HOTĂRÂRE nr. 12 din 19 ianuarie 2016

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 41 din 19 ianuarie 2016
Intrat în vigoare
19.01.2016
Forma consolidată din
19.01.2016

privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2016, pentru municipiul Iași, județul Iași

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2016, cu suma de 100 mii lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2016, și alocarea acesteia bugetului local al municipiului Iași, județul Iași, în vederea finanțării cheltuielilor prilejuite de activitățile dedicate aniversării la 24 ianuarie 2016 a 157 de ani de la Unirea Principatelor Române.

Articolul 2

Ordonatorul principal de credite răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumei repartizate potrivit prevederilor art. 1.

Articolul 3

Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în volumul și în structura bugetului de stat pe anul 2016.

PRIM-MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOȘ Contrasemnează: --------------- Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Vasile Dîncu p. Ministrul finanțelor publice, Daniela Pescaru, secretar de stat Ministrul culturii, Vlad Tudor Alexandrescu Ministrul apărării naționale, Mihnea Ioan Motoc

București, 19 ianuarie 2016.

Nr. 12.

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.