HOTĂRÂRE nr. 112 din 24 februarie 2016

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 158 din 1 martie 2016
Intrat în vigoare
01.03.2016
Forma consolidată din
01.03.2016

pentru modificarea și completarea Regulamentului de organizare și funcționare a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012

Având în vedere prevederile art. 4 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările ulterioare, precum și pe cele ale art. 6 și 7 din Hotărârea Guvernului nr. 294/2015 privind aprobarea Programului național de cadastru și carte funciară 2015-2023,

în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 5 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul UNIC

Regulamentul de organizare și funcționare a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 894 din 28 decembrie 2012, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 1. - Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, denumită în continuare Agenția Națională, este instituție publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice."

2. După articolul 2 se introduc două noi articole, articolele 2^1 și 2^2, cu următorul cuprins:

"Art. 2^1. - În cadrul Agenției Naționale funcționează Centrul de pregătire profesională al Agenției Naționale, prevăzut la art. 4 lit. p) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Lege.

Art. 2^2. - Organizarea, atribuțiile și competențele Centrului de pregătire profesională se stabilesc prin ordinul prevăzut la art. 3 alin. (5), cu aprobarea consiliului de administrație."

3. La articolul 3, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(4) Repartizarea numărului de posturi între Agenția Națională și instituțiile subordonate se stabilește prin ordin al directorului general."

4. La articolul 3, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:

"(5) Atribuțiile compartimentelor funcționale din organigrama Agenției Naționale se stabilesc prin ordin al directorului general, cu aprobarea consiliului de administrație."

5. La articolul 4, alineatele (1)-(3) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"Art. 4. - (1) Finanțarea activității Agenției Naționale este asigurată din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat, conform dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Lege, iar modalitatea de utilizare a subvențiilor și veniturilor proprii este cea prevăzută la art. 9 alin. (2) și (3) din Lege.

(2) Veniturile proprii ale Agenției Naționale, constituite conform dispozițiilor art. 9 alin. (3) din Lege, pot fi încasate și prin intermediul instituțiilor subordonate, conform dispozițiilor art. 9 alin. (4) din Lege.

(3) Tarifele se stabilesc, se modifică și se actualizează în condițiile prevăzute de art. 9 alin. (17) din Lege."

6. La articolul 4, alineatul (4) se abrogă.

7. Articolul 5 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 5. - Agenția Națională exercită următoarele funcții:

a) de planificare strategică;

b) de reglementare și avizare;

c) de monitorizare, coordonare și control;

d) de reprezentare;

e) de administrare."

8. La articolul 6, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(3) În realizarea funcției de monitorizare, coordonare și control, Agenția Națională are următoarele atribuții:

a) monitorizează și coordonează, prin direcțiile de specialitate, activitatea instituțiilor subordonate cu privire la îndeplinirea obligațiilor legale, asigurând aplicarea unitară a legislației în vigoare;

b) controlează activitatea instituțiilor subordonate, propunând măsuri de remediere, în cazul constatării unor deficiențe;

c) controlează activitatea persoanelor autorizate să realizeze lucrări de specialitate, în conformitate cu reglementările din domeniile sale de activitate;

d) controlează executarea lucrărilor de topografie, cadastru, geodezie, cartografie, fotogrammetrie și teledetecție la nivelul întregii țări și aplică sancțiunile prevăzute de legislația în vigoare, potrivit competenței."

9. La articolul 6 alineatul (4), după litera b) se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins:

"c) colaborează cu instituții de specialitate ale altor autorități publice pentru realizarea infrastructurii naționale de informații spațiale și a lucrărilor de specialitate de importanță națională."

10. La articolul 6, alineatul (6) se abrogă.

11. La articolul 7, literele a), b), g) și p) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"a) gestionează Programul național de cadastru și carte funciară, denumit în continuare Program național, prin planificarea anuală a acțiunilor pentru realizarea activităților acestuia, în condițiile legii;

b) coordonează și controlează executarea lucrărilor de cadastru și înscrierea imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, la nivelul întregii țări, și execută, la nivel național, prin Centrul Național de Cartografie, lucrări de modernizare a rețelei geodezice naționale, în conformitate cu dispozițiile art. 4 lit. a) și f) din Lege;

..........................................................................

g) avizează și recepționează, prin instituțiile subordonate, lucrările de cadastru, geodezie, cartografie, fotogrammetrie și teledetecție, în condițiile Regulamentului aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general;

..........................................................................

p) pune la dispoziție situații statistice și de sinteză privind terenurile și construcțiile, conform evidențelor din bazele de date gestionate, în conformitate cu dispozițiile art. 4 lit. i) din Lege;"

12. La articolul 7, după litera p) se introduc trei noi litere, literele q)-s), cu următorul cuprins:

"q) furnizează gratuit sau cu plata tarifelor prevăzute de legislația în vigoare produsele cartografice și serviciile specifice domeniului său de activitate;

r) furnizează lucrări de specialitate, prin Centrul Național de Cartografie, conform tarifelor prevăzute la art. 9 alin. (17) din Lege, pe baza normelor de timp, ce se vor aproba prin ordin al directorului general, publicat în Monitorul Oficial al României;

s) avizează, prin Centrul Național de Cartografie, conținutul topografic al hărților, planurilor, atlaselor, ghidurilor și al altor documente cartografice, destinate uzului public."

13. După articolul 9 se introduce un nou articol, articolul 9^1, cu următorul cuprins:

"Art. 9^1. - Tot personalul angajat îndeplinește atribuțiile specifice Agenției Naționale și oficiilor teritoriale, inclusiv pentru activitățile corespunzătoare Programului național, atribuțiile în acest sens fiind stabilite, prin fișa postului, în conformitate cu prevederile legale în vigoare."

14. La articolul 10, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) Consiliul de administrație este format din 9 membri, numiți din sectorul public și privat cu respectarea condițiilor art. 3 alin. (9) din Lege."

15. Articolul 11 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 11. - (1) Consiliul de administrație se întrunește în ședințe ordinare lunare și, ori de câte ori este convocat de către președinte, în ședințe extraordinare.

(2) Ședințele consiliului de administrație sunt convocate cu cel puțin 3 zile înainte de data la care urmează să se desfășoare, materialele de ședință urmând a fi comunicate în format electronic, odată cu convocatorul.

(3) În cazuri excepționale, președintele consiliului de administrație poate supune la vot completarea și aprobarea ordinii de zi, cu puncte suplimentare.

(4) Materialele aferente documentelor de ședință, supuse aprobării sau informării consiliului de administrație, sunt prezentate în ședință de către autorii acestora, pot fi modificate și completate ca urmare a dezbaterilor din cadrul ședinței, iar forma rezultată se supune la vot.

(5) Consiliul de administrație este statutar întrunit cu condiția prezenței a 2/3 din numărul total al membrilor săi, iar hotărârile sunt adoptate cu majoritate simplă a membrilor prezenți.

(6) În lipsa președintelui, ședința este prezidată de un alt membru al consiliului de administrație, desemnat de către membrii prezenți.

(7) La finalul fiecărei ședințe se întocmește un proces-verbal care cuprinde numele membrilor prezenți, precum și ale celor care absentează, ordinea deliberărilor, dezbaterile, punctele de vedere, hotărârile luate, numărul de voturi întrunite și opiniile separate. Procesul-verbal de ședință se redactează de către secretar și se semnează de către membrii consiliului de administrație și de către secretar.

(8) În exercitarea atribuțiilor, consiliul de administrație adoptă hotărâri care se redactează de către secretar, pe baza procesului-verbal de ședință, și se semnează, ulterior analizării, de către președinte și membrii consiliului.

(9) Hotărârile se numerotează în ordine cronologică, pe an.

(10) Hotărârile consiliului de administrație se transmit, prin grija secretarului, instituțiilor subordonate, precum și direcțiilor și serviciilor independente din cadrul Agenției Naționale, în vederea punerii în aplicare.

(11) Documentele ședințelor consiliului de administrație sunt:

a) ordinea de zi a ședințelor consiliului de administrație;

b) convocatorul consiliului de administrație;

c) procesele-verbale și hotărârile, care se înregistrează în registrul de procese-verbale și cel de evidență a hotărârilor;

d) registrul de procese-verbale al consiliului de administrație;

e) anexele proceselor-verbale (rapoarte, programe, informări, tabele, liste, solicitări, memorii, sesizări etc.);

f) registrul de evidență a hotărârilor consiliului de administrație.

(12) Documentele fiecărei ședințe a consiliului de administrație și hotărârile adoptate sunt documente oficiale, se îndosariază și se arhivează de către secretarul consiliului de administrație.

(13) Registrul de procese-verbale și registrul de evidență a hotărârilor consiliului de administrație se arhivează și în format digital de către secretar.

(14) La ședințele consiliului de administrație pot fi invitate și alte persoane, în funcție de problematica înscrisă pe ordinea de zi.

(15) Membrii consiliului de administrație răspund pentru prejudiciile cauzate prin hotărârile adoptate în legătură cu administrarea și gestionarea patrimoniului Agenției Naționale, în funcție de votul exprimat."

16. La articolul 12, litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:

"c) stabilește, modifică și actualizează tarifele pentru serviciile prestate în vederea aprobării lor prin ordin al directorului general;"

17. La articolul 12, după litera e) se introduc cinci noi litere, literele f)-j), cu următorul cuprins:

"f) aprobă proiectul de buget din venituri proprii și avizează proiectul de buget ce urmează a fi înaintat spre aprobare ordonatorului principal de credite;

g) aprobă execuția bugetară și bilanțul anual;

h) analizează și avizează raportul de activitate anual al Agenției Naționale, prevăzut la art. 3 alin. (14) și (15) din Lege, raport ce se înaintează ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, spre aprobare, urmând a se publica ulterior pe site-ul Agenției Naționale;

i) analizează și avizează raportul financiar privind veniturile și cheltuielile din anul bugetar precedent, întocmit potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (14) și (15) din Lege, identificând modul în care activitățile și rezultatele financiare ale Agenției Naționale au respectat bugetul anual de venituri și cheltuieli aprobat, precum și prevederile Programului național, raport financiar ce se înaintează ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, spre aprobare, urmând a se publica ulterior pe site-ul Agenției Naționale;

j) aprobă utilizarea excedentelor anuale rezultate din execuția bugetului de venituri și cheltuieli ale activităților finanțate integral din venituri proprii, reportate în anul calendaristic următor."

18. La articolul 14 alineatul (2), literele c) și d) se abrogă.

19. După articolul 14 se introduce un nou articol, articolul 14^1, cu următorul cuprins:

"Art. 14^1. - (1) Membrii consiliului de administrație primesc o indemnizație de ședință, care se plătește din bugetul Agenției Naționale, conform dispozițiilor art. 3 alin. (12) teza I din Lege.

(2) Indemnizația de ședință se acordă doar în cazul prezenței la ședință.

(3) Secretarul consiliului de administrație primește o indemnizație de ședință aprobată de consiliul de administrație, conform dispozițiilor art. 3 alin. (12) teza a III-a din Lege."

20. La articolul 16 alineatul (1), partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:

"(1) Directorul general este numit și revocat din funcție prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, și îndeplinește următoarele atribuții:".

21. La articolul 16 alineatul (1), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:

"d) aprobă, conform dispozițiilor art. 9 alin. (17) din Lege, prin ordin cu caracter normativ, tarifele serviciilor din domeniile de activitate ale Agenției Naționale și instituțiilor subordonate, cu avizul prealabil al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice;"

22. Articolul 17 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 17. - (1) Directorii generali adjuncți sunt numiți prin ordin al directorului general, în urma ocupării prin concurs a postului, în condițiile legii.

(2) Directorul general poate să desemneze o persoană din cadrul Agenției Naționale sau instituțiilor subordonate, care îndeplinește condițiile specifice pentru ocuparea acestei funcții, să exercite cu caracter temporar funcția de director general adjunct, în condițiile prevăzute de art. 25 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Atribuțiile și responsabilitățile directorilor generali adjuncți se stabilesc prin ordin al directorului general, precum și prin fișa postului.

(4) În realizarea atribuțiilor sale, directorul general poate delega atribuțiile funcției de director general, prin ordin, directorilor generali adjuncți.

(5) În cazul delegării atribuțiilor privind operațiunile specifice angajării, lichidării și ordonanțării cheltuielilor, care sunt în competența directorului general, în calitate de ordonator secundar de credite, în actul de delegare sunt specificate limitele și condițiile delegării, respectiv atribuțiile persoanelor delegate și termenul de valabilitate a împuternicirii."

23. La articolul 18, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) Directorii instituțiilor subordonate sunt angajați ai instituțiilor pentru care au susținut concursul pentru ocuparea funcției, sunt ordonatori terțiari de credite și emit decizii în exercitarea atribuțiilor."

24. La articolul 18, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(3) Funcția de director al instituțiilor subordonate poate fi ocupată de persoane care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru ocuparea funcției de registrator de carte funciară, specialist GIS/IT, consilier cadastru, economist și consilier juridic. Directorul general poate să desemneze o persoană din cadrul instituțiilor subordonate, care îndeplinește condițiile specifice pentru ocuparea funcției, să exercite cu caracter temporar funcția de director, în condițiile prevăzute de art. 25 din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare."

25. La articolul 19, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) și (4), cu următorul cuprins:

"(3) Pentru realizarea Programului național, cu respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 294/2015 privind aprobarea Programului național de cadastru și carte funciară 2015-2023, se pot utiliza mijloace de transport aparținând Agenției Naționale și instituțiilor sale subordonate, repartizarea fiind făcută prin ordin al directorului general.

(4) Repartizarea cotei de combustibil suplimentar necesar realizării activităților din Programul național se face potrivit anexei nr. 2, cu respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 294/2015."

26. Anexa nr. 1 la regulament se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.

27. Anexa nr. 2 la regulament se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 2 la prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOȘ Contrasemnează: --------------- p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Sirma Caraman, secretar de stat Directorul general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Radu-Codruț Ștefănescu Ministrul finanțelor publice, Anca Dana Dragu Ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice, Claudia-Ana Costea

București, 24 februarie 2016.

Nr. 112.

Anexa 1

(Anexa nr. 1 la regulament)

*Font 7* ┌─────────────────────────┐ │Numărul de posturi - 2880│ └─────────────────────────┘ ┌──────────────────────────┐ │Consiliul de Administrație│ └────────────┬─────────────┘ ┌────────────────────────┐ ┌───────────────────────────────┐ │ │Direcția corp control și│ │ *) Serviciul de securitate și │<───┐ │ ┌───>│protecția informațiilor │ │ sănătate în muncă │ │ │ │ │ clasificate │ └───────────────────────────────┘ │ │ │ └────────────────────────┘ ┌───────────────────────────────┐ │ ┌────────────┴─────────────┐ │ ┌────────────────────────┐ │ Serviciul Comunicare │<───┼──┤ Director General ├───┼───>│ Serviciul audit intern │ └───────────────────────────────┘ │ └────────────┬─────────────┘ │ └────────────────────────┘ ┌───────────────────────────────┐ │ │ │ ┌────────────────────────┐ │ Centrul de pregătire │ │ ┌─────────────┼──────────────┐ └───>│ Direcția Juridică și │ │ profesională │<───┘ │ v │ │ Resurse Umane │ └───────────────────────────────┘ │ ┌────────────────────────┐ │ └────────────────────────┘ │ │Director General Adjunct│ │ ┌────────────────────────┐ │ └───────────┬────────────┘ │ ┌────────────────────────┐ │Director General Adjunct│<────────────┘ │ └───────>│Director General Adjunct│ └───────────┬────────────┘ │ └────────────┬───────────┘ │ │ │ │ │ │ ┌──────────────────┐ │ ┌───────────┐ ┌────────────┐ │ ┌───────────┐ ┌────────────┐ │ ┌───────────┐ │Direcția operativă│<─┤ │ Direcția │ │Direcția de │ ├─>│Direcția de│ │Direcția de │<─┤ │ Direcția │ └──────────────────┘ ├─>│informatică│ │înregistrare│<─┤ │cadastru și│ │managementul│ ├─>│ achiziții │ ┌─────────────────┐ │ └───────────┘ │sistematică │ │ │ geodezie │ │proiectelor │ │ │ publice │ │Serviciul relații│ │ ┌───────────┐ └────────────┘ │ └───────────┘ └────────────┘ │ └───────────┘ │ cu publicul │<─┤ │Oficiile de│ ┌───────────┐ │ ┌───────────┐ ┌──────────────┐ │ ┌──────────┐ └─────────────────┘ └─>│cadastru și│ │ Centrul │ ├─>│Direcția de│ │ Direcția │<─┤ │ Direcția │ │publicitate│ │Național de│<─┘ │publicitate│ │ sisteme │ └─>│ economică│ │imobiliară │ │Cartografie│ │imobiliară │ │informaționale│ └──────────┘ └───────────┘ └───────────┘ └───────────┘ │ geografice │ └──────────────┘

Notă ────────── *) Serviciul de securitate și sănătate în muncă se organizează la nivel de compartiment. ──────────

Anexa 2

(Anexa nr. 2 la regulament)

NORMATIVELE DE CHELTUIELI

privind dotarea cu mijloace de transport și consumul

de carburanți pentru Agenția Națională de Cadastru și

Publicitate Imobiliară și instituțiile sale subordonate, în

vederea desfășurării activităților specifice

Dotarea cu mijloace de transport a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (Agenția) și a instituțiilor sale subordonate, precum și costurile aferente consumului lunar de carburanți pentru acestea sunt următoarele:

a) Agenția și instituțiile subordonate au în dotare un parc auto compus din 250 de autovehicule, un ponton, o barcă cu motor și o șalupă;

b) consumul lunar de carburanți pentru mijloacele de transport menționate la lit. a) aflate în dotarea Agenției și a instituțiilor subordonate:

┌────┬────────────────────────────────────────────┬───────────────────────┐ │Nr. │ Unitatea │Plafonul maxim lunar**)│ │crt.│ │(litri/autovehicul/ │ │ │ │ echipament/lună) │ ├────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────┤ │ 1. │Agenția Națională de Cadastru și Publicitate│ 200 │ │ │Imobiliară │ │ ├────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────┤ │ 2. │Instituții subordonate*) │ 200 │ ├────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────┤ │ 3. │Oficiul de Cadastru și Publicitate │ │ │ │Imobiliară Tulcea - nave operative │ 300 │ ├────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────┤ │ 4. │Autovehiculele utilizate de Agenția │ 500 │ │ │Națională de Cadastru și Publicitate │ │ │ │Imobiliară și instituțiile subordonate în │ │ │ │implementarea Programului național de │ │ │ │cadastru și carte funciară │ │ │ │(1 autovehicul/instituție subordonată) │ │ └────┴────────────────────────────────────────────┴───────────────────────┘

Notă ────────── *) Oficiile de cadastru și publicitate imobiliară, Centrul Național de Cartografie **) Nu se consideră depășiri la consumul de carburanți normat pe autoturism consumul care la nivelul anului se încadrează în limita combustibilului normat în raport cu numărul total de autoturisme aprobat. ──────────

--------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.