Articolul 1
Comisia pentru afaceri europene a fost sesizată cu raport la Propunerea de Directivă a Consiliului de modificare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, în ceea ce privește durata obligației de respectare a cotei standard minime COM (2015) 646 având în vedere examinarea potrivit Protocolului (nr. 2) anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunităților Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008.
În cadrul Comisiei pentru afaceri europene, raportor a fost domnul senator Eugen Teodorovici.
În ședința Comisiei pentru afaceri europene din data de 2 februarie 2016 a fost analizat punctul de vedere al Ministerului Afacerilor Externe și al Ministerului Finanțelor Publice. A fost analizat, de asemenea, procesul-verbal al Comisiei economice, industrii și servicii, prin care se arată că propunerea respectă principiul subsidiarității și proporționalității.
Temeiul juridic al actului legislativ propus este art. 113 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
Directiva 92/77/CEE a introdus un sistem de cote minime. Aceasta prevedea că, de la 1 ianuarie 1993 până la 31 decembrie 1996, cota standard nu putea fi mai mică de 15% în niciun stat membru. Valabilitatea acestei dispoziții a fost prelungită de cinci ori și dispoziția s-a aplicat până la 31 decembrie 2015.
Prin modificările recente ale Directivei privind TVA, s-a pus în aplicare impozitarea la destinație, întrucât aceasta reduce numărul tranzacțiilor transfrontaliere vizând cote mai mici de TVA, care conduc la denaturarea concurenței.
Cu toate acestea, este o practică comună ca, în domeniul taxelor indirecte, atât pentru accize, cât și pentru TVA, să se stabilească cote minime, în special având în vedere faptul că TVA-ul aplicat la locul de origine, mai degrabă decât la locul de destinație, se aplică încă pentru comerțul transfrontalier și pentru vânzările la distanță sub un anumit prag.
În prezent, toate statele membre aplică o cotă standard mai mare de 15%. Dispozițiile actuale asigură, de asemenea, o marjă de manevră pentru statele membre, oferindu-le posibilitatea să efectueze reforme în materie de TVA vizând reducerea cotei standard prin lărgirea bazei TVA și prin limitarea utilizării cotelor reduse.
În aceste circumstanțe și în așteptarea deciziilor privind forma finală a regimului definitiv, pare oportun să se păstreze principiul unei valori minime de 15% pentru cota standard TVA și să se propună prelungirea dispozițiilor actuale cu 2 ani, până la 31 decembrie 2017. Acest termen garantează că părțile interesate se bucură de certitudinea juridică necesară și ar trebui să permită o dezbatere mai cuprinzătoare privind cotele TVA în contextul viitorului plan de acțiune privind TVA.
Având în vedere importanța și amploarea problematicii, obiectivele propunerii nu pot fi realizate într-o măsură suficientă de către statele membre, deoarece Uniunea Europeană a stabilit deja dispoziții armonizate privind aplicarea cotelor de TVA prin Directiva privind TVA. Aceste dispoziții pot fi modificate, iar valabilitatea lor poate fi prelungită numai printr-un act al Uniunii Europene, iar legislațiile statelor membre nu se pot abate de la normele armonizate. Prin urmare, propunerea respectă principiul subsidiarității.
Prezenta propunere menține situația actuală, în care statele membre aplică o cotă standard de TVA de minimum 15%. Având în vedere că propunerea doar prelungește perioada în care un act existent se aplică, măsura este proporțională cu scopul urmărit. Propunerea nu implică nici costuri financiare din partea UE și nu generează o nouă sarcină financiară pentru întreprinderi sau consumatori, respectând astfel principiul proporționalității.
În urma dezbaterii, membrii Comisiei pentru Afaceri Europene au hotărât cu majoritate de voturi că prezenta propunere de regulament respectă principiul subsidiarității și principiul proporționalității.