LEGE nr. 26 din 28 decembrie 1967

(1) Angajații au dreptul, în fiecare an calendaristic, la un concediu de odihnă plătit, cu o durată de 15-24 zile lucrătoare, în raport cu vechimea lor în munca, după cum urmează:

(2) Pentru ținerii în vîrsta de pînă la 18 ani, durata concediului de odihnă este de 18-24 zile lucrătoare, diferențiată în raport cu vîrsta lor, după cum urmează:

(3) Vechimea în munca ce se ia în considerare pentru stabilirea duratei concediului prevăzut la alin. 1 este aceea pe care angajații o împlinesc în cursul anului calendaristic în care li se acordă concediul, oricare ar fi data la care îl vor primi.

(4) La stabilirea duratei concediului tinerilor în vîrsta de pînă la 18 ani se ia în considerare vîrsta pe care ei au avut-o la 1 ianuarie al anului calendaristic respectiv.

(1) În afară concediului acordat în raport cu vechimea în munca, angajații care lucrează în locuri cu condiții deosebite de muncă au dreptul și la un concediu suplimentar cu o durată de 3-12 zile lucrătoare.

(2) Consiliul de Miniștri poate stabili, în anumite cazuri, concedii suplimentare cu o durată mai mare de 12 zile lucrătoare pentru acele locuri de muncă la care natura condițiilor deosebite determina necesitatea unei durate mai mari de odihnă.

(3) Sînt condiții deosebite de muncă:

a) condițiile vătămătoare de muncă, determinate de acțiunea unor agenți nocivi fizici, chimici sau biologici;

b) condițiile grele de muncă, determinate de existenta unui microclimat care supune organismul unui efort mărit de adaptare, precum și cele care determina o suprasolicitare fizica sau neuropsihica;

c) condițiile periculoase de muncă, caracterizate printr-un risc de accidentare sau imbolnavire.

(4) Consiliul de Miniștri va stabili criteriile pe baza cărora, la propunerea ministerelor și celorlalte organe centrale, Ministerul Muncii, împreună cu Ministerul Sănătății, de comun acord cu Consiliul Central al Uniunii Generale a Sindicatelor, vor determina locurile de muncă cu condiții deosebite, precum și durata concediului suplimentar pentru fiecare din aceste locuri.

(1) Angajații care îndeplinesc funcții de conducere sau funcții similare acestora au dreptul la un concediu suplimentar de 2 pînă la 5 zile lucrătoare.

(2) Funcțiile prevăzute la alin. 1 și durata maxima a concediului suplimentar pentru fiecare din ele, diferențiată în raport cu răspunderea, complexitatea și importanța sarcinilor ce le revin, se stabilesc la propunerea ministerelor și celorlalte organe centrale, de către Ministerul Muncii de comun acord cu Comitetul de Stat pentru Probleme de Organizare și Salarizare și cu Consiliul Central al Uniunii Generale a Sindicatelor.

(1) Durata totală a concediului anual de odihnă rezultată din însumarea concediilor prevăzute de art. 1, 2 și 3 nu poate depăși 30 de zile lucrătoare.

(2) Pentru locurile de muncă la care se referă art. 2 alin. 2 Consiliul de Miniștri poate stabili o durată totală a concediului anual de odihnă mai mare de 30 de zile lucrătoare.

(1) Durata concediului anual de odihnă pentru personalul didactic de toate gradele este egala cu durata legală a vacantei școlare sau universitare.

(2) Personalul didactic beneficiază de concediu cu durata integrală, dacă a funcționat în tot cursul anului școlar sau universitar. În cazul în care angajarea s-a făcut după începerea anului școlar sau universitar, durata concediului va fi proporțională cu timpul cuprins între data încheierii contractului de muncă și sfîrșitul acelui an.

(1) Angajații care au fost în incapacitate temporară de muncă întregul an calendaristic nu au dreptul la concediul de odihnă pentru acel an.

(2) În cazul în care perioada de incapacitate temporară de muncă a fost de 12 luni sau mai mare și s-a intins pe 2 ani calendaristici consecutivi, angajații au dreptul la un singur concediu de odihnă, acordat în anul reinceperii activității, în măsura în care nu a fost efectuat în anul în care s-a produs pierderea temporară a capacității lor în munca.

(1) Pentru angajații care au beneficiat, în ultimele 12 luni premergătoare acordării concediului de odihnă, de concedii fără plata a căror durata însumată depășește 30 de zile, concediul de odihnă va fi redus proporțional cu timpul care depășește aceasta durata. La aceasta reducere se vor lua în considerare numai perioadele de cîte 30 zile.

(2) Prevederile alin. 1 nu se aplică în cazul în care concediile fără plata au fost acordate datorită reducerii temporare a activității unității.

(1) Angajații care îndeplinesc, prin cumul, pe lîngă funcția de baza, o alta funcție, au dreptul la concediu de odihnă plătit numai de la funcția de baza.

(2) Unitatea la care angajații cumulează le va acorda, la cerere, un concediu fără plata pentru zilele ce constituie concediul lor de odihnă la funcția de baza.

(1) Angajații care, după intrarea în vigoare a prezentei legi, încetează activitatea ca urmare a desfacerii contractului de muncă în temeiul art. 19 sau art. 20 lit. e, f ori g din Codul muncii, vor primi în primii 2 ani după reincadrare concediul prevăzut la art. 1 redus la durata minima. În anii următori celor în care li s-a aplicat aceasta reducere, concediul le va fi acordat corespunzător vechimii lor totale în munca.

(2) Prevederile alin. 1 nu se aplică:

a) angajaților care, după desfacerea contractului de muncă în temeiul art. 19 din Codul muncii, pentru motivele arătate la art. 133^1 alin. 1 lit. c din același cod, se reincadreaza în munca în termenul prevăzut în aceasta dispoziție;

b) angajaților pentru care, după desfacerea contractului de muncă în temeiul art. 20 lit. g din Codul muncii, a intervenit achitarea, anularea urmăririi penale sau încetarea procesului penal ori a urmăririi penale;

c) angajatelor care cresc unul sau mai mulți copii pînă la vîrsta de 7 ani, dacă, după întreruperea activității, s-au reincadrat în munca în termen de 90 de zile de la data cînd copiii au împlinit aceasta vîrsta.

(1) Conducerea unității are obligația sa ia toate măsurile pentru ca angajații să efectueze, în fiecare an calendaristic, concediile de odihnă la care au dreptul.

(2) Dreptul la concediu de odihnă nu poate face obiectul unei tranzacții, renunțări sau limitări. Orice asemenea act este nul de drept.

(3) Programarea concediilor de odihnă se va face la sfîrșitul anului, pentru anul următor, de către conducerea unității, de acord cu organul sindical din unitate. Ordinea concediilor va fi stabilită eșalonat în tot cursul anului, tinindu-se seama de interesele bunei desfășurări a activității și de interesele angajaților.

(4) Concediul de odihnă cuvenit cadrelor artistice și de specialitate artistică din instituțiile artistice de spectacole și concerte va fi programat, de regula, în perioada dintre doua stagiuni.

(5) Pentru cei noi angajați, precum și pentru cei reincadrati a căror vechime în munca este, potrivit prevederilor Codului Muncii, întreruptă, primul concediu va putea fi programat numai pentru perioada ulterioară implinirii unei vechimi neîntrerupte în munca de 11 luni. În cazul în care cele 11 luni sînt împlinite în anul calendaristic în care angajatul s-a încadrat sau reincadrat în munca, durata concediului va fi proporțională cu timpul cuprins între data încadrării sau reincadrarii și sfîrșitul acelui an calendaristic; dacă cele unsprezece luni sînt împlinite în anul calendaristic următor, primul concediu se va acorda în acel an, la durata sa adaugindu-se, pe lîngă concediul integral pe acel an, și zilele de concediu corespunzătoare timpului lucrat în anul anterior.

(1) Ordinea efectuării concediilor de odihnă, stabilită conform art. 12, va fi modificată și concediul va fi reprogramat și efectuat pînă la sfîrșitul anului calendaristic în curs, în următoarele cazuri:

a) cînd angajatul se afla în incapacitate temporară de muncă;

b) cînd angajata cere concediu de odihnă înaintea sau în continuarea concediului de maternitate;

c) cînd angajatul este chemat sa îndeplinească îndatoriri de stat sau obștești;

d) cînd angajatul este chemat sa satisfacă obligații militare, altele decît serviciul militar în termen;

e) cînd angajatul urmează sau trebuie să urmeze un curs de pregătire profesională sau politica;

f) cînd angajatul are recomandare medicală pentru a urma un tratament într-o stațiune balneoclimaterica, într-o anumită perioada a anului. În acest caz, data trimiterii în concediu va fi cea indicată în recomandarea medicală;

g) cînd, din motive bine întemeiate care au intervenit după programare, prezenta angajatului la munca este cerută în interesul serviciului, în perioada ce i s-a stabilit pentru concediu, precum și în cazul în care angajatul cere, pentru interese personale, schimbarea datei plecării în concediu și interesele serviciului o permit.

(2) Dacă în timpul cînd angajații sînt în concediu de odihnă intervine vreuna din situațiile prevăzute la alin. 1 lit. a, c, d și e, concediul se întrerupe. Restul zilelor de concediu se va efectua după ce au încetat situațiile respective, iar cînd aceasta nu este posibil, la data stabilită printr-o noua programare.

(1) Angajații vor putea fi rechemati din concediu prin dispoziția scrisă a conducerii unității data cu acordul organului sindical din unitate, numai pentru nevoi de serviciu neprevăzute și urgente care fac prezenta angajatului în unitate strict necesară. În asemenea cazuri concediul se întrerupe iar restul zilelor de concediu se reprogrameaza în condițiile arătate la art. 13 alin. 2.

(2) În cazul rechemarii din concediu, angajații au dreptul la rambursarea cheltuielilor de transport și a cheltuielilor legate de efectuarea concediului în alta localitate, egale cu sumele cheltuite pentru prestații de care n-au mai putut beneficia din cauza rechemarii.

(1) Concediul de odihnă care nu a putut fi efectuat în cursul unui an calendaristic, pentru motivele prevăzute la art. 13 și 14, va fi efectuat în cursul anului calendaristic următor, împreună sau separat de concediul cuvenit pe acel an.

(2) Efectuarea într-un an calendaristic a concediilor de odihnă cuvenite pe mai mult de 2 ani consecutivi este interzisă.

(3) Concediile cuvenite tinerilor în vîrsta de pînă la 18 ani și celor care lucrează în locuri cu condiții deosebite de muncă nu vor putea fi aminate și reprogramate în anul următor pentru considerente legate de interesul serviciului sau al angajaților.

(1) Pe perioada concediului de odihnă angajații au dreptul la o indemnizație care se calculează pe baza salariului lor mediu zilnic pe ultimele 12 luni și se plătește anticipat.

(2) Salariul mediu zilnic se obține prin împărțirea sumei realizate, în perioada prevăzută în alin. 1, din cîștigurile cu caracter permanent, la numărul lunilor luate în calcul și apoi la 25,5, numărul mediu al zilelor lucrătoare din cursul unei luni.

(3) În cazul în care, în cursul celor 12 luni luate în considerare, angajatul a fost în incapacitate temporară de muncă, în concediu fără plata mai mic de 30 de zile, în concediul fără plata prevăzut de art. 9 alin. 2, în concediu de studii, a fost concentrat sau nu a lucrat din cauza încetării activității fără vina sa, perioadele respective se exclud atît ca timp cît și ca sume din calculul indemnizației de concediu.

(1) Angajatul detașat în alta localitate, căruia i se acordă concediul de odihnă în timpul detașării, are dreptul la rambursarea cheltuielilor de transport dus și întors din localitatea unde este detașat în localitatea unde se afla, potrivit contractului, locul sau obișnuit de muncă.

(2) Concediul de odihnă neacordat angajatului transferat, de către unitatea de la care s-a efectuat transferarea, se va acorda acestuia de unitatea, la care a fost transferat. Indemnizația de concediu va fi suportată de către cele doua unități proporțional cu timpul lucrat la fiecare dintre acestea în cursul anului calendaristic respectiv.

(1) Compensarea în bani a concediului anual de odihnă este permisă numai:

a) în cazul în care contractul de muncă al angajatului a încetat înainte ca el să-și fi efectuat concediul;

b) în cazul scoaterii sale din producție pentru o perioadă mai mare de 12 luni;

c) în cazul chemării angajatului pentru îndeplinirea serviciului militar în termen, cu termen redus sau ca elev în școlile militare de ofițeri de rezerva.

(2) În cazul decesului angajatului, compensația în bani se va acorda membrilor săi de familie - soț, copii, părinți.

(3) Calculul compensatiei bănești a concediului de odihnă se face potrivit normelor prevăzute pentru calculul indemnizației de concediu. La calculul compensatiei se ia în considerare concediul cuvenit în raport cu anii pentru care angajații n-au beneficiat de acest drept.

(4) Neacordarea concediului de odihnă atrage răspunderea disciplinară a conducerii unității, precum și răspunderea ei materială integrală pentru suma plătită angajatului drept despăgubire pentru concediul nefolosit și al carei cuantum se stabilește potrivit prevederilor alin. 3.

(5) În cazul în care, după ce angajatul a efectuat concediul de odihnă, contractul sau de muncă a încetat din motivele prevăzute la art. 11, cu excepția celor arătate la alin. 2 al aceluiași articol, acesta este obligat sa restituie unității partea din indemnizația de concediu corespunzătoare perioadei nelucrate din anul pentru care i s-a acordat acel concediu.

(2) Pentru angajații care prestează munca mai puțin de o norma întreaga, vechimea în munca se ia în considerare proporțional cu norma întreaga.

(3) Timpul cît angajatele care, potrivit legii, au fost încadrate în funcții cu jumătate de norma, pentru a crește copii pînă la vîrsta de 7 ani, se considera la vechimea în munca timp lucrat cu norma întreaga.

(4) Pentru cei care lucrează mai mult de o norma, se considera vechime în munca timpul corespunzător unei norme întregi".

(1) Prevederile prezentei legi intră în vigoare de la 1 ianuarie 1968.

(2) Pe aceeași dată se abroga: art. 63-65 inclusiv și art. 74 din Codul muncii; Decretul nr. 261 din 15 iunie 1957 pentru reglementarea concediilor anuale de odihnă în învățămîntul de cultura generală, profesional și tehnic; art. 8 din Decretul nr. 416 din 20 octombrie 1953 privind stabilirea drepturilor personalului navigant profesionist din aeronautica civilă; Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 186 din 16 martie 1951 privind acordarea concediilor de odihnă; Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 760 din 27 iulie 1962 pentru modificarea unor prevederi ale Hotărîrii Consiliului de Miniștri nr. 186/1951 privind acordarea concediilor de odihnă; Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 1586 din 26 august 1952 privind acordarea concediilor de odihnă unor categorii de artiști; Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 1523 din 26 decembrie 1951 privind unele măsuri derogatorii de la dispozițiile art. 1 al Hotărîrii Consiliului de Miniștri nr. 186/1951 pentru acordarea concediilor de odihnă; Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 2070 din 22 iunie 1953 privind concediile de odihnă ale angajaților din sectorul agricol; Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 235 din 17 februarie 1954 pentru extinderea prevederilor Hotărîrii Consiliului de Miniștri nr. 1523 din 26 decembrie 1951 salariaților unor întreprinderi de construcții din cadrul Ministerului Industriei Metalurgice și Construcțiilor de Mașini; Dispoziția Consiliului de Miniștri nr. 170 din 9 decembrie 1959 privind extinderea Hotărîrii Consiliului de Miniștri nr. 1523/1951 și asupra salariaților Întreprinderii de prospecțiuni și laboratoare "Prospecțiuni" de sub tutela Comitetului Geologic; art. 27 din Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 1842 din 16 septembrie 1952 privind recrutarea și repartizarea organizată a forțelor de muncă necalificate; art. 5 din Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 79 din 8 martie 1963 privind drepturile ce se acordă în țara personalului de specialitate trimis în străinătate pentru executarea de lucrări sau prestarea de servici; dispozițiile din Decretul nr. 112 din 22 martie 1965 referitoare la durata concediului suplimentar pentru angajații trimiși în tari cu clima greu de suportat, precum și orice alte dispoziții contrare prezentei legi.