privind stabilirea măsurilor tehnice necesare bunei organizări și desfășurări a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2016
(actualizată până la data de 21 octombrie 2016*)
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, precum și al art. 114 alin. (1) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
(1) Pentru coordonarea și urmărirea îndeplinirii sarcinilor prevăzute de legislația în vigoare privind alegerile pentru Senat și Camera Deputaților, care revin ministerelor și celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și instituțiilor prefectului, se constituie Comisia tehnică centrală pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, fără personalitate juridică, în componența prevăzută în anexa nr. 1.
(2) Componența nominală a Comisiei tehnice centrale pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților se stabilește, prin ordin al ministrului afacerilor interne, în termen de 3 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, pe baza propunerilor formulate de conducătorii ministerelor și ai celorlalte instituții sau societăți prevăzute în anexa nr. 1.
(3) La ședințele Comisiei tehnice centrale pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților pot participa, în calitate de invitați, reprezentanți ai partidelor politice parlamentare, ai Clubului Român de Presă, ai altor instituții ale administrației publice centrale interesate, ai unor operatori economici care prestează servicii de interes economic general, precum și ai organizațiilor neguvernamentale interesate.
(1) Ministerul Afacerilor Interne dispune măsuri pentru menținerea și asigurarea ordinii și liniștii publice în localitățile țării, pe întreaga perioadă electorală și, în mod deosebit, în ziua votării, precum și în zilele care premerg și succedă acestei zile.
(2) Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, menține și asigură ordinea publică în zona secțiilor de votare și securitatea dosarelor întocmite de birourile electorale din țară, pe timpul transportului acestora la birourile electorale, respectiv la Biroul Electoral Central, precum și securitatea pe timpul tipăririi, transportului și depozitării buletinelor de vot și a celorlalte materiale necesare votării.
(3) Personalul structurilor Ministerului Afacerilor Interne asigură paza sediilor Biroului Electoral Central, ale birourilor electorale de circumscripție, ale oficiilor electorale, ale birourilor electorale ale secțiilor de votare din țară, precum și ale birourilor electorale pentru votul prin corespondență.
(4) Ministerul Afacerilor Interne asigură achiziționarea timbrelor autocolante, respectiv a plicurilor din plastic transparent, înseriate, prevăzute cu sistem de sigilare, necesare în cadrul procedurilor prevăzute la art. 92 alin. (1) teza I din Legea nr. 208/2015
privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare, precum și confecționarea ștampilelor cu mențiunea «VOTAT».
(5) Instituțiile prefectului duc la îndeplinire următoarele măsuri tehnice principale:
a) asigură imprimarea buletinelor de vot;
b) asigură transportul, ambalarea și distribuirea materialelor, documentelor și a tipizatelor prevăzute de lege pentru desfășurarea procesului electoral;
c) asigură confecționarea ștampilelor birourilor electorale de circumscripție și a ștampilelor de control ale secțiilor de votare;
d) sprijină Autoritatea Electorală Permanentă, filialele și birourile acesteia în organizarea și desfășurarea sesiunilor de instruire a președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare și a locțiitorilor acestora.
(1) Personalul tehnic auxiliar al birourilor electorale de circumscripție, al biroului electoral de circumscripție a municipiului București și al oficiilor electorale este asigurat de Autoritatea Electorală Permanentă și Ministerul Afacerilor Interne, iar statisticienii necesari, de către Institutul Național de Statistică.
(2) Personalul tehnic auxiliar al biroului electoral de circumscripție pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării este asigurat de Ministerul Afacerilor Externe și Autoritatea Electorală Permanentă, iar statisticienii necesari de către Institutul Național de Statistică.
(3) Din personalul tehnic auxiliar al biroului electoral de circumscripție pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării, asigurat de Ministerul Afacerilor Externe, vor face parte informaticieni care pot fi detașați pe lângă misiunile diplomatice și oficiile consulare.
(4) Din personalul tehnic auxiliar al birourilor electorale de circumscripție și al oficiilor electorale vor face parte în mod obligatoriu informaticieni, după cum urmează:
a) cel puțin un informatician pentru fiecare comună;
b) cel puțin doi informaticieni pentru fiecare oraș;
c) cel puțin trei informaticieni pentru fiecare municipiu și sector al municipiului București.
(5) Informaticienii prevăzuți la alin. (4) asigură sprijinirea activității centrelor de intervenție operativă prevăzute la art. 5 alin. (2).
(6) Informaticienii prevăzuți la alin. (3) și (4) vor fi desemnați în aparatul tehnic auxiliar al birourilor electorale de circumscripție și al oficiilor electorale numai pe baza evaluării efectuate de către Serviciul de Telecomunicații Speciale.
(7) Informaticienii prevăzuți la alin. (3) și (4) primesc, pe bază de proces-verbal, de la reprezentanții Serviciului de Telecomunicații Speciale, echipamentele informatice necesare îndeplinirii atribuțiilor care le revin.
(8) Prin informatician, în sensul prezentei hotărâri, se înțelege persoană cu abilități în domeniul tehnologiei informației.
(1) Operatorul de calculator al biroului electoral al secției de vot asigură înregistrarea video-audio neîntreruptă a procedurilor realizate de la încheierea votării și până la părăsirea localului secției de vot de către membrii biroului electoral al secției de votare, în scopul asigurării posibilității organismelor electorale de a verifica respectarea dispozițiilor art. 92 și 93 din Legea nr. 208/2015
, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Operatorul de calculator trebuie să realizeze înregistrarea video-audio prevăzută la alin. (1) dintr-o poziție fixă, de la o distanță medie, pe un cadru general.
(3) Se interzice operatorului de calculator să realizeze copii ale înregistrării video-audio, ori să permită accesul altor persoane la înregistrare.
(4) Dispozițiile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător și în cazul procedurilor de numărare a voturilor prin corespondență.
(5) Pentru secțiile de votare din străinătate, dispozițiile alin. (1)-(3) se aplică, după caz, cu luarea în considerare a condițiilor specifice privind organizarea secțiilor de votare în străinătate.
(1) Institutul Național de Statistică și direcțiile teritoriale de statistică asigură statisticienii necesari Biroului Electoral Central și birourilor electorale de circumscripție, pentru operațiunile tehnice de consemnare și centralizare a rezultatelor alegerilor, dotarea necesară cu echipamente, tehnică de calcul, consumabile și servicii, în limita fondurilor alocate.
(2) Institutul Național de Statistică și direcțiile teritoriale de statistică asigură instruirea personalului implicat în efectuarea operațiunilor tehnice pentru stabilirea rezultatelor alegerilor.
(3) Tipărirea proceselor-verbale privind consemnarea rezultatelor votării se asigură prin direcțiile teritoriale de statistică și/sau prin Institutul Național de Statistică.
(1) Serviciul de Telecomunicații Speciale duce la îndeplinire următoarele măsuri tehnice principale:
a) asigură funcționarea și asistența tehnică a Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal;
b) asigură serviciile de telefonie specială și de comunicații de voce și date, necesare birourilor electorale din țară;
c) asigură terminalele informatice necesare înregistrării video-audio a procedurilor în condițiile prevăzute la art. 3^1.
(2) Serviciul de Telecomunicații Speciale asigură constituirea în fiecare județ a câte 4 centre de intervenție operativă pentru remedierea eventualelor disfuncționalități ale Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal.
(3) Dotarea și funcționarea centrelor de intervenție operativă se asigură de către Serviciul de Telecomunicații Speciale.
(4) Serviciul de Telecomunicații Speciale verifică existența înregistrării video-audio, consemnează aspectele constatate în procesul-verbal de primire a terminalelor informatice și le mută pe un mediu de stocare, cu ocazia primirii terminalelor informatice de la operatorii de calculator. Înregistrările video-audio se păstrează pentru o perioadă de 3 luni de la data publicării rezultatelor alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(5) Serviciul de Telecomunicații Speciale pune la dispoziția organismelor electorale prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 208/2015
, cu modificările și completările ulterioare, la cererea acestora, pentru soluționarea unei contestații, cereri sau sesizări în materie electorală, copii ale înregistrării video-audio realizată în condițiile art. 3^1. Copiile se restituie după soluționarea contestației, cererii sau a sesizării.
(6) La împlinirea termenului prevăzut la alin. (4) Serviciul de Telecomunicații Speciale distruge, prin proceduri ireversibile, înregistrările și eventuale copii realizate pentru scopul prevăzut la alin. (5).
(7) Serviciul de Telecomunicații Speciale furnizează Ministerului Afacerilor Interne date strict necesare îndeplinirii atribuțiilor prevăzute la art. 2.
(1) Autoritățile administrației publice centrale și locale iau măsurile necesare pentru a pune la dispoziția primarilor spații în vederea organizării de secții de votare, precum și pentru sprijinirea cu personal a operațiunilor tehnice la secțiile de votare.
(2) Spațiile puse la dispoziția primarilor în conformitate cu alin. (1) nu vor face parte din unitățile de asistență medicală cu paturi sau de asistență medicală primară și ambulatorie de specialitate.
Ministerul Sănătății va lua măsurile necesare pentru asigurarea asistenței medicale la secțiile de votare din țară.
(1) În termen de 3 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se constituie comisiile tehnice județene pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților și Comisia tehnică a municipiului București pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, fără personalitate juridică, în componența prevăzută în anexa nr. 2, cu atribuții în coordonarea și urmărirea îndeplinirii sarcinilor ce revin autorităților administrației publice locale și serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, prevăzute în legislația în vigoare, în domeniul alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților.
(2) Componența nominală a comisiei tehnice județene sau a municipiului București se stabilește de prefect, prin ordin, pe baza propunerilor formulate de conducătorii instituțiilor/societăților prevăzute în anexa nr. 2.
(3) La ședințele comisiilor tehnice județene și ale Comisiei tehnice a municipiului București pot participa, în calitate de invitați, reprezentanți ai partidelor politice parlamentare, ai Clubului Român de Presă, ai unor operatori economici care prestează servicii de interes public, precum și ai organizațiilor neguvernamentale.
(4) Pentru urmărirea și soluționarea operativă a problemelor curente din județe, respectiv din municipiul București, pe lângă comisiile tehnice se constituie grupuri tehnice de lucru, fără personalitate juridică, conduse de subprefect, formate din funcționari publici desemnați de conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, organizate la nivelul județului, respectiv al municipiului București.
(5) În perioada în care își desfășoară activitatea în cadrul grupurilor tehnice de lucru de pe lângă comisiile tehnice județene și Comisia tehnică a municipiului București membrii acestora sunt degrevați de sarcinile de serviciu.
(6) Condițiile materiale necesare funcționării grupului tehnic de lucru se asigură prin grija prefectului. Salariile și celelalte drepturi bănești cuvenite personalului care își desfășoară activitatea în grupul tehnic de lucru se achită de către instituțiile sau autoritățile publice de la care aceștia provin.
(1) Ministerul Afacerilor Interne, cu sprijinul Autorității Electorale Permanente, organizează, în termen de cel mult 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, instruirea prefecților și a subprefecților cu privire la organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2016.
(2) Prefecții stabilesc graficul de distribuire a buletinelor de vot, precum și a celorlalte materiale necesare desfășurării procesului electoral.
(3) În situația în care prefectul este în imposibilitate de a-și exercita atribuțiile, precum și în cazurile în care această funcție este vacantă, îndeplinirea sarcinilor ce îi revin prefectului, potrivit legii, este asigurată de subprefect.
(4) În perioada electorală, Ministerul Afacerilor Interne și Autoritatea Electorală Permanentă vor acorda sprijin de specialitate prefecților și primarilor, în vederea realizării la termen și în condiții corespunzătoare a sarcinilor ce le revin în organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților.
(1) Secretariatul General al Guvernului asigură sediul pentru Biroul Electoral Central.
(2) Autoritatea Electorală Permanentă asigură dotarea tehnică și materială a Biroului Electoral Central.
(3) Ministerul Afacerilor Interne asigură mijloacele de transport necesare bunei desfășurări a activității Biroului Electoral Central.
(4) Prefecții, împreună cu președinții consiliilor județene, respectiv primarul general al municipiului București, asigură sediile și dotarea tehnico-materială ale birourilor electorale de circumscripție, respectiv sediul și dotarea tehnico-materială ale biroului electoral de circumscripție a municipiului București.
(5) Primarii sectoarelor municipiului București, împreună cu prefectul municipiului București, asigură sediile și dotarea tehnico-materială ale oficiilor electorale.
(6) Ministerul Afacerilor Externe asigură sediile și dotarea tehnico-materială ale biroului electoral de circumscripție pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării, precum și ale birourilor electorale pentru votul prin corespondență.
(7) Sediile și dotarea tehnico-materială ale birourilor electorale ale secțiilor de votare se asigură de către primari împreună cu prefecții.
(8) Pentru dotarea tehnico-materială a birourilor electorale de circumscripție, a birourilor electorale pentru votul prin corespondență și a birourilor electorale ale secțiilor de votare vor fi utilizate bunurile aparținând autorităților publice prevăzute la alin. (2) și alin. (4)-(6).
(9) Pentru dotarea tehnico-materială a birourilor electorale ale secțiilor de votare, primarii vor utiliza bunurile recuperate de la alegerile anterioare și aflate în stare de funcționare.
(10) În cazurile în care bunurile necesare amenajării și dotării tehnico-materiale corespunzătoare a secțiilor de votare nu se pot recupera, se vor achiziționa unele noi de către instituțiile prefectului, în limita fondurilor alocate, conform standardelor stabilite de Autoritatea Electorală Permanentă, în condițiile legii.
Primarii duc la îndeplinire următoarele măsuri tehnice principale:
a) întocmesc și tipăresc listele electorale permanente;
b) asigură urnele de vot, urnele speciale și cabinele de vot;
c) informează alegătorii privind delimitarea secțiilor de votare și sediile acestora;
d) asigură locurile speciale de afișaj electoral și amplasarea de panouri electorale;
e) acordă sprijin reprezentanților Serviciului de Telecomunicații Speciale pentru instalarea echipamentelor și furnizarea serviciilor prevăzute la art. 5 alin. (1);
f) asigură, prin personalul desemnat, primirea pe bază de proces-verbal a echipamentelor instalate pentru asigurarea serviciilor prevăzute la art. 5 alin. (1), precum și protecția fizică a acestora;
g) acordă sprijin prefectului pentru exercitarea atribuțiilor cu caracter electoral ce îi revin, potrivit actelor normative în vigoare.
(1) Ministerul Afacerilor Externe asigură sprijinul logistic necesar pentru pregătirea și organizarea procesului electoral în străinătate.
(2) Ministerul Afacerilor Externe ia măsuri, din timp, pentru identificarea de spații pentru sediile secțiilor de votare din străinătate, precum și pentru obținerea acordului autorităților din statele străine pentru organizarea acestora pe teritoriul lor.
(3) Ministerul Afacerilor Externe avizează hotărârea Autorității Electorale Permanente privind stabilirea sediilor secțiilor de votare din străinătate, din punctul de vedere al posibilității organizării secțiilor de votare în localitățile și statele comunicate de Autoritatea Electorală Permanentă potrivit art. 23 alin. (4) din Legea nr. 208/2015, cu modificările și completările ulterioare.
(4) Ministerul Afacerilor Externe asigură serviciile de comunicații de voce și date, necesare birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate.
(5) Ministerul Afacerilor Externe și Autoritatea Electorală Permanentă asigură informarea cetățenilor români cu drept de vot cu domiciliul sau reședința în străinătate privind modalitatea de exercitare a dreptului de vot.
(1) Autoritatea Electorală Permanentă ia măsuri pentru informarea și/sau instruirea membrilor birourilor electorale și a celorlalți participanți la procesul electoral, prin realizarea, distribuirea și/sau difuzarea de publicații, ghiduri, broșuri, pliante, producții audiovideo.
(2) Primarii, prin aparatele de specialitate ale acestora, vor sprijini Autoritatea Electorală Permanentă în distribuirea și/sau difuzarea materialelor de informare prevăzute la alin. (1).
(3) Autoritatea Electorală Permanentă duce la îndeplinire următoarele măsuri tehnice principale:
a) asigură aplicațiile și/sau serviciile informatice utilizate de Biroul Electoral Central pentru centralizarea rezultatelor votării;
b) asigură programele informatice utilizate la desemnarea președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare și a locțiitorilor acestora;
c) asigură informarea alegătorilor;
d) asigură organizarea examenelor de admitere în Corpul experților electorali;
e) asigură elaborarea și difuzarea de broșuri legislative și ghiduri specifice în materie electorală;
f) asigură instruirea operatorilor de calculator;
g) asigură instruirea președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare și a locțiitorilor acestora, cu sprijinul logistic al instituțiilor prefectului;
h) asigură instruirea primarilor și a secretarilor comunelor, orașelor și municipiilor cu privire la sarcinile ce le revin în vederea organizării și desfășurării în bune condiții a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, cu sprijinul logistic al instituțiilor prefectului;
i) asigură instruirea mandatarilor financiari.
Regia Autonomă "Monitorul Oficial" asigură editarea și tipărirea de broșuri cuprinzând variante actualizate ale reglementărilor legale privind alegerile pentru Senat și Camera Deputaților, traducerea acestora în engleză, franceză și maghiară, precum și editarea și tipărirea altor materiale de informare realizate de Autoritatea Electorală Permanentă.
(1) Comisiile tehnice județene pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților și Comisia tehnică a municipiului București pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților vor informa săptămânal Comisia tehnică centrală pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților în legătură cu stadiul pregătirii și organizării alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2016.
(2) Comisia tehnică centrală pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților va informa săptămânal Guvernul în legătură cu stadiul îndeplinirii acțiunilor privind pregătirea și organizarea alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2016.
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 12 septembrie 2016.
PRIM-MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOȘ Contrasemnează: --------------- Ministrul afacerilor interne, Petre Tobă Președintele Autorității Electorale Permanente, Ana Maria Pătru Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Vasile Dîncu Secretarul general al Guvernului, Sorin Sergiu Chelmu p. Ministrul afacerilor externe, Alexandru Victor Micula, secretar de stat Ministrul sănătății, Vlad Vasile Voiculescu Ministrul finanțelor publice, Anca Dana Dragu
București, 31 august 2016.
Anexa 1
Comisiei tehnice centrale pentru coordonarea activităților
de organizare a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților
ministrul afacerilor interne
- secretar de stat pentru ordine publică din Ministerul Afacerilor Interne;
- secretar de stat din Ministerul Afacerilor Interne;
a) Reprezentanți, la nivel de secretar de stat sau secretar general, ai:
- Secretariatului General al Guvernului;
- Ministerului Afacerilor Externe;
- Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice;
- Ministerului Finanțelor Publice;
- Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice;
- Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice;
- Ministerului Sănătății;
- Autorității Electorale Permanente;
- Institutului Național de Statistică;
- Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale;
- Serviciului de Telecomunicații Speciale.
- Agenției Naționale de Presă AGERPRES;
- Societății Române de Televiziune;
- Societății Române de Radiodifuziune.
c) Reprezentanți ai societăților de distribuție și furnizare a energiei electrice.
Lucrările de secretariat tehnic ale Comisiei tehnice centrale pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților sunt asigurate de Ministerul Afacerilor Interne.
Anexa 2
Comisiei tehnice județene pentru coordonarea activităților de
organizare a alegerilor pentru Senat și Camera
Deputaților și a Comisiei tehnice a municipiului București pentru
coordonarea activităților de organizare a
alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților
- prefectul județului, respectiv al municipiului București;
- secretarul județului, respectiv secretarul general al municipiului București;
- directorul executiv al direcției regionale/județene de statistică;
- directorul general al direcției generale a finanțelor publice a județului, respectiv a municipiului București;
- inspectorul-șef al inspectoratului județean de poliție, respectiv directorul general al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București;
- inspectorul-șef al inspectoratului pentru situații de urgență județean, respectiv inspectorul-șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Municipiului București;
- șeful structurii județene de administrare a bazelor de date de evidență a persoanelor, respectiv a municipiului București;
- șeful serviciului public comunitar județean de evidență a persoanelor;
- inspectorul-șef al inspectoratului de jandarmi județean, respectiv directorul general al Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București;
- inspectorul general al inspectoratului școlar județean, respectiv al municipiului București;
- directorul direcției de sănătate publică a județului, respectiv al Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București;
- reprezentantul teritorial al Serviciului de Telecomunicații Speciale;
- reprezentantul Autorității Electorale Permanente;
- reprezentanți teritoriali ai societăților de distribuție și furnizare a energiei electrice;
- corespondentul teritorial al Agenției Naționale de Presă AGERPRES.
Lucrările de secretariat tehnic ale Comisiei tehnice județene și ale Comisiei tehnice a municipiului București sunt asigurate de personalul din cadrul instituției prefectului.