ORDIN nr. 3.708 din 18 decembrie 2015

ORDIN Agen?ia Na?ională de Administrare Fiscală
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 28 decembrie 2015
Intrat în vigoare
01.01.2016
Forma consolidată din
01.01.2016

pentru aprobarea modelului și conținutului formularului "Decizie de impunere provizorie privind obligațiile fiscale principale"

În temeiul prevederilor art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 5 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 46, 95, 97, 133, art. 342 alin. (1) și ale art. 352 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare,

președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă modelul și conținutul formularului "Decizie de impunere provizorie privind obligațiile fiscale principale", prevăzut în anexa nr. 1.

Articolul 2

Obligațiile fiscale principale stabilite prin decizii de impunere provizorii, emise pentru contribuabili/plătitori, persoane fizice sau juridice, se includ și se regularizează în deciziile de impunere emise în condițiile art. 131 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, la finalizarea inspecției fiscale.

Articolul 3

Formularul prevăzut la art. 1 se emite și se completează conform instrucțiunilor prevăzute în anexa nr. 2.

Articolul 4

Caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, utilizare și păstrare a formularului prevăzut la art. 1 sunt stabilite în anexa nr. 3.

Articolul 5

Prevederile prezentului ordin intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2016.

Articolul 6

Direcția generală coordonare inspecție fiscală, Direcția generală de reglementare a colectării creanțelor bugetare, Direcția generală de tehnologia informației, Direcția generală de administrare a marilor contribuabili, direcțiile generale regionale ale finanțelor publice și structurile subordonate acestora vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 7

Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 8

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Gelu-Ștefan Diaconu

București, 18 decembrie 2015.

Nr. 3.708.

Anexa 1

DECIZIE DE IMPUNERE provizorie privind obligațiile fiscale principale

┌────────────────────────────┬─────────────────────────┬───────────────────────┐ │SIGLA D.G.R.F.P./D.G.A.M.C. │Direcția ................│Nr. înregistrare ......│ │ │.........................│Data ..../...../.......│ │ │.........................│ │ └────────────────────────────┴─────────────────────────┴───────────────────────┘

1. Date de identificare ale contribuabilului/plătitorului

Denumirea contribuabilului/plătitorului ...............................

Numele și prenumele contribuabilului/plătitorului .....................

Cod de identificare fiscală ......................

Nr. de înregistrare la registrul comerțului ...........................

Domiciliul fiscal: localitatea ......., str. ..... nr. ...., bl. ...., sc. ...., ap. ...., județul/sectorul ................... .

Date privind sediul activității sau locul de desfășurare efectivă a activității principale:

Județul ........, localitatea ......, sectorul ..., str. .......... nr. ...., bl. ....., sc. ......, et. ...., ap. ...., codul poștal ........, telefon....., fax ................, e-mail ......................... .

2. Date privind obligația fiscală

2.1. Obligații fiscale principale provizorii

*Font 8* ┌────────────────────────┬───────────────────────┬───────────────┬──────────────┬────────┬────────┐ │Denumire impozit, taxă, │ Perioada verificată │Baza impozabilă│Impozit, taxă,│Cod cont│Nr. de │ │contribuție ├──────────┬────────────┤ stabilită │ contribuție, │ bugetar│evidență│ │ │De la data│Până la data│ suplimentar │ stabilit(ă) │ │a plății│ │ │ │ │ - lei - │ suplimentar │ │ │ │ │ │ │ │ - lei - │ │ │ ├────────────────────────┼──────────┼────────────┼───────────────┼──────────────┼────────┼────────┤ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ ├────────────────────────┼──────────┼────────────┼───────────────┼──────────────┼────────┼────────┤ │Obligația fiscală │ │ │ │ │ │ │ │provizorie │ │ │ │ │ │ │ └────────────────────────┴──────────┴────────────┴───────────────┴──────────────┴────────┴────────┘

2.2. Obligații fiscale principale provizorii de natura impozitului pe venit datorat de persoane fizice

*Font 7* Anul verificat: ┌────┬────┬────┬────┐ │ │ │ │ │ └────┴────┴────┴────┘ ┌────────────────────┬───────────────┬───────────────┬──────────────────────────────────────────────────────────┬────────┬────────┐ │Venitul net anual │Diferența de │Venitul net │Impozitul pe venitul │Impozit pe venitul net anual │Cod cont│Nr. de │ │impozabil evidențiat│venit net anual│anual impozabil│net anual impozabil │provizoriu stabilit suplimentar │bugetar │evidență│ │ în decizia de │ stabilită │recalculat de │ stabilit: │de organele de inspecție fiscală│ │a plății│ │ impunere anuală │suplimentar de │organele de ├────────────┬────────────┼─────────────┬──────────────────┤ │ │ │ │ organele de │ inspecție │prin decizia│de organele │ în plus │ în minus │ │ │ │ │ inspecție │ fiscală │de impunere │de inspecție│ │ │ │ │ │ │ fiscală │ │ anuală │ fiscală │ │ │ │ │ ├────────────────────┼───────────────┼───────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┼──────────────────┼────────┼────────┤ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ ├────────────────────┼───────────────┼───────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┼──────────────────┼────────┼────────┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ └────────────────────┴───────────────┴───────────────┴────────────┴────────────┴─────────────┴──────────────────┴────────┴────────┘

3. Motivul de fapt: art. 133 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare

4. Temeiul de drept: art. 133 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, ca urmare a solicitării scrise a contribuabilului/plătitorului verificat nr. ....... din data ................

5. Data comunicării

Data comunicării reprezintă data la care se efectuează comunicarea actului administrativ fiscal în condițiile art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:

- data semnării de primire, dacă se asigură remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, în condițiile art. 47 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare;

- data înscrisă de poștă la remiterea "confirmării de primire", dacă a fost transmis prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în condițiile art. 47 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare;

- data la care expiră termenul de 15 zile de la data afișării anunțului publicitar, în condițiile art. 47 alin. (5)-(7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

6. Termenul de plată

Diferențele de impozit, taxă sau contribuție constatate de organele de inspecție fiscală se pot plăti, potrivit art. 156 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, în funcție de data comunicării prezentei, astfel:

- până la data de 5 a lunii următoare, când data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună;

- până la data de 20 a lunii următoare, când data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună.

7. Obligațiile fiscale stabilite prin decizii de impunere provizorii se includ în deciziile întocmite în condițiile art. 131 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, și se contestă împreună cu acestea.

8. Mențiuni privind audierea contribuabilului/plătitorului și, respectiv, informarea acestuia despre aspectele constatate și consecințele fiscale

Contribuabilul/Plătitorul a fost informat cu privire la verificarea unei perioade fiscale și a unui tip de obligație fiscală și a solicitat emiterea deciziei de impunere provizorie.

9. Dispoziții finale

La prezenta decizie se anexează o situație privind termenul scadent al obligațiilor fiscale principale provizorii stabilite suplimentar de inspecția fiscală, în care sunt stabilite, pentru fiecare obligație fiscală principală, în baza prevederilor art. 154 și 155 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, componența debitelor suplimentare și termenele scadente aferente acestora, prevăzute de Codul fiscal sau alte legi care le reglementează.

Prezenta decizie reprezintă titlu de creanță și conține ....... pagini.

*Font 9* ┌────────────────────────┬────────────────────┬────────────────────────────────────────────┐ │Aprobat │Avizat │Întocmit │ ├────────────────────────┼────────────────────┼──────────────────────────┬─────────────────┤ │Conducătorul structurii │Șef de serviciu │Organ de inspecție fiscală│Semnătura │ │de inspecție fiscală │ │ │ │ │Funcția │ │ │ │ ├────────────────────────┼────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────┤ │Numele și prenumele │Numele și prenumele │1. Numele și prenumele │ │ ├────────────────────────┼────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────┤ │ │ │2. │ │ ├────────────────────────┼────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────┤ │Semnătura și ștampila*) │Semnătura │3. │ │ └────────────────────────┴────────────────────┴──────────────────────────┴─────────────────┘

Notă ────────── *) Ștampila se va aplica numai pentru coloana "aprobat". ──────────

Anexa 2

INSTRUCȚIUNI DE EMITERE ȘI COMPLETARE a formularului "Decizie de impunere provizorie privind obligațiile fiscale principale"

Decizia de impunere provizorie privind obligațiile fiscale principale reprezintă actul administrativ fiscal care se emite la cererea contribuabilului/plătitorului verificat, persoană fizică sau juridică, în scopul plății obligațiilor fiscale principale suplimentare aferente unei perioade, pentru unul sau mai multe tipuri de obligații fiscale verificate, stabilite de organele de inspecție, anterior întocmirii raportului de inspecție fiscală și emiterii în baza constatărilor înscrise în acesta a actului administrativ fiscal.

Decizia de impunere provizorie privind obligațiile fiscale principale se completează la solicitarea scrisă a contribuabilului/plătitorului, după ce acesta a fost informat cu privire la valoarea obligației fiscale suplimentare datorate, ca urmare a verificării unui tip de obligație fiscală pe o perioadă fiscală.

Decizia de impunere provizorie privind obligațiile fiscale principale se întocmește de către organul de inspecție fiscală, se avizează de șeful de serviciu și se aprobă de conducătorul activității de inspecție fiscală.

Informațiile din conținutul formularului "Decizie de impunere provizorie privind obligațiile fiscale principale" se completează după cum urmează:

1. "Date de identificare ale contribuabilului/plătitorului", persoană fizică sau juridică, cuprind următoarele informații:

- se completează cu denumirea completă a contribuabilului/plătitorului pentru persoane juridice;

- se completează cu numele, inițiala tatălui, prenumele contribuabilului/plătitorului, pentru persoane fizice;

- cod de identificare fiscală, definit conform prevederilor Codului de procedură fiscală, se completează astfel:

a) codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal pentru persoanele juridice și pentru alte entități fără personalitate juridică;

b) codul unic de înregistrare atribuit potrivit legii speciale pentru persoanele fizice și juridice, precum și pentru alte entități care se înregistrează potrivit legii speciale la registrul comerțului;

c) codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal pentru persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere;

d) codul numeric personal atribuit potrivit legii speciale sau numărul de identificare fiscală atribuit de organul fiscal, după caz, pentru persoanele fizice;

- număr de înregistrare la oficiul registrul comerțului;

- domiciliul fiscal se completează cu adresa domiciliului fiscal pentru persoane juridice și, respectiv, cu adresa de domiciliu sau adresa unde locuiesc efectiv, pentru persoane fizice;

- date privind sediul activității sau locul de desfășurare efectivă a activității principale, după caz, pentru persoane fizice care desfășoară activități economice sau profesii liberale în mod independent/într-o formă de asociere.

2. "Date privind obligația fiscală" va cuprinde:

2.1. "Obligații fiscale principale provizorii":

- se completează cu rezultatele verificării privind obligația fiscală principală provizorie aferentă bazei de impozitare stabilite suplimentar. Nu se completează în cazul în care inspecția fiscală se efectuează pentru soluționarea decontului/deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare, cu inspecție fiscală anticipată;

- se completează câte un tabel pentru fiecare obligație fiscală principală aferentă bazei de impozitare stabilite suplimentar pentru perioada verificată, pentru care a fost înștiințat contribuabilul/plătitorul și acesta a solicitat emiterea deciziei de impunere provizorie, cu următoarele informații:

- coloana 1: denumirea obligației fiscale principale; în acest rând se vor înscrie denumirea impozitului, taxei sau contribuției aferente bazei de impozitare suplimentare pentru perioada verificată, pentru care contribuabilul a solicitat emiterea deciziei de impunere provizorie, în vederea plății acestora;

- coloana 2 - "data de la care începe perioada verificată" - se completează cu data de început a perioadei verificate;

- coloana 3 - "data de sfârșit a perioadei verificate" - se completează cu data de sfârșit a perioadei verificate;

- coloana 4 - "baza impozabilă stabilită suplimentar" - reprezintă valoarea totală a bazei impozabile suplimentare asupra căreia se aplică cota de impozit pentru determinarea obligației fiscale principale;

- coloana 5 - "impozit, taxă, contribuție stabilită suplimentar" - se completează cu valoarea totală a sumelor reprezentând obligații fiscale principale aferente bazei de impozitare stabilite suplimentar de către inspecția fiscală pentru impozitul, taxa, contribuția pentru care verificarea a fost finalizată;

- coloana 6 - "cod cont bugetar" - reprezintă codul de cont bugetar al obligației fiscale stabilite suplimentar pentru care verificarea a fost finalizată;

- coloana 7 - "număr de evidență" - reprezintă numărul de evidență a plății pentru diferențele de obligație fiscală principală stabilite suplimentar. Numărul de evidență a plății va fi generat automat de aplicația informatică, potrivit reglementărilor în vigoare.

2.2. "Obligații fiscale principale provizorii de natura impozitului pe venit datorat de persoane fizice" - se va completa pentru impozitul pe venit datorat de contribuabil/plătitor persoană fizică, pentru fiecare an fiscal verificat până la data emiterii deciziei de impunere provizorie, după cum urmează:

- coloana 1: va cuprinde venitul net anual impozabil, evidențiat în decizia de impunere anuală;

- coloana 2: va cuprinde diferența de venit net anual impozabil stabilită suplimentar de organele de inspecție fiscală, pentru care verificarea a fost finalizată;

- coloana 3: va cuprinde venitul net anual impozabil, recalculat de organele de inspecție prin cumularea venitului net anual impozabil din coloana 1 cu diferența de venit net anual stabilit suplimentar înscrisă în coloana 2;

- coloana 4: va cuprinde impozitul pe venitul net anual impozabil, evidențiat în decizia de impunere anuală;

- coloana 5: va cuprinde impozitul pe venitul net anual impozabil, recalculat de organele de inspecție fiscală prin aplicarea cotei de impunere, prevăzută de lege pentru anul fiscal verificat, asupra valorii înscrise în coloana 3;

- coloana 6: va cuprinde diferența de impozit pe venitul net anual provizoriu, calculată de organele de inspecție fiscală. În cazul în care diferența dintre impozitul calculat de organele de inspecție fiscală și cel înscris în decizia de impunere anuală este pozitivă, aceasta va fi înscrisă în această coloană, fiind datorată de către contribuabil;

- coloana 7: va cuprinde diferența negativă de impozit pe venitul net anual provizoriu, calculată de organele de inspecție fiscală, care urmează a fi scăzută din evidența fiscală, după caz, potrivit prevederilor legale;

- coloana 8: "cod cont bugetar" - se completează cu simbolul codului de cont bugetar al impozitului pe venit;

- coloana 9 - "număr de evidență a plății" - reprezintă numărul de evidență a plății pentru impozitul pe venit de plată stabilit de organele de inspecție fiscală; numărul de evidență a plății va fi generat de aplicația informatică, potrivit reglementărilor în vigoare.

3. "Motivul de fapt": respectiv art. 133 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

4. "Temeiul de drept": art. 133 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, ca urmare a solicitării scrise a contribuabilului nr. ....... din data ................

5. "Data comunicării" reprezintă data la care se efectuează comunicarea actului administrativ fiscal în condițiile art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:

- data semnării de primire, dacă se asigură remiterea actului administrativ contribuabilului/împuternicitului, în condițiile art. 47 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare;

- data înscrisă de poștă la remiterea "confirmării de primire", dacă actul administrativ a fost transmis prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în condițiile art. 47 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare;

- data la care expiră termenul de 15 zile de la data afișării anunțului publicitar, în condițiile art. 47 alin. (5)-(7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

Comunicarea prin publicitate se efectuează prin afișarea unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. Afișarea anunțului se face concomitent, la sediul organului fiscal emitent/organului de inspecție fiscală care a efectuat verificarea, respectiv la sediul organului fiscal competent pentru administrarea contribuabilului, în situația în care acesta diferă de organul fiscal emitent, și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

9. Dispoziții finale

Informațiile din situația privind termenul scadent al obligațiilor fiscale principale provizorii stabilite suplimentar de inspecția fiscală se vor completa pentru impozitul, taxa sau contribuția socială pentru care s-au constatat diferențe de obligații fiscale în decizia de impunere provizorie și cuprind obligația fiscală principală provizorie suplimentară defalcată în funcție de termenul scadent, precum și termenele scadente aferente acesteia.

Decizia de impunere provizorie privind obligațiile fiscale principale se întocmește de către organul de inspecție în 3 exemplare, toate având titlu de original. Formularul este avizat de șeful de serviciu și aprobat de conducătorul structurii de inspecție fiscală.

Anexa 3

Caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, utilizare și păstrare ale formularului "Decizia de impunere provizorie privind obligațiile fiscale principale"

1. Denumire: "Decizia de impunere provizorie privind obligațiile fiscale principale"

2. Format: A4/t1 (număr variabil de pagini)

3. Caracteristici de tipărire: se tipărește pe o singură față, utilizându-se echipamente informatice pentru editare; poate avea număr variabil de pagini.

4. Se difuzează gratuit.

5. Se completează la solicitarea scrisă a contribuabilului/plătitorului, după ce a fost informat cu privire la verificarea unui tip de obligație fiscală pe o perioadă fiscală, pentru obligația fiscală principală aferentă bazei de impozitare stabilită suplimentar, în scopul plății obligațiilor fiscale respective, anterior emiterii actului administrativ fiscal în baza raportului de inspecție fiscală.

6. Se întocmește în 3 exemplare de organul fiscal de inspecție fiscală.

7. Circulă:

- un exemplar la contribuabil;

- un exemplar la organul fiscal care a efectuat inspecția fiscală;

- un exemplar la organul fiscal de administrare competent.

8. Se arhivează la dosarul fiscal al contribuabilului.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.