Articolul I
Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului ori examenului pentru definitivare în funcție, promovare în grade sau trepte profesionale superioare ori din funcția de grefier cu studii medii în cea de grefier cu studii superioare, în cadrul aceleiași instanțe sau aceluiași parchet, precum și în funcții de execuție a personalului auxiliar de specialitate la instanțe și parchete superioare, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 181/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 16 aprilie 2007, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:
După articolul 20 se introduce un nou articol, articolul 20^1, cu următorul cuprins:
"Art. 20^1. - (1) Dispozițiile prezentului regulament se aplică în mod corespunzător și pentru examenul pentru definitivare în funcție a tehnicienilor criminaliști din cadrul parchetelor. Tematica pentru examen cuprinde și subiecte prin care să se asigure verificarea cunoștințelor din domeniul de specialitate al criminalisticii.
(2) În cazul examenului pentru definitivare în funcție a tehnicienilor criminaliști din cadrul parchetelor, reprezentantul personalului auxiliar de specialitate în comisia de examen este tehnicianul criminalist definitiv al parchetului unde se organizează concursul, iar în cazul inexistenței unui alt post de tehnician criminalist ori al vacanței postului, un tehnician criminalist de la un parchet de același grad ori de la parchetul ierarhic superior sau un expert criminalist din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice."