privind aprobarea Metodologiei de primire la studii și școlarizare a cetățenilor străini în unitățile de învățământ preuniversitar/instituțiile de învățământ superior de stat și particular acreditate, în anul școlar/universitar 2016-2017
În conformitate cu prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare,
În baza Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificările și completările ulterioare, și a Ordinului ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 3.158/2016 privind aprobarea Calendarului și a Metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2016-2017,
având în vedere Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Ordonanța Guvernului nr. 22/2009 privind stabilirea cuantumului minim al taxelor de școlarizare, în valută, a cetățenilor care studiază pe cont propriu în România, din state care nu sunt membre ale Uniunii Europene, precum și din cele care nu fac parte din Spațiul Economic European și din Confederația Elvețiană, aprobată cu modificări prin Legea nr. 1/2010,
ministrul educației naționale și cercetării științifice emite prezentul ordin.
Se aprobă Metodologia de primire la studii și școlarizare a cetățenilor străini în unitățile de învățământ preuniversitar/instituțiile de învățământ superior de stat și particular acreditate, în anul școlar/universitar 2016-2017, cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Direcția generală relații internaționale și afaceri europene, Direcția generală învățământ preuniversitar, Direcția generală învățământ superior și Direcția generală buget-finanțe vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educației naționale și cercetării științifice, Gigel Paraschiv, secretar de stat