(1) Plata redistributivă se acordă pentru două intervale de suprafață, în conformitate cu prevederile art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 216/2016 privind stabilirea pentru anul 2015 a cuantumului plății unice pe suprafață, plății redistributive și intervalele de suprafață pentru care se acordă aceasta, plății pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu, plății pentru tinerii fermieri și a plafonului și cuantumului ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul vegetal pentru culturile amplasate pe teren arabil.
(2) În cadrul plății redistributive se aplică sistemul de sancțiuni administrative prevăzut la art. 3, astfel:
a) În cazurile în care se constată că s-au creat condiții artificiale de acordare a sprijinului, prevăzute la art. 31 din Ordinul nr. 619/2015, sprijinul pentru această schemă de plată este respins.
b) În cazul transferului de exploatație între doi fermieri, plata redistributivă se acordă pentru suprafața totală rezultată în urma transferului, fără a depăși plata pentru suprafața maximă de 30 ha.
(3) Dacă suprafața declarată în cadrul schemei unice de plată pe suprafață depășește limita de 30 ha, suprafața declarată pentru plata redistributivă se reduce la 30 ha.
(4) În cazul sancțiunilor pentru supradeclararea suprafețelor, se aplică următoarele prevederi:
a) În situația în care atât suprafața declarată, cât și suprafața determinată a unei exploatații depășesc limita maximă de 30 ha, chiar dacă pe total exploatație se înregistrează supradeclarare pentru plata redistributivă, nu se aplică sancțiuni pentru supradeclarare pentru această schemă de plată.
b) În situația în care suprafața determinată se situează sub limita maximă de 30 ha și se constată o supradeclarare, se aplică sancțiuni pentru supradeclararea suprafețelor, conform art. 6. Modul de aplicare a acestor sancțiuni este gradual, pe intervale de suprafață, astfel:
(i) dacă suprafața determinată este mai mare decât limita maximă a primului interval de suprafață pentru care se acordă această plată, sancțiunile pentru supradeclarare se vor calcula pentru intervalul al doilea;
(ii) dacă suprafața declarată și suprafața determinată sunt mai mici sau egale decât limita maximă a primului interval de suprafață pentru care se acordă această plată, sancțiunile pentru supradeclarare se vor calcula pentru primul interval;
(iii) dacă suprafața declarată este mai mare decât limita maximă a primului interval și suprafața determinată este mai mică decât limita maximă a primului interval de suprafață pentru care se acordă această plată, sancțiunile pentru supradeclarare se vor calcula astfel:
● se calculează procentul de supradeclarare pentru primul interval luând în considerare diferența dintre limita maximă a primului interval de suprafață pentru care se acordă această plată și suprafața determinată, apoi se calculează sancțiunile de supradeclarare folosind cuantumul stabilit pentru primul interval de suprafață;
● se calculează procentul de supradeclarare pentru cel deal doilea interval, luând în considerare diferența dintre suprafața declarată și limita maximă a primului interval de suprafață pentru care se acordă această plată și apoi se calculează sancțiunile de supradeclarare folosind cuantumul stabilit pentru cel de-al doilea interval de suprafață;
(iv) dacă suprafața declarată este mai mare decât limita maximă a primului interval și dacă suprafața determinată este mai mică decât limita maximă a primului interval de suprafață pentru care se acordă această plată, sancțiunea suplimentară se va calcula folosind cuantumul stabilit pentru primul interval de suprafață pentru diferența dintre suprafața limită maximă a primului interval și suprafața determinată și, respectiv, folosind cuantumul aferent celui de-al doilea interval pentru diferența dintre suprafața declarată și limita maximă a primului interval.
(5) Calculul penalizărilor de întârziere se efectuează pentru suprafața declarată, fără a se depăși suprafața maximă de 30 ha.
(1) În cazul plății pentru înverzire, baza de calcul se stabilește conform art. 23 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014:
a) dacă suprafața declarată într-o cerere unică de plată pentru plata unică pe suprafață depășește suprafața determinată, suprafața determinată este utilizată pentru calcularea plății pentru înverzire;
b) dacă se constată că suprafața declarată pentru schema de plată unică pe suprafață este mai mică decât suprafața determinată în cererea unică de plată, pentru calcularea plății pentru înverzire se utilizează suprafața declarată.
(2) Nu se aplică sancțiuni pentru situațiile în care fermierii, datorită condițiilor climatice nefavorabile, decid următoarele:
a) înființarea culturilor pentru zonele cu strat vegetal pe alte parcele din cadrul exploatației decât pe cele declarate în cererea unică de plată sau în formularele de modificare a acesteia;
b) înființarea altor culturi pentru zonele cu strat vegetal decât cele declarate în cererea unică de plată sau în formularele de modificare a acesteia, dintre culturile secundare prevăzute în anexa nr. 9 la Ordinul nr. 619/2015.
(3) Prevederile alin. (2) se aplică numai în situația în care fermierii notifică APIA cu privire la aceste modificări, conform angajamentului semnat la depunerea cererii unice de plată, în termen de 15 zile de la înființarea culturii secundare, dar nu mai târziu de data de 15 octombrie a anului de cerere. Modificările prevăzute la alin. (2) nu vor putea schimba proporția zonelor de interes ecologic din suprafața de teren arabil declarată la depunerea cererii unice de plată și/sau a formularelor de modificare a cererii.
(4) În cazul plății pentru înverzire se aplică următoarele reduceri și sancțiuni specifice:
a) reduceri de suprafață aplicate conform art. 24-27 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014;
b) sancțiuni administrative aplicate conform art. 28 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014, începând cu anul de cerere 2017.
(5) Conform art. 24 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014, reducerea plății pentru înverzire, în cazul nerespectării diversificării culturilor, se aplică având în vedere următoarele considerente:
a) Cultura principală nu trebuie să acopere mai mult de 75% din suprafața totală de teren arabil, dar dacă suprafața care a fost determinată pentru grupa de culturi principală acoperă mai mult de 75%, suprafața de utilizat pentru calcularea plății pentru înverzire se reduce cu 50% din suprafața totală de teren arabil determinată, înmulțită cu procentajul de diferență. Procentajul de diferență este proporția reprezentată de suprafața principalei grupe de culturi care depășește 75% din terenul arabil total determinat în suprafața totală impusă pentru celelalte grupe de culturi.
b) Principalele două culturi nu trebuie să acopere mai mult de 95% din suprafața totală de teren arabil determinată, dar dacă suprafața care a fost determinată pentru cele două grupe de culturi principale acoperă mai mult de 95%, suprafața de utilizat pentru calcularea plății pentru înverzire se reduce cu 50% din suprafața totală de teren arabil determinată, înmulțită cu procentajul de diferență. Procentajul de diferență este proporția reprezentată de suprafața celor două grupe de culturi principale care depășește 95% din suprafața totală de teren arabil determinată în suprafața totală impusă pentru celelalte grupe de culturi.
c) Cultura principală nu trebuie să acopere mai mult de 75% din suprafața totală de teren arabil determinată și cele două culturi principale nu trebuie să acopere mai mult de 95%, dar dacă suprafața care a fost determinată pentru grupa de culturi principală acoperă mai mult de 75% și suprafața care a fost determinată pentru cele două grupe de culturi principale acoperă mai mult de 95%, suprafața de utilizat pentru calcularea plății pentru înverzire se reduce cu 50% din suprafața totală de teren arabil determinată, înmulțită cu procentajul de diferență. Procentajul de diferență este suma procentajelor de diferență menționate la lit. a) și b), iar valoarea acestui procentaj nu trebuie să depășească 1.
Dacă s-a constatat că un beneficiar nu a respectat, timp de trei ani, obligația privind diversificarea culturilor descrisă, suprafața de utilizat pentru calcularea plății pentru înverzire pentru anii următori se reduce cu suprafața totală de teren arabil determinată, înmulțită cu procentajul de diferență aplicabil.
(6) Conform art. 25 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014, reducerea plății pentru înverzire în cazul nerespectării cerințelor privind pășunile permanente se calculează având în vedere următoarele considerente:
a) Dacă s-a constatat neconformitatea prevăzută la art. 45 alin. (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1.307/2013, suprafața de utilizat pentru calcularea plății pentru înverzire se reduce cu suprafața pe care s-a constatat că nu se îndeplinesc cerințele stabilite.
b) Dacă s-a constatat neîndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 44 din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014, suprafața de utilizat pentru calcularea plății pentru înverzire se reduce cu suprafața pe care s-a constatat că nu se îndeplinesc obligațiile stabilite.
c) Neconformitățile sunt considerate "constatate" dacă sunt stabilite în urma oricărui tip de controale efectuate sau după ce au fost aduse la cunoștința autorității de control competente sau a APIA în orice alt mod.
(7) Reducerea plății pentru înverzire în cazul neîndeplinirii cerințelor privind zonele de interes ecologic se face conform art. 26 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014, astfel:
a) Zona de interes ecologic, denumită în continuare zona de interes ecologic prevăzută, se calculează pe baza suprafeței totale de teren arabil determinate, incluzând și suprafețele determinate menționate la art. 46 alin. (2) primul paragraf lit. c), d), g) și h) din Regulamentul (UE) nr. 1.307/2013.
b) Dacă zona de interes ecologic prevăzută depășește zona de interes ecologic determinată prin luarea în calcul a ponderării zonelor de interes ecologic, suprafața de utilizat pentru calcularea plății pentru înverzire se reduce cu 50% din suprafața totală determinată a terenurilor arabile, incluzând și suprafețele determinate menționate la art. 46 alin. (2) primul paragraf lit. c), d), g) și h) din Regulamentul (UE) nr. 1.307/2013, înmulțită cu procentajul de diferență.
Procentajul de diferență este ponderea diferenței dintre zona de interes ecologic prevăzută și zona de interes ecologic determinată în zona de interes ecologic prevăzută.
c) Dacă s-a constatat că un beneficiar nu a respectat, timp de trei ani, cerințele referitoare la zona de interes ecologic descrisă, suprafața de utilizat pentru calcularea plății pentru înverzire pentru anii următori se reduce cu suprafața totală de teren arabil determinată, incluzând și suprafețele determinate menționate la art. 46 alin. (2) primul paragraf literele c), d), g) și h) din Regulamentul (UE) nr. 1.307/2013, înmulțită cu procentajul de diferență.
(8) Conform art. 27 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014, reducerea maximă a plății pentru ecologizare este suma reducerilor calculate în conformitate cu art. 24 și 26 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014, exprimată în hectare. Reducerea maximă nu depășește numărul total al hectarelor de teren arabil determinate, incluzând și suprafețele determinate menționate la art. 46 alin. (2) primul paragraf lit. c), d), g) și h) din Regulamentul (UE) nr. 1.307/2013.
Fără a se aduce atingere aplicării sancțiunilor administrative aplicabile în conformitate cu art. 28 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014, reducerea totală calculată în conformitate cu art. 24 și 26 nu depășește plata pentru înverzire calculată în conformitate cu art. 23.
(9) Conform art. 28 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014, sancțiunile administrative referitoare la plata pentru înverzire sunt următoarele:
a) Dacă suprafața de utilizat pentru calcularea plății pentru înverzire în conformitate cu art. 23 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 diferă de suprafața de utilizat pentru calcularea plății pentru înverzire după aplicarea art. 24-27 din Regulamentul (UE) nr. 640/2014, plata pentru înverzire se calculează pe baza acestei din urmă suprafețe, redusă cu de două ori diferența constatată dacă diferența respectivă depășește fie 3%, fie două hectare, dar este mai mică sau egală cu 20% din suprafața de utilizat pentru calcularea plății pentru înverzire după aplicarea art. 24-27 din Regulamentul (UE) nr. 640/2014. Dacă diferența este de peste 20%, nu se acordă niciun ajutor. Dacă diferența este de peste 50%, nu se acordă niciun ajutor. Mai mult, beneficiarul este supus unei sancțiuni suplimentare egale cu cuantumul ajutorului corespunzător diferenței dintre suprafața de utilizat pentru calcularea plății pentru înverzire în conformitate cu art. 23 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 și suprafața de utilizat pentru calcularea plății pentru înverzire după aplicarea art. 24-27 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014.
b) Dacă beneficiarul nu își declară toată suprafața cu teren arabil, rezultatul fiind că ar fi fost scutit de obligațiile prevăzute la art. 44-46 din Regulamentul (UE) nr. 1.307/2013, și/sau nu își declară toate pășunile permanente care sunt sensibile din punct de vedere ecologic în conformitate cu art. 45 alin. (1) din regulamentul menționat, iar suprafața nedeclarată depășește 0,1 ha, suprafața de utilizat pentru calcularea plății pentru înverzire după aplicarea reducerilor menționate mai sus se reduce cu încă 10%. Cuantumul aferent acestei reduceri se scade din cuantumul sancțiunii aplicate în conformitate art. 8.
c) În conformitate cu art. 77 alin. (6) din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013, sancțiunea administrativă calculată în conformitate cu lit. a) și b) din prezentul alineat nu se aplică în anii de cerere 2015 și 2016. Sancțiunea administrativă calculată în conformitate cu lit. a) și b) se împarte la 5 și se limitează la 20% din cuantumul plății pentru înverzire la care fermierul ar avea dreptul în anul de cerere 2017, se împarte la 4 și se limitează la 25% din același cuantum pentru anul de cerere 2018 și anii următori.
(10) În cazurile în care se constată că s-au creat condiții artificiale de acordare a sprijinului, se aplică prevederile art. 95 din Ordinul nr. 619/2015.
(1) Pentru plata pentru tinerii fermieri se aplică sistemul de sancțiuni administrative prevăzut la art. 3, cu următoarele particularități:
a) În situația în care un fermier nu îndeplinește condițiile privind vârsta maximă de 40 de ani și nu face dovada instalării ca șef de exploatație, se respinge plata pentru această schemă.
b) În situația prevăzută la art. 108 alin. (2) din Ordinul nr. 619/2015, se aplică în plus o sancțiune echivalentă cu 20% din cuantumul pe care beneficiarul l-a primit sau l-ar fi primit, în caz contrar, ca plată pentru tinerii fermieri.
c) În situația în care atât suprafața declarată, cât și suprafața determinată a exploatației se situează peste limita maximă de 60 ha, dacă se constată o supradeclarare a suprafețelor în cadrul schemei de plată unică pe suprafață, nu se aplică sancțiuni pentru supradeclararea suprafețelor în cadrul plății pentru tinerii fermieri.
d) Dacă suprafața declarată este de peste 60 ha și suprafața determinată este sub 60 ha, constatându-se o supradeclarare a suprafeței, se aplică sancțiuni pentru supradeclararea suprafețelor, luând în considerare diferența între suprafața determinată și limita maximă de 60 ha în cadrul acestei scheme de plată.
e) Dacă suprafața declarată este sub 60 ha, suprafața determinată este sub 60 ha și se constată o supradeclarare a suprafeței, se aplică sancțiunile pentru supradeclararea suprafețelor.
(2) Calculul penalizărilor de întârziere se efectuează pentru suprafața declarată în cadrul acestei scheme, fără a se depăși suprafața maximă de 60 ha.
(3) Indiferent de numărul și forma de organizare a exploatațiilor pe care le administrează tânărul fermier, plata pentru tinerii fermieri se acordă pentru o singură exploatație.
(1) Pentru a beneficia de plată în cadrul schemei de plată pentru sprijinul cuplat în sectorul vegetal, fermierii trebuie să respecte condițiile de eligibilitate prevăzute la art. 8 din Ordonanță și la art. 5-7 și art. 9-15, precum și condițiile specifice prevăzute la cap. VIII din Ordinul nr. 619/2015.
(2) În cazul schemei de plată pentru sprijinul cuplat în sectorul vegetal, baza de calcul este stabilită la art. 4 lit. c) și d).
(3) Sancțiunile aplicabile în cadrul schemei de plată pentru sprijinul cuplat în sectorul vegetal sunt stabilite la art. 3.
(4) Cu excepția cazurilor de forță majoră sau circumstanțelor excepționale definite la cap. XI din Ordonanță, în situația în care un fermier nu îndeplinește condițiile privind realizarea producției minime și comercializarea/utilizarea în scopul furajării animalelor proprii/depozitarea, după caz, la nivelul fiecărui sector, așa cum este prevăzut la cap. VIII din Ordinul nr. 619/2015, sprijinul pentru această schemă de plată este respins.
(5) Nu sunt eligibile la plată suprafețele de sere în care legumele nu sunt cultivate pe pământ și nu se acordă niciun ajutor pentru aceste suprafețe.
(6) Neprezentarea sau prezentarea după termenele stabilite la cap. VIII din Ordinul nr. 619/2015 a documentelor specifice de eligibilitate în cadrul schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal atrage de la sine neeligibilitatea la plată a schemei solicitate.
(7) Beneficiază de plata sprijinului cuplat în sectorul vegetal fermierii activi cărora li se determină suprafețe eligibile la schema de plată unică pe suprafață pe care sunt cultivate culturile solicitate pentru schema de sprijin cuplat, chiar dacă schema de plată unică pe suprafață este respinsă la plată.
(8) În cazul culturilor cultivate în sere și solarii, pentru care beneficiarii solicită plata pentru schema de sprijin cuplat, prevăzute la art. 53 și 54 din Ordinul nr. 619/2015, nerealizarea și comercializarea producției minime prevăzută pentru una dintre culturi, atrage respingerea plății pentru cultura respectivă.
(1) Valoarea sprijinului cuplat în sectorul zootehnic, cuvenit pe fiecare categorie, se reduce în baza unui procent calculat ca raport între numărul animalelor declarate, în cazul cărora s-au constatat neconformități și numărul animalelor determinate.
(2) Dacă numărul de animale cu neconformități este de maximum 3, valoarea sprijinului cuplat cuvenit pe fiecare categorie se reduce cu un procent stabilit în conformitate cu alin. (1).
(3) În cazul în care numărul de animale cu neconformități este mai mare de 3, valoarea sprijinului cuplat cuvenit pe fiecare categorie, pentru anul de cerere în cauză se reduce astfel:
a) cu un procent stabilit în conformitate cu alin. (1), dacă acesta nu depășește 10%;
b) cu de două ori procentul prevăzut la alin. (1), dacă acesta este mai mare de 10%, dar de maximum 20%.
c) dacă procentul prevăzut la alin. (1) depășește 20%, nu se acordă sprijinul cuplat la care ar fi avut dreptul beneficiarul în cadrul categoriei pentru anul de cerere în cauză.
d) dacă procentul prevăzut la alin. (1) depășește 50%, nu se acordă sprijinul cuplat la care ar fi avut dreptul beneficiarul în cadrul categoriei pentru anul de cerere în cauză. În plus, beneficiarul este supus unei sancțiuni suplimentare în cuantum egal cu cel care corespunde numărului de animale cu neconformități.
(4) În cazul în care neconformitățile constatate sunt legate de înregistrări incorecte în RIE sau în pașapoartele animalelor, animalul în cauză este considerat nedeterminat numai dacă aceste erori se constată în cadrul a cel puțin două controale efectuate pe parcursul unei perioade de 24 de luni.
Valoarea SCZ cuvenit pentru viermi de mătase, prevăzut la art. 70 lit. f) din Ordinul nr. 619/2015, pentru anul de cerere în cauză, se reduce astfel:
a) cu 5% din valoarea sprijinului cuvenit, în cazul obținerii unei producții totale mai mici cu până la 10% față de producția totală declarată de gogoși crude de mătase;
b) cu 10% din valoarea sprijinului cuvenit, în cazul obținerii unei producții totale mai mici cu până la 20% față de producția totală declarată de gogoși crude de mătase;
c) cu 15% din valoarea sprijinului cuvenit, în cazul obținerii unei producții totale mai mici cu până la 30% față de producția totală declarată de gogoși crude de mătase;
d) cu 20% din valoarea sprijinului cuvenit, în cazul obținerii unei producții totale mai mici cu până la 40% față de producția totală declarată de gogoși crude de mătase;
e) cu 30% din valoarea sprijinului cuvenit, în cazul obținerii unei producții totale mai mici cu până la 50% față de producția totală declarată de gogoși crude de mătase;
f) cu excludere de la plată pentru anul în care se face solicitarea SCZ pentru viermi, în cazul obținerii unei producții totale mai mici cu cel puțin 50% față de producția totală declarată de gogoși crude de mătase.
(1) Beneficiază de plata ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul vegetal fermierii cărora li se determină suprafețe eligibile la schema de plată unică pe suprafață pe care sunt cultivate culturile pentru care se acordă ajutoare naționale tranzitorii, chiar dacă schema de plată unică pe suprafață este respinsă la plată.
(2) Neprezentarea sau prezentarea după termenele finale a documentelor specifice de eligibilitate pentru ANT în sectorul vegetal, atrage de la sine neeligibilitatea la plată a schemei solicitate.
(3) Sancțiunile aplicabile ANT în sectorul vegetal sunt cele stabilite la art. 3.
(4) În cazul ajutoarelor naționale tranzitorii pentru in și cânepă pentru fibră, tutun, respectiv hamei, plata se face pe baza suprafețelor de referință determinate după cum urmează:
a) Suprafețele determinate în anul 2009 de către A.P.I.A. pentru culturile de in pentru fibră, cânepă pentru fibră, tutun, respectiv hamei, sunt considerate suprafețe de referință eligibile pentru ajutoarele naționale tranzitorii decuplate de producție pentru aceste culturi. În cazul în care în anul 2009, nu au fost determinate suprafețe pentru ajutoarele naționale tranzitorii decuplate de producție pentru aceste culturi, se va considera an de referință primul an în care fermierul a avut suprafețe determinate pentru ajutoarele naționale tranzitorii decuplate de producție pentru aceste culturi.
b) Ajutoarele naționale tranzitorii în sectorul vegetal pentru in și cânepă pentru fibră, tutun, respectiv hamei, aferente unui an de cerere ulterior anului 2009 se acordă producătorilor agricoli care depun cerere unică de plată pe suprafață, bifează rubricile pentru aceste plăți și:
(i) au fost determinate suprafețe cultivate în anul de referință 2009 sau într-un alt an ulterior, inclusiv anul 2015, considerat an de referință, și cultivă în continuare aceste culturi; sau
(ii) solicită sprijin pentru aceste culturi începând cu anul de cerere 2016, caz în care primul an de solicitare devine an de referință pentru ajutoarele naționale tranzitorii decuplate de producție pentru aceste culturi.
(5) În cazul prevăzut la alin. (4) lit. b) pct. (i), suprafețele parcelelor determinate în anul 2009 sau într-un alt an ulterior, considerat an de referință, sunt cele care se iau în calcul la stabilirea valorii ajutoarelor naționale tranzitorii decuplate de producție.
(6) În cazul prevăzut la alin. (4) lit. b) pct. (ii), suprafețele parcelelor determinate în anul curent sunt cele care se iau în calcul la stabilirea valorii ajutoarelor naționale tranzitorii decuplate de producție.
(7) Suprafața luată în considerare pentru calculul sumelor cuvenite la plată în cazul ajutoarelor naționale tranzitorii prevăzute la alin. (4) se calculează astfel: se compară suprafața determinată în anul de cerere, la care, dacă este cazul, se aplică sistemul de sancțiuni, cu suprafața determinată în anul de referință, alegându-se valoarea minimă a suprafeței rezultate din comparație.
În cadrul schemei de ajutoare naționale tranzitorii pentru speciile ovine și caprine, ANTOC, în cazul în care se constată diferențe între numărul de animale declarat și pentru care s-au constatat neconformități și numărul de animale determinat în urma verificării îndeplinirii tuturor condițiilor de eligibilitate pentru ajutorul național tranzitoriu acordat fermierilor crescători de ovine și caprine, valoarea ajutorului cuvenit se reduce în baza unui procent calculat prin raportarea numărului de animale cu neconformități la numărul de animale determinate, după cum urmează:
a) dacă raportul, dintre numărul de animale cu neconformități și numărul de animale determinat, este mai mic sau egal cu 3%, nu se aplică nicio penalizare, iar ajutorul se calculează la numărul de animale determinat;
b) dacă raportul dintre numărul de animale cu neconformități și numărul de animale determinat este mai mare de 3%, ajutorul se reduce astfel:
(i) cu 5%, dacă raportul dintre numărul de animale cu neconformități și numărul de animale determinat este mai mic sau egal cu 10%;
(ii) cu 10%, dacă raportul dintre numărul de animale cu neconformități și numărul de animale determinat este mai mare de 10%, dar mai mic sau egal cu 20%;
(iii) cu 15%, dacă raportul dintre numărul de animale cu neconformități și numărul de animale determinat este mai mare de 20%, dar mai mic sau egal cu 30%;
(iv) cu 20%, dacă raportul dintre numărul de animale cu neconformități și numărul de animale determinat este mai mare de 30%, dar mai mic sau egal cu 50%;
(v) cu excludere de la plată pentru anul în care se face solicitarea ajutorului național tranzitoriu, dacă raportul dintre numărul de animale cu neconformități și numărul de animale determinat este mai mare de 50%.
(1) Sancțiunile administrative prevăzute la art. 17 și 20 nu se aplică în cazul în care beneficiarul se găsește în imposibilitatea de a îndeplini criteriile de eligibilitate, angajamentele sau alte obligații din cauza unor circumstanțe naturale care afectează șeptelul sau efectivul, cu condiția să fi informat în scris autoritatea competentă în termen de zece zile lucrătoare de la constatarea oricărei reduceri a numărului de animale."
Alin. (1) al art. 21 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 881 din 3 august 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 596 din 5 august 2016.
(2) Fără a se aduce atingere circumstanțelor reale de care trebuie să se țină cont în fiecare caz în parte, APIA poate recunoaște circumstanțele naturale care afectează șeptelul sau efectivul, constând în:
a) moartea unui animal ca urmare a unei boli; sau
b) moartea unui animal ca urmare a unui accident de care beneficiarul nu poate fi considerat răspunzător.
(3) Animalele solicitate în cererea unică de plată pentru SCZ pot fi înlocuite cu alte animale, în cazul circumstanțelor naturale, fără pierderea dreptului la plata sprijinului, în următoarele condiții:
a) animalele să îndeplinească condițiile de eligibilitate pentru obținerea sprijinului;
b) beneficiarul să nu fi fost informat de APIA în privința unei neconformități din cererea unică de plată;
c) beneficiarul să nu fi fost informat cu privire la intenția APIA de a efectua un control la fața locului.
(4) Sancțiunile administrative prevăzute la art. 17 și 20 nu se aplică în ceea ce privește partea cererii unice de plată în legătură cu care beneficiarul informează în scris APIA că cererea de plată este incorectă sau că a devenit incorectă după depunere, cu condiția ca beneficiarul să nu fi fost informat cu privire la intenția APIA de a efectua un control la fața locului și ca APIA să nu fi informat deja beneficiarul în legătură cu eventualele neconformități din cererea de ajutor sau din cererea unică de plată.
Alin. (4) al art. 21 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 881 din 3 august 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 596 din 5 august 2016.
(5) În ceea ce privește bovinele declarate în cererea unică, nu se aplică sancțiunile administrative prevăzute la art. 17 în cazul unor erori sau omisiuni care afectează intrările din baza de date electronică pentru bovine, introduse din momentul depunerii cererii de ajutor sau a cererii de plată, dacă fermierul a notificat APIA despre acestea, cu condiția ca beneficiarul să nu fi fost informat cu privire la intenția APIA de a efectua un control la fața locului și ca APIA să nu fi informat deja beneficiarul în legătură cu eventualele neconformități din cererea de ajutor sau din cererea de plată.
(6) Nu se aplică sancțiunile administrative prevăzute la art. 17 pentru bovinele solicitate în cererea unică de plată, la categoria bivolița de lapte, vaca de carne, vaca metisă cu rasă de carne și vaca de lapte, care nu au cel puțin un produs înregistrat în RNE până la termenul-limită de depunere a cererilor, provenite din import (efectuat în anii 2014 și 2015), pentru bovinele care au fătat un produs neviabil (mort sau avortat după 6 luni de gestație), dar și în alte cazuri în care înregistrarea în RNE nu s-a făcut din motive neimputabile fermierilor, dacă sunt prezentate documente doveditoare, respectiv certificat sanitar-veterinar/alte documente sanitare veterinare justificative sau buletinul de însămânțări artificiale/adeverința de montă naturală sau alte documente prin care se probează încadrarea în categoriile de animale pentru care se solicită plata.
Alin. (6) al art. 21 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 881 din 3 august 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 596 din 5 august 2016.
(7) Pe baza informațiilor furnizate de beneficiar astfel cum se menționează la alin. (4) și (5), cererea unică de plată este modificată astfel încât să reflecte situația reală.