HOTĂRÂRE nr. 52 din 3 februarie 1993

HOTĂRÂRE Guvernul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 10 februarie 1999
Intrat în vigoare
10.02.1993
Forma consolidată din
10.02.1993

privind unele măsuri pentru realizarea obiectivului de investiții "Casa Radio"

Guvernul României hotărăște:

Articolul 1

Începînd cu anul bugetar 1993, potrivit prevederilor art. 2 din Hotărîrea Guvernului nr. 795/1992, Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului preia funcția de ordonator principal de credite pentru cheltuielile de capital al obiectivului de investiții "Casa Radio".

Articolul 2

Pînă la aprobarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1, Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului va efectua, din fondurile alocate la capitolul 62.1 - gospodărie comunală și locuințe -, cheltuielile pentru elaborarea studiului de fezabilitate și refacerea lucrărilor de organizare de șantier, salubrizarea șantierului și conservarea lucrărilor executate, în limita fondurilor aprobate prin bugetul de stat.

Articolul 3

După aprobarea studiului de fezabilitate, Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului va lua măsuri pentru elaborarea proiectului tehnic și a caietului de sarcini pentru licitația lucrărilor ce se vor realiza, cu decontarea în limita fondurilor alocate de la bugetul de stat la acest obiectiv de investiții.

Articolul 4

După aprobarea obiectivului de investiții "Casa Radio", Radiodifuziunea Română va prelua de la Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului atribuțiile legate de realizarea acestei investiții.

PRIM-MINISTRU

NICOLAE VACAROIU

Contrasemnează:

---------------

Ministrul lucrărilor publice și

amenajării teritoriului,

Marin Cristea

Ministru de stat,

ministrul finanțelor,

Florin Georgescu

-------------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.