HOTĂRÂRE nr. 56 din 2 noiembrie 2015

HOTĂRÂRE Camera Auditorilor Financiari din România
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 845 din 13 noiembrie 2015
Intrat în vigoare
01.01.2016
Forma consolidată din
01.01.2016

pentru aprobarea Ghidului privind implementarea Standardelor internaționale de audit intern

Având în vedere:

- art. 6 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

- Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 48/2014 pentru adoptarea Normelor obligatorii din Cadrul internațional de practici profesionale (IPPF), emise de Institutul Global al Auditorilor Interni (IIA Global), ediția 2013, cu modificările ulterioare;

- Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 37/2015*) pentru aprobarea calendarului de finalizare a Ghidului privind implementarea Standardelor internaționale de audit intern;

Notă ────────── *) Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 37/2015 nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. ──────────

- Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 51/2015 privind modalitatea de adoptare a hotărârilor Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România,

ținând seama de Procesul-verbal nr. 7.054 din 2 noiembrie 2015 privind consultarea electronică a membrilor Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România,

în temeiul art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 433/2011,

Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România hotărăște:

Articolul 1

Se aprobă Ghidul privind implementarea Standardelor internaționale de audit intern, elaborat de Camera Auditorilor Financiari din România, pe baza Normelor obligatorii din Cadrul internațional de practici profesionale (IPPF), emise de Institutul Global al Auditorilor Interni (IIA Global), ediția 2013.

Articolul 2

Ghidul prevăzut la art. 1 intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2016.

Articolul 3

La data intrării în vigoare a Ghidului privind implementarea Standardelor internaționale de audit intern se abrogă Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 88/2007 pentru aprobarea Normelor de audit intern, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 21 iunie 2007, cu modificările ulterioare.

Articolul 4

Compartimentul reglementare audit intern și Departamentul economico-financiar vor asigura tipărirea și publicarea Ghidului privind implementarea Standardelor internaționale de audit intern.

Articolul 5

Compartimentul reglementare audit intern va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Articolul 6

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Camerei Auditorilor Financiari din România, Gabriel Radu

București, 2 noiembrie 2015.

Nr. 56.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.