Articolul I
Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.744/2015 privind stabilirea cazurilor speciale de executare silită, precum și a structurilor abilitate cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii și efectuarea procedurii de executare silită, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 981 din 30 decembrie 2015, se modifică după cum urmează:
- Articolul 3 va avea următorul cuprins:
"Art. 3. - Personalul din cadrul Direcției executări silite cazuri speciale poate participa direct la efectuarea acțiunilor de executare silită cazuri speciale, potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în calitate de executori fiscali coordonatori, de regulă, în următoarele situații:
1. în cazul în care cuantumul sumelor cuvenite bugetului de stat depășește pragul de 10 milioane euro, echivalentul în lei;
2. în cazul în care debitorii fac parte din categoria marilor contribuabili;
3. în cazul blocării fondurilor și resurselor economice ale persoanelor desemnate ce fac obiectul sancțiunilor internaționale, potrivit legii;
4. la solicitarea scrisă a vicepreședintelui coordonator al activității de colectare a veniturilor bugetare;
5. în cazurile identificate la nivelul Direcției executări silite cazuri speciale ca fiind de o complexitate deosebită."