pentru modificarea Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 143/2010 privind componența și funcționarea Comitetului pentru Organizațiile Interprofesionale pentru Produsele Agroalimentare, precum și procedurile de recunoaștere, monitorizare și control, retragere a recunoașterii, extindere a acordurilor interprofesionale și delegare de atribuții pentru organizațiile interprofesionale pentru produsele agroalimentare
Văzând Referatul de aprobare al Direcției generale politici agricole și industrie alimentară nr. 110.924 din 8 iunie 2016,
în baza prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 103/2008 privind înființarea organizațiilor interprofesionale pentru produsele agroalimentare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 29/2009, și ale art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 1.068/2009 privind organizarea și funcționarea organizațiilor interprofesionale pentru produsele agroalimentare și pentru aprobarea criteriilor de reprezentare, a procedurii de acordare și retragere a recunoașterii, de control și monitorizare a acestora, precum și delegarea de atribuții,
în temeiul prevederilor art. 10 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 1.185/2014 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite prezentul ordin.
Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 143/2010 privind componența și funcționarea Comitetului pentru Organizațiile Interprofesionale pentru Produsele Agroalimentare, precum și procedurile de recunoaștere, monitorizare și control, retragere a recunoașterii, extindere a acordurilor interprofesionale și delegare de atribuții pentru organizațiile interprofesionale pentru produsele agroalimentare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 21 iunie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 1, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
"(3) Comitetul este format din:
a) un consilier al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale;
b) trei consilieri în domeniul politicilor agricole și industriei alimentare;
c) un consilier în domeniul buget-finanțe și fonduri europene;
d) un consilier în domeniul afaceri europene și relații internaționale;
e) un consilier juridic."
2. La articolul 13 alineatul (2), litera c) va avea următorul cuprins:
"c) organizațiile profesionale membre OIPA."
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Achim Irimescu
București, 26 septembrie 2016.