității tehnologice în unele situații, ca executanții lucrărilor de construcții să realizeze producție în cuantum valoric mai mare decât fondurile disponibile din necesitatea conformării la condiții tehnologice, la unele prevederi din proiectele tehnice și din caietele de sarcini ale acestora, în condițiile în care mare parte din obiectivele de investiții sunt demarate din bugetele locale sau prin alte programe, iar lucrările de construcții sunt executate secvențial, fără respectarea prescripțiilor tehnice, ceea ce duce la încălcarea sistemului calității și a legislației în construcții, precum și a contractelor de achiziții publice, încheiate, mare parte din acestea, pe criteriul "prețul cel mai scăzut", la care calitatea serviciilor și a obiectelor de construcții rezultate este afectată de durata efectivă de execuție a contractului care diferă, datorită lipsei unei finanțări continue și previzibile, de cea prevăzută în procedură și în caietul de sarcini al achiziției, aspecte care au dus și la expirarea autorizațiilor de construire, la defecte și neconformități în procesul de execuție greu de depășit în multe situații și cu costuri suplimentare, măsura adoptată cu aplicare de urgență având ca scop astfel rezolvarea unor probleme care au afectat mediul economic, industria de construcții și beneficiarii programului în aceeași măsură.
Având în vedere impactul aplicării directivelor Uniunii Europene în România în privința implementării standardelor de echipare tehnico-edilitară pentru toate localitățile, în sensul necesității protejării mediului și creșterii calității vieții tuturor cetățenilor prin asigurarea accesului la alimentarea cu apă, realizarea rețelelor de canalizare și a instalațiilor de epurare a apelor uzate, este imperios necesară sprijinirea de către Guvern a implementării Programului național de dezvoltare locală prin crearea unui cadru legislativ coerent care să asigure îndeplinirea obiectivelor acestuia prin utilizarea eficientă a resurselor alocate și a maximizării valorilor indicatorilor de rezultat, motiv pentru care se impune intervenția legislativă de urgență.
Trebuie luată în considerare necesitatea accelerării execuției lucrărilor de construcții la obiectivele de investiții finanțate în cadrul programului, având în vedere că România s-a angajat ca toate localitățile cu peste 2.000 de locuitori echivalenți să aibă acces la apă și canalizare până în 2018, iar până în 2015 - toate localitățile cu peste 10.000 de locuitori echivalenți.
O altă problemă ce ține tot de finanțare este alocarea insuficientă de fonduri pentru realizarea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare și realizarea stațiilor de epurare. România are angajamente europene luate cu termene clare de conformare.
Consecința negativă pe care o poate avea neadoptarea prezentei ordonanțe de urgență este că riscăm să fim penalizați, sancționați și să fie declanșat infringementul pentru că România nu și-ar respecta angajamentele luate și pentru că actualul Guvern ar considera că nu este o prioritate pentru o familie din România să aibă acces la apă și la canalizare și, de asemenea, foarte importantă este influența negativă pe care lipsa abordării strategice în finanțarea nevoii unităților administrativ-teritoriale beneficiare ale programului, pentru realizarea unor proiecte esențiale, poate duce la depopularea teritoriilor administrate de aceștia, la o migrare voluntară spre zone urbane care vor fi presate astfel de o dezvoltare haotică, la afectarea stării de sănătate a populației, la imposibilitatea oferirii de către stat, prin administrația publică locală, a condițiilor de trai prin servicii publice elementare, de bază, care să ofere prin aceste condiții minime decență și respect pentru fiecare familie, fiecare cetățean.
În lipsa adoptării prezentului act normativ și schimbării mecanismului de implementare, Programul național de dezvoltare locală, instrument de finanțare din bugetul statului, complementar altor surse de finanțare, în special fonduri structurale, este lipsit de predictibilitate, iar statul, prin instituțiile implicate, fără aplicarea acestor măsuri, nu are o imagine de ansamblu atât asupra eforturilor pe care le face, cât și asupra rezultatelor preconizate/realizate, știut fiind faptul că întreruperea unor lucrări de construcții duce la creșterea fondurilor necesare pentru finalizarea acestora din cauza cheltuielilor de conservare sau de refacere, în cazul în care protejarea acestora pe termen lung nu este posibilă.
În urma evaluării rezultatelor implementării Programului național de dezvoltare locală, la finalul trimestrului III, respectiv în urma analizării adreselor primite de la beneficiarii programului, care conțin solicitări de suplimentare a creditelor bugetare pentru anul 2015, cu diminuarea creditelor bugetare din anii următori, datorită existenței premiselor executării lucrărilor de construcții peste nivelul estimat inițial sau, dimpotrivă, solicitări de diminuare a creditelor bugetare din anul 2015 și realocarea acestora în anii următori, din cauza incapacității tehnice a executantului de a surmonta dificultățile de executare a lucrărilor la obiectivul de investiții contractat, s-a constatat astfel că, din cauze independente de voința finanțatorului, lucrările de execuție a obiectivelor de investiții nu se realizează în ritmul estimat la toate proiectele, iar, datorită alocărilor insuficiente din trecutul implementării programului, indicatorii estimați ai acestuia, relativ la efortul bugetar aplicat, nu sunt atinși.
În vederea reducerii volumului de muncă atât pentru funcționarii instituțiilor publice, cât și pentru cei ce lucrează în trezoreriile statului, a reducerii birocrației, precum și a evitării blocajului temporal al cash-flow-ului unor furnizori/prestatori/ executanți,
ținând cont de faptul că România sprijină Republica Moldova, dorind să promoveze o dezvoltare stabilă și armonioasă benefică pentru întreaga populație și, în special, pentru cea mai dezavantajată parte a acestei populații,
ținând cont de situația imperativă în privința asigurării cu energie termică a populației în sezonul rece 2015-2016, dat fiind caracterul social al serviciului public și, inclusiv, eliminarea unor eventuale blocaje și întreruperi determinate de lipsa disponibilităților în bugetele locale, corelat cu responsabilizarea autorităților administrației publice locale,
este absolut necesară intervenția legislativă în regim de urgență asupra Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, care a fost modificată semnificativ prin Legea nr. 177/2015. Modificările aduse au operat și asupra nivelului cotei virate de investitori/proprietari către Inspectoratul de Stat în Construcții și a modalității de virare a acesteia. Odată cu modificările și completările respective nu au fost prevăzute norme tranzitorii pentru contractele de execuție aflate în derulare, cu privire la cuantumul și modalitatea de achitare a acesteia.
Neadoptarea acestor măsuri ar avea consecințe negative asupra procesului de urmărire a execuției lucrărilor aflate în derulare, precum și de încasare a taxelor cuvenite pentru această activitate derulată în condițiile legii de către Inspectoratul de Stat în Construcții pentru realizarea lucrărilor și recepția tuturor investițiilor aflate în derulare la această dată.
Având în vedere necesitatea continuării și extinderii mecanismului de susținere financiară a autorităților administrației publice centrale și locale, pentru realizarea proiectelor de investiții prioritare de mediu și gospodărire a apelor și pentru îmbunătățirea infrastructurii de mediu în vederea îndeplinirii angajamentelor asumate de România în cadrul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană pentru cap. 22 "Protecția mediului înconjurător",
ținând cont de faptul că, prin Ordonanța Guvernului nr. 40/2006 pentru aprobarea și finanțarea programelor multianuale prioritare de mediu și gospodărire a apelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 61/2007, cu modificările ulterioare, a fost aprobat mecanismul de susținere financiară a autorităților administrației publice centrale și locale în realizarea proiectelor de investiții cuprinse în programele multianuale prioritare de mediu și gospodărire a apelor,
luând în considerare faptul că din cauza constrângerilor bugetare nu au fost alocate fonduri suficiente pentru finalizarea obiectivelor de investiții din cadrul programelor multianuale prioritare de mediu și gospodărire a apelor, neasigurându-se astfel gospodărirea durabilă a resurselor de apă, satisfacerea cerințelor de apă necesare activităților socioeconomice, protecția împotriva inundațiilor și asigurarea veghii hidrologice,
subliniind faptul că neadoptarea în regim de urgență a prezentului act normativ conduce la neîndeplinirea angajamentelor asumate de România în cadrul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană pentru cap. 22 "Protecția mediului înconjurător",
ținând cont de faptul că Organizația Mondială a Sănătății a menținut valabilitatea Alertei internaționale determinate de epidemia de Ebola,
având în vedere faptul că, în ședința din data de 16 septembrie 2015, Comitetul Național Ebola, ca urmare a celor stabilite de către Organizația Mondială a Sănătății, a luat ca măsură menținerea în continuare a misiunii Formațiunii Medicale ROL 2, de izolare și tratare a eventualelor cazuri de Ebola care vor fi diagnosticate pe teritoriul țării,
luând în considerare faptul că Formațiunea Medicală ROL 2 este singura unitate desemnată la nivel național pentru asigurarea izolării și tratării pacienților suspecți sau confirmați de infectare cu virus Ebola și ținând cont de faptul că Ministerul Sănătății trebuie să asigure o serie de măsuri, în vederea asigurării răspunsului la evenimente epidemiologice datorate unor boli infecțioase determinate de virusuri sau bacterii care determină mortalitate ridicată în cadrul populației,
în vederea asigurării susținerii în continuare a cheltuielilor de întreținere și funcționare pentru Formațiunea Medicală ROL 2 din bugetul Ministerului Sănătății, până la declararea de către Organizația Mondială a Sănătății a închiderii Alertei internaționale determinate de epidemia de Ebola, se impune adoptarea prezentei ordonanțe de urgență.
Având în vedere faptul că neadoptarea în regim de urgență a măsurilor de reglementare prevăzute de prezenta ordonanță de urgență ar avea ca efect încetarea funcționării acestei unități, România aflându-se în incapacitatea de a asigura asistența medicală necesară pentru acești pacienți, iar Ministerul Sănătății nu va putea duce la îndeplinire sarcinile stabilite de Guvernul României prin Memorandumul aprobat în 17 septembrie 2014 privind "Măsurile de prevenire și de creștere a capacității de intervenție în combaterea infecțiilor cu virusul hemoragic Ebola",
având în vedere absența unor reglementări cu privire la salarizarea personalului Unității de management a Proiectului (UMP) din structura Ministerului Sănătății care desfășoară activități în cadrul proiectelor finanțate de către Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare și din împrumuturi externe contractate sau garantate de stat rambursabile,
având în vedere că funcțiile specialiștilor Unității de management a Proiectului din structura Ministerului Sănătății, experiența necesară, precum și atribuțiile și responsabilitățile specifice fiecărei funcții sunt stabilite în manualul operațional al fiecărui proiect și în prezent nu sunt stabilite norme sau criterii pentru echivalarea funcțiilor experților Unității de management a Proiectului din structura Ministerului Sănătății cu funcțiile existente în cadrul instituției,
în considerarea faptului că nu poate fi stabilit salariul de bază lunar sau de referință pentru funcțiile specialiștilor UMP-ului din structura Ministerului Sănătății,
având în vedere faptul că Proiectul privind reforma sectorului sanitar - îmbunătățirea calității și eficienței sistemului sanitar înregistrează întârzieri în implementare generate de lipsa reglementărilor legislative privind salarizarea personalului UMP din structura Ministerului Sănătății,
deoarece neadoptarea măsurilor propuse prin prezentul act normativ ar conduce la întârzierea derulării activităților în cadrul Proiectului privind reforma sectorului sanitar - îmbunătățirea calității și eficienței sistemului sanitar, la depopularea UMP, prin migrarea către alte domenii de activitate a specialiștilor cu experiență în derularea proiectelor cu finanțare din împrumuturi rambursabile, conform procedurilor prevăzute în ghidurile finanțatorilor externi, la înregistrarea de întârzieri în implementarea și atingerea obiectivelor proiectelor finanțate din împrumuturi externe rambursabile, datorate lipsei reglementărilor clare privind salarizarea personalului UMP,
având în vedere implicațiile negative pe care le-ar avea nepromovarea în regim de urgență a prezentului act normativ asupra implementării Proiectului privind reforma sectorului sanitar - îmbunătățirea calității și eficienței sistemului sanitar,
în considerarea faptului că întârzierile în implementarea Proiectului privind reforma sectorului sanitar - îmbunătățirea calității și eficienței sistemului sanitar ar putea conduce la anularea împrumutului sau la generarea unor costuri suplimentare în cazul nerealizării obiectivelor împrumutului, inclusiv prin creșterea impactului asupra bugetului de stat, prin preluarea finalizării proiectului sau rambursarea anticipată a împrumuturilor,
în contextul faptului că neadoptarea acestor măsuri imediate conduce la posibilitatea neatingerii obiectivelor stabilite în Strategia națională de sănătate 2014-2020, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.028/2014,
în vederea evitării migrării specialiștilor în gestionarea împrumuturilor externe rambursabile către alte domenii de activitate ce ar avea efecte negative asupra atingerii obiectivelor proiectelor finanțate din împrumuturi externe rambursabile,
ținând seama de consecințele negative ale nepromovării în regim de urgență a prezentului act normativ care asigură reglementări exprese cu privire la modul de salarizare a personalului din cadrul UMP din structura Ministerului Sănătății, implicat în managementul și implementarea proiectelor finanțate din credite externe contractate sau garantate de stat, rambursabile, prin alinierea salarizării acestuia cu salarizarea personalului din structurile care au ca obiect de activitate gestionarea asistenței financiare comunitare acordate României, astfel încât să fie asigurată stimularea menținerii specialiștilor din acest domeniu,
în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 22 aprilie 2013, aprobată prin Legea nr. 89/2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. Articolul 10 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 10. - (1) Prin derogare de la prevederile art. 34 alin. (2) lit. e) și h) și alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, în baza ordinului prevăzut la art. 9 alin. (2), se încheie contracte de finanțare multianuale între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și beneficiari, pe o perioadă de maximum 4 ani, în limita creditelor de angajament aprobate și a creditelor bugetare aprobate și/sau estimate cu această destinație, fără eșalonarea anuală a creditelor bugetare, care se înscriu cumulat pentru toată perioada de finanțare. Pe durata de valabilitate a contractelor de finanțare, valoarea creditelor de angajament este egală cu valoarea creditelor bugetare.
(2) În funcție de prevederile bugetare aprobate anual cu această destinație, durata contractelor de finanțare prevăzută la alin. (1) poate fi prelungită până la maximum 2 ani.
(3) Creditele bugetare aferente contractelor de finanțare încheiate conform alin. (1) se transferă beneficiarilor în limita bugetului anual al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice aprobat cu această destinație, în ordinea cronologică de înregistrare a solicitării de transfer al sumelor necesare pentru decontarea bunurilor/serviciilor/lucrărilor executate.
(4) În situația în care solicitările de transfer depășesc 80% din creditele bugetare disponibile în anul în curs, prevăzute în buget, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice procedează astfel:
a) notifică beneficiarii contractelor de finanțare prevăzute la alin. (1) cu privire la data-limită până la care aceștia mai pot depune solicitări;
b) efectuează transferurile către beneficiari în limita creditelor bugetare disponibile, în ordinea cronologică a depunerii solicitărilor;
c) în situația în care după solicitările depuse conform termenului prevăzut la lit. a) se constată că mai sunt sume disponibile, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prelungește termenul de depunere a solicitărilor până la utilizarea integrală a creditelor bugetare aprobate cu această destinație;
d) în cazul în care solicitările depuse în termenele prevăzute la lit. a) și c) depășesc sumele aprobate în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice cu această destinație, acestea se restituie beneficiarilor.
(5) După primirea notificării prevăzute la alin. (4) lit. a), beneficiarii dispun măsurile necesare evitării înregistrării de arierate, respectiv sistarea livrării de bunuri, prestarea de servicii, execuția de lucrări sau continuarea acestora din surse proprii sau alte surse legal constituite.
(6) În situația suplimentării creditelor bugetare, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice notifică beneficiarii cu privire la reluarea transferurilor de sume în condițiile alin. (3) și (4).
(7) În situația în care beneficiarii prevăzuți la alin. (1) decontează sumele aferente contribuției de la bugetul de stat din surse proprii sau alte surse legal constituite, au dreptul să solicite recuperarea acestora la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, care transferă aceste sume în limita creditelor bugetare aprobate ulterior în buget cu această destinație.
(8) Beneficiarii prevăzuți la alin. (1), în baza contractelor de finanțare încheiate în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, cuprind în bugetul propriu credite bugetare estimate în funcție de graficele de execuție a livrării de bunuri, prestării de servicii, execuției de lucrări."
2. După articolul 10 se introduce un nou articol, articolul 10^1, cu următorul cuprins:
"Art. 10^1. - (1) În cazul în care beneficiarii utilizează sumele transferate cu nerespectarea prevederilor legale sau contractuale, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice notifică beneficiarii cu privire la prevederile încălcate și solicită restituirea în termen de 30 de zile calendaristice a sumelor decontate necuvenit.
(2) În situația în care beneficiarii nu restituie sumele decontate necuvenit în termenul stabilit, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice solicită în scris Ministerului Finanțelor Publice sistarea alimentării atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât și cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrare, cu excepția plăților pentru achitarea drepturilor salariale și a contribuțiilor aferente atunci când nu pot fi asigurate din venituri proprii. Alocarea și utilizarea cotelor defalcate din impozitul pe venit și a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, care au fost sistate în condițiile altor acte normative, se mențin.
(3) După recuperarea sumelor de la beneficiari, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice comunică în scris Ministerului Finanțelor Publice, care dispune încetarea restricțiilor prevăzute la alin. (2)."
Ordinele ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, precum și contractele de finanțare multianuale, încheiate prin Programul național de dezvoltare locală, aprobat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/2013, aprobată prin Legea nr. 89/2015, cu modificările și completările ulterioare, aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se modifică în consecință.
Articolul 36 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 14 aprilie 2009, aprobată prin Legea nr. 227/2009, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.
(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prin derogare de la prevederile art. 61 alin. (1) și art. 63 alin. (4) și (4^1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, precum și de la prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 182/2014 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2015, unitățile administrativ-teritoriale pot solicita, în cursul anului 2015, contractarea de împrumuturi din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, în limita sumei de 700.000 mii lei, pentru:
a) finanțarea unor cheltuieli curente și de capital pentru asigurarea furnizării energiei termice în sezonul rece, în următoarele condiții:
1. dobândă: ROBOR la 3 luni comunicată de Banca Națională a României în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare autorizării împrumutului, plus o marjă de 3,00 puncte procentuale și care rămâne fixă pe toată durata de derulare a împrumutului;
2. perioadă de rambursare: până la 20 de ani, cu posibilitatea rambursării anticipate, parțial sau integral;
3. limita de îndatorare: 30%;
b) asigurarea prefinanțării și/sau cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile din perioada de programare 2007-2013, inclusiv pentru cheltuielile neeligibile asociate proiectelor, în următoarele condiții:
1. dobândă: ROBOR la 3 luni comunicată de Banca Națională a României în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare autorizării împrumutului, plus o marjă de 3,00 puncte procentuale și care rămâne fixă pe toată durata de derulare a împrumutului;
2. perioadă de rambursare: până la 15 ani, cu posibilitatea rambursării anticipate, parțial sau integral;
3. limita de îndatorare: exceptat;
c) finanțarea corecțiilor financiare aplicate proiectelor din fonduri externe nerambursabile, în următoarele condiții:
1. dobândă: ROBOR la 3 luni comunicată de Banca Națională a României în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare autorizării împrumutului, plus o marjă de 3,00 puncte procentuale și care rămâne fixă pe toată durata de derulare a împrumutului;
2. perioadă de rambursare: până la 20 de ani, cu posibilitatea rambursării anticipate, parțial sau integral;
3. limita de îndatorare: 70%;
d) asigurarea cofinanțării proiectelor finanțate din programele naționale, în următoarele condiții:
1. dobândă: ROBOR la 3 luni comunicată de Banca Națională a României în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare autorizării împrumutului, plus o marjă de 3,00 puncte procentuale și care rămâne fixă pe toată durata de derulare a împrumutului;
2. perioadă de rambursare: până la 10 ani, cu posibilitatea rambursării anticipate, parțial sau integral;
3. limita de îndatorare: 70%;
(2) Suma prevăzută la alin. (1) se asigură de către Ministerul Finanțelor Publice din venituri din privatizare înregistrate în contul curent în valută deschis la Banca Națională a României, prin efectuarea operațiunii de schimb valutar al echivalentului în euro al sumei de 700.000 mii lei determinat pe baza cursului Băncii Naționale a României valabil la data efectuării. Echivalentul în lei se înregistrează ca venituri din privatizare în contul curent general al trezoreriei.
(3) Sumele acordate cu titlu de împrumut din veniturile din privatizare, contractate de unitățile administrativ-teritoriale, pot fi utilizate cu respectarea destinațiilor prevăzute la alin. (1). Responsabilitatea cu privire la utilizarea sumelor în scopul pentru care se contractează împrumutul revine în totalitate autorităților administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale.
(4) Rambursarea împrumuturilor prevăzute la alin. (1) se efectuează în tranșe trimestriale, egale, începând cu trimestrul următor acordării acestora. Dobânda aferentă reprezintă un venit al bugetului Trezoreriei Statului, care se calculează lunar prin aplicarea ratei dobânzii la soldul împrumutului, începând cu luna acordării împrumutului, și se plătește trimestrial, în suma cumulată până la zi.
(5) Drepturile și obligațiile părților, termenii și condițiile de derulare a împrumuturilor contractate conform alin. (1) se stabilesc prin convenție de împrumut.
(6) Pentru neplata la termen a ratelor scadente și a dobânzilor de plătit la împrumutul acordat se calculează o dobândă de întârziere, la nivelul dobânzii prevăzute în Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe zi de întârziere, până la data stingerii obligației. Dobânda de întârziere reprezintă venit al bugetului Trezoreriei Statului.
(7) Unitatea administrativ-teritorială restituie împrumutul și dobânzile aferente în contul distinct deschis la Trezoreria Operativă Centrală, codificat cu codul de identificare fiscală al acesteia.
(8) În cazul nerespectării prevederilor alin. (4), directorii direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice/șefii administrațiilor județene ale finanțelor publice sistează alimentarea, atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât și cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, cu excepția plăților pentru achitarea drepturilor salariale și a contribuțiilor aferente atunci când nu pot fi asigurate din venituri proprii.
(9) Unitățile administrativ-teritoriale pot contracta împrumuturile prevăzute la alin. (1) numai cu avizul Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, prevăzută la art. 61 alin. (3) din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare.
(10) Mecanismul de acordare și derulare a împrumuturilor acordate unităților administrativ-teritoriale conform alin. (1) lit. a), documentele în baza cărora se acordă împrumutul și cele care stau la baza obținerii avizului Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, precum și modul de reflectare a sumelor respective în bugetele instituțiilor publice locale se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice.
(11) Responsabilitatea cu privire la documentele prevăzute la alin. (10), precum și încadrarea în scopul pentru care se contactează împrumutul revine în totalitate autorităților administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale și ordonatorilor principali de credite ai unităților administrativ-teritoriale.
(12) Documentele prevăzute la alin. (10) și (14) se depun până la data de 4 decembrie 2015 la direcțiile generale regionale ale finanțelor publice/administrațiile județene ale finanțelor publice.
(13) Ordonatorii principali de credite și autoritățile deliberative au obligația ca la elaborarea și aprobarea bugetelor locale să prevadă plata serviciului datoriei publice locale aferent împrumuturilor acordate de Ministerul Finanțelor Publice.
(14) Mecanismul de acordare și derulare a împrumuturilor acordate unităților administrativ-teritoriale conform alin. (1) lit. b)-d), documentele în baza cărora se acordă împrumutul și cele care stau la baza obținerii avizului Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, precum și modul de reflectare a sumelor respective în bugetele instituțiilor publice locale sunt cele stabilite la art. XII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2/2015 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și alte măsuri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 171/2015, cu modificările și completările ulterioare.
(1) Limita prevăzută la ar. XII alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2/2015 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și alte măsuri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 13 martie 2015, aprobată cu modificări prin Legea nr. 171/2015, cu modificările și completările ulterioare, se majorează de la 1.290.000 mii lei la 1.313.000 mii lei.
(1) Se autorizează Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice să achiziționeze, în limita bugetului aprobat cu această destinație, microbuze/autobuze pentru dotarea unităților administrativ-teritoriale, în vederea transportului elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din mediul rural, precum și a municipiilor și orașelor care au sate și localități componente, precum și pentru a fi donate Republicii Moldova, în condițiile legii, conform acordurilor internaționale, ratificate prin legi, în vederea finanțării proiectelor bilaterale de colaborare și de investiții încheiate între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova cu privire la cadrul general și condițiile pentru cooperare în domeniul dezvoltării.
(2) Toate costurile legate de utilizarea microbuzelor/autobuzelor prevăzute la alin. (1) vor fi suportate din bugetele proprii ale celor care vor beneficia de acestea.
(3) Repartizarea microbuzelor/autobuzelor către unitățile administrativ-teritoriale se va face prin ordin comun al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice și al ministrului educației și cercetării științifice.
Articolul 43 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 11 septembrie 2015, se modifică după cum urmează:
1. Alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 43. - (1) Investitorii sau proprietarii au obligația să vireze către Inspectoratul de Stat în Construcții - I.S.C. o sumă echivalentă cu o cotă de 0,5% din valoarea, fără TVA, a lucrărilor pentru realizarea construcțiilor noi și a lucrărilor de intervenție la construcțiile existente pentru care se emit, în condițiile legii, autorizații de construire/desființare, cu excepția investitorilor/ proprietarilor care realizează lucrări de intervenție pentru consolidarea clădirilor de locuit încadrate în clasa I de risc seismic."
2. La alineatul (2), litera b) va avea următorul cuprins:
"b) suma rezultată ca diferență între suma echivalentă cotei de 0,5% aplicate valorii finale, fără TVA, a lucrărilor executate și suma virată potrivit prevederilor lit. a), precum și orice sume aferente cotelor legale achitate anterior se virează de către investitori sau proprietari până la data semnării procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor."
Termenul prevăzut la art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 40/2006 pentru aprobarea și funcționarea programelor multianuale prioritare de mediu și gospodărire a apelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 61/2007, cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 31 decembrie 2017.
(1) Se aprobă susținerea în continuare a cheltuielilor de întreținere și funcționare a Formațiunii Medicale ROL 2 până la declararea de către Organizația Mondială a Sănătății a închiderii Alertei internaționale determinate de epidemia de Ebola, din bugetul aprobat al Ministerului Sănătății la titlul 51 "Transferuri între unități ale administrației publice", articolul 51.01.25 "Programe pentru sănătate", ca acțiune prioritară a Ministerului Sănătății.
(2) Ministerul Sănătății alocă Institutului Național de Geriatrie și Gerontologie "Ana Aslan" sumele necesare în vederea asigurării cheltuielilor de întreținere și funcționare a Formațiunii Medicale ROL 2, respectiv aprovizionarea cu energie electrică și apă potabilă.
(3) Decontarea cheltuielilor prevăzute la alin. (2) se realizează lunar, pe baza notelor de fundamentare realizate de Institutul Național de Geriatrie și Gerontologie "Ana Aslan", conform facturilor transmise de către acesta către Direcția generală de asistență medicală și sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătății.
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență salarizarea personalului din cadrul Unității de management a proiectului din structura Ministerului Sănătății se stabilește la nivelul funcțiilor contractuale existente în cabinetul demnitarului.
PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: --------------- Ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Sevil Shhaideh Ministrul finanțelor publice, Eugen Orlando Teodorovici Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Grațiela Leocadia Gavrilescu Ministrul sănătății, Nicolae Bănicioiu Ministrul educației și cercetării științifice, Sorin Mihai Cîmpeanu Ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice, Rovana Plumb p. Ministrul afacerilor externe, George Ciamba, secretar de stat
București, 23 octombrie 2015.