HOTĂRÂRE nr. 357 din 11 mai 2016

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 377 din 17 mai 2016
Intrat în vigoare
17.05.2016
Forma consolidată din
17.05.2016

privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul I

Hotărârea Guvernului nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 30 septembrie 2014, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 4 alineatul (2), partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) Bugetul maxim al schemei este de 4.070 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 925 milioane euro, astfel:".

2. La articolul 4, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(3) Bugetul anual maxim al schemei este de 638 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 145 milioane euro."

3. La articolul 6, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(3) Activele necorporale trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile de eligibilitate prevăzute la alin. (2), precum și să fie achiziționate de la terți care nu au legături cu cumpărătorul."

4. La articolul 19, alineatele (1) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"Art. 19. - (1) Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a publica pe site-ul său textul integral al prezentei scheme, perioada sesiunilor în care se pot înregistra cereri de acord pentru finanțare, rezultatul procesului de selecție a cererilor de acord pentru finanțare, lista beneficiarilor, bugetul anual alocat schemei de ajutor de stat, bugetul sesiunii, data epuizării bugetului anual și a bugetului total alocat schemei, în conformitate cu prevederile legilor bugetare anuale.

...........................................................................

(3) În cazul în care, în urma analizei cererilor de acord pentru finanțare înregistrate, se constată neutilizarea în totalitate a bugetului alocat sesiunii sau bugetul anual al schemei este suplimentat în conformitate cu prevederile legilor bugetare anuale, Ministerul Finanțelor Publice publică pe site-ul său bugetul rămas neutilizat din bugetul anual alocat schemei și data deschiderii unei noi sesiuni de înregistrare a cererilor de acord pentru finanțare."

5. La articolul 19, alineatul (2) se abrogă.

6. În anexa nr. 2, la articolul 1, după litera f) se introducere o nouă literă, litera f^1), cu următorul cuprins:

"f^1) calendarul realizării investiției - perioada de realizare a planului de investiții de la data demarării investiției până la data de 31 decembrie a anului în care se finalizează investiția;"

7. În anexa nr. 2, la articolul 1, după litera n) se introduce o nouă literă, litera n^1), cu următorul cuprins:

"n^1) grup - societatea-mamă și toate filialele acesteia;"

8. În anexa nr. 2, la articolul 1, litera s) se abrogă.

9. În anexa nr. 2, la articolul 1, litera cc) se modifică și va avea următorul cuprins:

"cc) proiect unic de investiții - orice investiție inițială demarată de același beneficiar, la nivel de grup, într-un interval de 3 ani de la data demarării lucrărilor la o altă investiție care beneficiază de ajutor în aceeași regiune de nivel 3 din Nomenclatorul comun al unităților teritoriale de statistică (NUTS 3), respectiv județ;".

10. În anexa nr. 2, la articolul 1, după litera kk) se introducere o nouă literă, litera kk^1), cu următorul cuprins:

"kk^1) terți care nu au legături cu cumpărătorul - persoane fizice sau juridice care nu se regăsesc în cel puțin unul dintre următoarele cazuri:

(i) persoane fizice care au calitate de soț/soție sau rude până la gradul al III-lea inclusiv ale personalului sau conducerii cumpărătorului;

(ii) persoane fizice care au calitate de angajat al cumpărătorului;

(iii) persoane fizice sau juridice care au calitate de vânzător și nu dețin nicio influență asupra structurii, voturilor sau deciziilor organelor de conducere ale cumpărătorului;

(iv) persoane fizice sau juridice care au calitate de vânzător și asupra cărora cumpărătorul nu deține nicio influență asupra structurii, voturilor sau deciziilor organelor sale de conducere."

11. În anexa nr. 2, la articolul 2, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) Înregistrarea cererilor de acord pentru finanțare se realizează în sesiuni de 30 de zile lucrătoare. Perioada de înregistrare a cererilor se comunică de către Ministerul Finanțelor Publice pe site-ul său, conform art. 19 alin. (1) din hotărâre, cu cel puțin 45 de zile înainte de data deschiderii acesteia."

12. În anexa nr. 2, la articolul 2, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

"(3) Cererile de acord pentru finanțare înregistrate în afara sesiunilor se restituie întreprinderilor."

13. În anexa nr. 2, la articolul 3 alineatul (1), partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 3. - (1) În cadrul sesiunii de înregistrare, întreprinderea solicitantă transmite la Registratura generală a Ministerului Finanțelor Publice o cerere de acord pentru finanțare, potrivit formularului prevăzut în anexa nr. 1, însoțită de următoarele documente justificative:".

14. În anexa nr. 2, la articolul 3 alineatul (1), litera g) se modifică și va avea următorul cuprins:

"g) împuternicire semnată de reprezentantul legal al întreprinderii solicitante, în cazul în care o altă persoană decât acesta semnează cererea de acord pentru finanțare;".

15. În anexa nr. 2, după articolul 3 se introduc două noi articole, articolele 3^1 și 3^2, cu următorul cuprins:

"Art. 3^1. - (1) Ministerul Finanțelor Publice calculează, conform prevederilor anexei nr. 3^1, un punctaj pe baza informațiilor cuprinse în anexa nr. 1, pentru întreprinderile care transmit cereri de acord pentru finanțare în cadrul sesiunii de înregistrare.

(2) Selectarea întreprinderilor se realizează în ordinea descrescătoare a punctajului obținut, pe baza ajutorului de stat solicitat în cuprinsul cererilor pentru finanțare, fără a se depăși bugetul total alocat sesiunii.

Art. 3^2. - Ministerul Finanțelor Publice finalizează procesul de selecție a cererilor de acord pentru finanțare în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data încheierii sesiunii de depunere și:

a) publică pe site-ul său rezultatele obținute;

b) restituie întreprinderilor, prin poștă cu confirmare de primire, cererile de acord pentru finanțare care nu au fost selectate în limita bugetului alocat sesiunii."

16. În anexa nr. 2, la articolul 4, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 4. - (1) Ministerul Finanțelor Publice verifică, pentru întreprinderile selectate, conformitatea documentelor transmise prevăzute în anexa nr. 2 și analizează viabilitatea investiției și eficiența economică a întreprinderii conform prevederilor anexei nr. 3."

17. În anexa nr. 2, la articolul 4 alineatul (2) litera c), după punctul (iii) se introduce un nou punct, punctul (iv), cu următorul cuprins:

"(iv) informațiile cuprinse în anexa nr. 1 care au stat la baza calculării punctajului conform art. 3^1 alin. (1) nu se confirmă în urma verificării realizate conform art. 4 alin. (1)."

18. În anexa nr. 2, la articolul 5, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 5. - (1) Ministerul Finanțelor Publice solicită informații și/sau documente pentru completarea cererii de acord pentru finanțare, în condițiile prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. b), în termen de maximum 45 de zile lucrătoare de la data publicării pe site-ul Ministerului Finanțelor publice a rezultatelor procesului de selecție, conform art. 3^2."

19. În anexa nr. 2, la articolul 7, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) Documentele emise de întreprinderea solicitantă în original trebuie să fie datate și semnate de persoana autorizată să reprezinte legal întreprinderea."

20. În anexa nr. 2, la articolul 16, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) În cazul în care calendarul realizării investiției înregistrează modificări, întreprinderea are obligația de a solicita Ministerului Finanțelor Publice aprobarea acestei modificări, în termen de 30 de zile lucrătoare de când a luat la cunoștință de respectiva modificare, anexând o fundamentare în acest sens, nu mai mult de două ori pe parcursul implementării investiției inițiale."

21. În anexa nr. 2, articolul 18 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 18. - Anexele nr. 1-3, 3^1, 4a și 4b fac parte integrantă din prezenta procedură."

22. Anexa nr. 1 la procedură "Cerere de acord pentru finanțare" se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.

23. Anexa nr. 2 la procedură "Condiții de conformitate" se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 2 la prezenta hotărâre.

24. După anexa nr. 3 la procedură "Cerințe care dovedesc eficiența economică și viabilitatea investiției" se introduce o nouă anexă, anexa nr. 3^1 "Criterii pe baza cărora se calculează punctajul întreprinderilor solicitante", având cuprinsul anexei nr. 3 la prezenta hotărâre.

25. Anexa nr. 4a la procedură "Cerere de plată a ajutorului de stat" se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 4 la prezenta hotărâre.

Articolul II

(1) Cererile de acord pentru finanțare și cererile de plată a ajutorului de stat aflate în curs de analiză la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se vor supune până la soluționare dispozițiilor aplicabile înainte de intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.

(2) Acordurile pentru finanțare emise anterior intrării în vigoare a prezentei hotărâri rămân supuse legislației în vigoare la data încheierii acestora, cu excepția prevederilor art. I pct. 7 și 21 din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOȘ Contrasemnează: --------------- p. Ministrul finanțelor publice, Daniela Pescaru, secretar de stat Viceprim-ministru, ministrul economiei, comerțului și relațiilor cu mediul de afaceri, Costin Grigore Borc Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Vasile Dîncu Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu

București, 11 mai 2016.

Nr. 357.

Anexa 1

(Anexa nr. 1 la procedură)

Data înregistrării ................................

Numărul înregistrării .........................

CERERE DE ACORD PENTRU FINANȚARE

Subscrisa, ......................................., având datele de identificare menționate la pct. I, reprezentată legal prin domnul/doamna ................................, având calitatea de ........................., solicit finanțarea în condițiile prevederilor schemei având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 807/2014.

I. Prezentarea întreprinderii

Denumirea întreprinderii: ........................................

Data înregistrării întreprinderii: ...............................

Nr. de înmatriculare la oficiul registrului comerțului: ....................

Codul de identificare fiscală: .............................................

Adresa: ................, cod poștal: ..............., telefon: ..........., fax: ..........., e-mail: ...............

Forma juridică: .................................................

Capitalul social: ................. lei, deținut de:

- persoane fizice: ...............%;

- IMM*1): ........................%;

Notă ────────── *1) Întreprinderea care se încadrează în definiția prevăzută la anexa nr. 1 la Regulament. ──────────

- întreprinderi mari*2): ........................%.

Notă ────────── *2) Întreprinderea care nu se încadrează în definiția IMM-urilor conform prevederilor anexei nr. 1 la Regulament. ──────────

Obiectul principal de activitate: ................................

Cod CAEN: ........................

Obiectul secundar de activitate*3): ..............................

Notă ────────── *3) Se completează dacă finanțarea se solicită pentru obiectul secundar de activitate. ──────────

Cod CAEN: ........................

II. Prezentarea situației actuale a întreprinderii

Date din situațiile financiare anuale aprobate, corespunzătoare ultimului exercițiu financiar încheiat, după caz:

- numărul mediu de salariați: .....................................;

- cifra de afaceri: .................. lei;

- valoare active totale*4): .................. lei;

Notă ────────── *4) Prin active totale se înțelege active imobilizate plus active circulante plus cheltuieli în avans. ──────────

- rentabilitatea cifrei de afaceri*5): .................. lei;

Notă ────────── *5) Rentabilitatea cifrei de afaceri = 100 x (Profit net/Cifra de afaceri). ──────────

- capitaluri proprii*6): .................. lei.

Notă ────────── *6) Elementul "Capitaluri proprii" din bilanț. ──────────

...................................................................

III. Prezentarea succintă a investiției realizate în cadrul schemei, inclusiv următoarele informații:

- obiectivul investiției:

...................................................................

- încadrarea investiției în categoria investiției inițiale:

[] înființarea unei unități noi;

[] extinderea capacității unității;

[] diversificarea producției unității

sau

[] schimbarea fundamentală în procesul general de producție din cadrul unității;

- valoarea investiției: ........................ lei;

- locația realizării investiției: ..................;

- data estimată a demarării investiției conform planului de investiții: ........................;

- data estimată a finalizării investiției conform planului de investiții: ......................... .

IV. Efectul stimulativ

Ajutorul de stat acordat în baza prezentei scheme are efect stimulativ, întrucât:

[] investiția nu ar fi profitabilă pentru întreprindere în regiunea respectivă în absența ajutorului;

sau

[] investiția nu ar fi realizată în regiunea respectivă în absența ajutorului.

V. Prezentarea costurilor eligibile și a finanțării solicitate

*Font 7* ┌─────────────────────┬─────────────────────────────┬───────────────────────┬────────────┬───────────────────────┐ │Denumirea activității│Tipul de cheltuială eligibilă│Valoarea cheltuielilor │Intensitatea│ Valoarea ajutorului │ │ │ pentru care se solicită │eligibile*) │ maximă a │ de stat solicitat │ │ │ finanțare │ - lei - │ ajutorului │ - lei - │ │ │ │ │ în regiune │ │ │ │ ├─────┬─────┬─────┬─────┤ ├─────┬─────┬─────┬─────┤ │ │ │ An │ An │ An │Total│ │ An │ An │ An │Total│ │ │ │ I**)│ II │ ....│ │ │ I │ II │ ... │ │ ├─────────────────────┼──┬──────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┤ │Realizarea de │[]│a) Costuri eligibile │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │investiții în active │ │pentru realizarea de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │corporale și │ │investiții în active │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ necorporale │ │corporale │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├──┼──────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┤ │ │[]│a1) Realizare construcții │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├──┼──────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┤ │ │[]│a2) Închiriere construcții│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├──┼──────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┤ │ │[]│a3) Instalații tehnice, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │mașini și echipamente │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├──┼──────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┤ │ │[]│b) Costuri eligibile │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │pentru realizarea de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │investiții în active │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │necorporale │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├──┼──────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┤ │ │[]│b1) Costuri cu brevete, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │licențe, know-how sau alte│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │drepturi de proprietate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │intelectuală │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├──┼──────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┤ │ │ │TOTAL │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ └─────────────────────┴──┴──────────────────────────┴─────┴─────┴─────┴─────┴────────────┴─────┴─────┴─────┴─────┘

Notă ────────── *) Valoarea cheltuielilor eligibile fără T.V.A. **) A se indica anii calendaristici. ──────────

VI. Declarație pe propria răspundere

Subsemnatul/Subsemnata, ............., identificat/identificată cu actul de identitate seria ................ nr. .............., eliberat de ................ la data de .................., cu domiciliul în localitatea ......................, str. ..............nr. .............., bl. ................., sc. ................., ap. .............., sectorul/județul ................., în calitate de reprezentant legal al întreprinderii ............., declar pe propria răspundere că toate informațiile furnizate și consemnate în prezenta cerere sunt corecte și complete și că toate documentele în copie care însoțesc cererea sunt conforme cu originalele.

Înțeleg că orice omisiune sau incorectitudine în prezentarea informațiilor în scopul de a obține avantaje pecuniare este pedepsită conform legii.

Declar pe propria răspundere că întreprinderea:

[] se încadrează în categoria întreprinderilor mari;

[] se încadrează în categoria întreprinderilor mici și mijlocii;

[] nu a demarat proiectul de investiții pentru care solicită finanțare;

[] nu intră în categoria "întreprinderilor în dificultate" potrivit prevederilor art. 2 alin. (18) din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat;

[] nu se află în procedură de executare silită, insolvență, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operațională, lichidare sau suspendare temporară a activității;

[] nu face obiectul unor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care asemenea decizii au fost emise, acestea au fost executate, conform prevederilor legale în vigoare;

[] nu a beneficiat și nu va beneficia de ajutoare de stat regionale pentru costuri eligibile de natura costurilor salariale în cadrul aceluiași proiect unic de investiții;

[] nu a închis o activitate identică sau similară în spațiul economic european în ultimii 2 ani anteriori înregistrării cererii de acord pentru finanțare și, la momentul înregistrării cererii, nu are planuri concrete de a închide o astfel de activitate într-o perioadă de 2 ani după finalizarea, în regiunea în cauză, a investiției inițiale;

[] nu aparține unor acționari care dețin sau au deținut în ultimii 2 ani anterior datei înregistrării cererii o altă întreprindere înregistrată conform Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care desfășoară sau a desfășurat activitatea pentru care solicită finanțare, în cazul întreprinderilor nou-înființate.

Declar pe propria răspundere că, în ultimii 3 ani*7), întreprinderea:

Notă ────────── *7) Se consideră ultimii 3 ani: anul fiscal în curs și 2 ani anteriori. ──────────

[] nu a beneficiat de ajutor de minimis și alte ajutoare de stat;

[] a beneficiat de următoarele ajutoare de minimis și ajutoare de stat:

┌───┬─────────────┬──────────────────┬──────────┬──────────┬────────┬──────────┐ │Nr.│Denumirea │Locația realizării│ Anul │Furnizorul│ Actul │Cuantumul │ │crt│proiectului │ investiției │acordării │ajutorului│normativ│ajutorului│ │ │de investiții│ (județul) │ajutorului│ │ │-euro*8)- │ ├───┼─────────────┼──────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼──────────┤ │ │ │ │ │ │ │ │ └───┴─────────────┴──────────────────┴──────────┴──────────┴────────┴──────────┘

Notă ────────── *8) Echivalentul în euro se preia din actul juridic sau se determină la cursul de schimb valutar valabil la data acordării ajutorului conform actului juridic. ──────────

De asemenea, declar pe propria răspundere că întreprinderea:

[] nu a beneficiat și nu va beneficia de ajutor de stat pentru același proiect unic de investiții din partea altor furnizori de ajutor;

[] a beneficiat sau va beneficia de ajutor de stat pentru același proiect unic de investiții din partea altor furnizori de ajutor:

┌───┬─────────────┬──────────────────┬──────────┬──────────┬────────┬──────────┐ │Nr.│Denumirea │Locația realizării│ Anul │Furnizorul│ Actul │Cuantumul │ │crt│proiectului │ investiției │acordării │ajutorului│normativ│ajutorului│ │ │de investiții│ (județul) │ajutorului│ │ │-euro*9)- │ ├───┼─────────────┼──────────────────┼──────────┼──────────┼────────┼──────────┤ │ │ │ │ │ │ │ │ └───┴─────────────┴──────────────────┴──────────┴──────────┴────────┴──────────┘

Notă ────────── *9) Echivalentul în euro se preia din actul juridic sau se determină la cursul de schimb valutar valabil la data acordării ajutorului conform actului juridic. ──────────

Numele: ......................................

Funcția: ......................................

Semnătura*10): ......................................

Notă ────────── *10) Cererea va fi semnată de persoana autorizată să reprezinte legal întreprinderea. ──────────

Data semnării: ......................................

Anexa 2

(Anexa nr. 2 la procedură)

*Font 9* ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ Condiții de conformitate │ ├─────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────┤ │Cererea de acord pentru finanțare│- are toate rubricile completate cu datele solicitate,│ │ │respectă formularul din anexa nr. 1 și este datată și │ │ │semnată în original de către persoana autorizată să │ │ │reprezinte legal întreprinderea; │ │ │- conține informații corelate cu informațiile din │ │ │certificatul constatator, situațiile financiare, │ │ │planul de investiții, actul de identitate al persoanei│ │ │autorizate sau împuternicirea, dacă este cazul. │ ├─────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┤ │Certificatul constatator │- este atașat în original, este actualizat cu date │ │ │valabile la data înregistrării cererii de acord pentru│ │ │finanțare și conține toate informațiile necesare │ │ │conform prevederilor art. 3 lit. a) din Procedura │ │ │privind acordarea ajutoarelor de stat. │ ├─────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┤ │Situațiile financiare │- sunt depuse și aprobate conform prevederilor │ │corespunzătoare ultimului │legale în vigoare, după caz, sunt atașate în copie. │ │exercițiu financiar încheiat │ │ ├─────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┤ │Planul de investiții │- cuprinde toate informațiile necesare conform │ │ │definiției și instrucțiunilor din Ghidul │ │ │solicitantului, este datat și semnat în original de │ │ │către persoana autorizată să reprezinte legal │ │ │întreprinderea; │ │ │- conține informații corelate cu informațiile din │ │ │cererea de acord pentru finanțare. │ ├─────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┤ │Planul de afaceri │- cuprinde toate informațiile necesare conform │ │ │definiției și instrucțiunilor din Ghidul │ │ │solicitantului, este datat și semnat în original de │ │ │către persoana autorizată să reprezinte legal │ │ │întreprinderea; │ │ │- prezintă proiecțiile financiare pe perioada │ │ │implementării investiției și 5 ani de la finalizarea │ │ │acesteia (cont de profit și pierdere, bilanț și flux │ │ │de numerar) în conformitate cu prevederile legale în │ │ │vigoare și cu modelele prezentate în Ghidul │ │ │solicitantului; │ │ │- conține informații corelate cu informațiile din │ │ │cererea de acord pentru finanțare. │ ├─────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┤ │Documentele justificative pentru │- sunt atașate în copie. │ │fundamentarea planului de afaceri│ │ ├─────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┤ │Certificatul de atestare fiscală │- este valabil la data înregistrării cererii de acord │ │privind îndeplinirea obligațiilor│pentru finanțare și este atașat în original sau în │ │de plată către bugetul de stat │copie legalizată. │ ├─────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┤ │Certificatele de atestare fiscală│- sunt valabile la data înregistrării cererii de acord│ │privind îndeplinirea obligațiilor│pentru finanțare și sunt atașate în original │ │de plată către bugetul local, │sau în copie legalizată. │ │inclusiv pentru punctele de lucru│ │ ├─────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┤ │Împuternicirea semnată de │- în cazul în care o altă persoană decât acesta │ │reprezentantul legal al │semnează cererea de acord pentru finanțare, │ │întreprinderii solicitante │este atașată în original. │ ├─────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┤ │Actul de identitate al persoanei │- se atașează în copie. │ │autorizate să reprezinte legal │ │ │întreprinderea │ │ ├─────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┤ │Opisul │- are menționate denumirea fiecărui document și pagina│ │ │la care este îndosariat. │ └─────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────┘

Anexa 3

(Anexa nr. 3^1 la procedură)

CRITERII

pe baza cărora se calculează punctajul

întreprinderilor solicitante

*Font 9* ┌─────────────────────┬────────────────────────────────┬────────────────────────────────┐ │Criterii de evaluare │ Mod de determinare │ Punctaj │ ├─────────────────────┼────────────────────────────────┼────────────────────────────────┤ │Valoarea investiției │(Valoarea investiției în │Rezultatul obținut se transformă│ │ │lei/44.000.000 lei) x 10 │în număr de puncte. │ ├─────────────────────┼────────────────────────────────┼────────────────────────────────┤ │Investiția inițială │- înființarea unei noi unități │25 puncte │ │ │de o întreprindere │ │ │ │nou-înființată; │ │ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────┤ │ │- schimbarea fundamentală a │20 puncte │ │ │procesului general de producție │ │ │ │al unei unități existente; │ │ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────┤ │ │- diversificarea activității │15 puncte │ │ │unei unități existente; │ │ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────┤ │ │- înființarea unei noi unități │10 puncte │ │ │de o întreprindere în │ │ │ │activitate; │ │ │ ├────────────────────────────────┼────────────────────────────────┤ │ │- extinderea capacității unei │10 puncte │ │ │unități existente; │ │ ├─────────────────────┼────────────────────────────────┼────────────────────────────────┤ │Locația realizării │Investiția se realizează într-un│PIB/locuitor < PIB/locuitor │ │investiției │județ unde valoarea PIB/locuitor│medie pe țară │ │ │este mai mică decât media pe │20 puncte │ │ │țară*) │ │ ├─────────────────────┼────────────────────────────────┼────────────────────────────────┤ │Rentabilitatea cifrei│Rca = (profit net/cifra de │Rca > 1% │ │de afaceri în ultimul│afaceri) x 100 │5 puncte │ │exercițiu financiar │ │ │ │încheiat, în cazul │ │ │ │întreprinderilor în │ │ │ │activitate │ │ │ ├─────────────────────┼────────────────────────────────┼────────────────────────────────┤ │Valoarea capitalului │ │Capital social > 500.000 lei │ │social subscris și │ │5 puncte │ │vărsat, în cazul │ │ │ │întreprinderilor │ │ │ │nou-înființate │ │ │ └─────────────────────┴────────────────────────────────┴────────────────────────────────┘

Notă ────────── *) Pe baza informațiilor comunicate de Institutul Național de Statistică, conform instrucțiunilor din Ghidul solicitantului. ──────────

Anexa 4

(Anexa nr. 4a la procedură)

Data înregistrării ............................

Numărul înregistrării .........................

CERERE DE PLATĂ

a ajutorului de stat

Subscrisa ......................, având datele de identificare menționate la pct. I, reprezentată legal prin domnul/doamna ........................., având calitatea de ............................, identificat/identificată cu actul de identitate seria ............................ nr. ............................, eliberat de ............................ la data de ............................, cu domiciliul în localitatea ............................, str. ............................ nr. ..................., bl. ............., sc. .........., ap. ............., sectorul/județul ....................................., cod poștal ............................, solicit eliberarea sumei nerambursabile (tranșa nr. ................................) aferente cheltuielilor eligibile, fără T.V.A., prevăzute în formularul de decont anexat, în baza Acordului pentru finanțare nr. ............................ din data de ............................, și în condițiile prevederilor schemei de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 807/2014.

I. Datele de identificare a întreprinderii:

Denumirea întreprinderii: ............................

Data înregistrării întreprinderii: ............................

Nr. de înmatriculare la oficiul registrului comerțului: ............................

Codul de identificare fiscală: ............................

Adresa: ............................

Telefon: ............................ Fax: ............................ E-mail: ............................

Cod IBAN: ............................ deschis la Trezoreria ....................................

Anexez la prezenta formularul de decont, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4b.

II. Declarație pe propria răspundere

Subsemnatul/Subsemnata, ............................, identificat/identificată cu actul de identitate seria ............................ nr. ............................, eliberat de ............................ la data de ............................, cu domiciliul în localitatea ............................, str. ............................ nr. ............................, bl. ............., sc. ................, ap. ................, sectorul/județul ............................, în calitate de reprezentant legal al întreprinderii ............................, declar pe propria răspundere că toate informațiile furnizate și consemnate în prezenta cerere sunt corecte și complete și că toate documentele în copie care însoțesc cererea sunt conforme cu originalele.

Înțeleg că orice omisiune sau incorectitudine în prezentarea informațiilor în scopul de a obține avantaje pecuniare este pedepsită conform legii.

Declar pe propria răspundere că întreprinderea:

[] nu se află în procedură de executare silită, insolvență, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operațională, lichidare sau suspendare temporară a activității;

[] nu face obiectul unor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care asemenea decizii au fost emise, acestea au fost executate, conform prevederilor legale în vigoare;

[] nu a beneficiat și nu va beneficia de ajutoare de stat regionale pentru costuri eligibile de natura costurilor salariale în cadrul aceluiași proiect unic de investiții;

[] nu a închis o activitate identică sau similară în Spațiul Economic European după înregistrarea cererii de acord pentru finanțare și, în momentul înregistrării cererii de plată, nu are planuri concrete de a închide o astfel de activitate într-o perioadă de 2 ani după finalizarea, în regiunea în cauză, a investiției inițiale.

Numele: ............................

Funcția............................

Semnătura*1): ......................

Notă ────────── *1) Cererea va fi semnată de persoana autorizată să reprezinte legal întreprinderea. ──────────

Data semnării: .....................

NOTĂ:

Cererea de plată a ajutorului de stat este însoțită de următoarele documente aferente cheltuielilor eligibile, în copie:

- documentele prin care se demonstrează achiziția în condiții de piață;

- contracte de achiziție și/sau comenzi către furnizorii desemnați în urma procesului de achiziție;

- facturi aferente cheltuielilor eligibile pentru care se solicită finanțare cu ajutor de stat;

- ordine de plată și/sau dispoziții de plată externe;

- extrase de cont care certifică efectuarea plăților, validate de banca emitentă;

- declarație privind obligația de plată a impozitului pe profit, depusă la organele abilitate;

- note contabile privind înregistrarea activelor achiziționate, semnate de reprezentantul legal al întreprinderii. Pentru activele achiziționate într-o altă monedă se precizează cursul de referință la care au fost înregistrate și care corespunde reglementărilor contabile în vigoare;

- alte documente relevante.

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.