ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 66 din 5 octombrie 2016

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 805 din 12 octombrie 2016
Intrat în vigoare
12.10.2016
Forma consolidată din
02.06.2017
Cuprins

Ținând cont de faptul că în unitățile de învățământ în care participă la cursuri atât preșcolarii - care nu sunt beneficiari ai programului - cât și școlarii, care sunt deja beneficiari ai programului, discriminarea și inechitățile generate de lipsa uniformității grupului-țintă trebuie corectate,

având în vedere faptul că măsura 3.3 „Copii sănătoși la grădiniță“ a Pachetului integrat pentru combaterea sărăciei, aprobat prin memorandum la data de 19 iulie 2016, prevede un pachet național de sănătate și nutriție pentru copiii dezavantajați pentru a preveni/reduce îmbolnăvirile recurente și pentru a îmbunătăți sănătatea acestora și a evita malnutriția,

ținând cont de termenul asumat pentru derularea măsurii, respectiv luna octombrie 2016, și, implicit, termenul asumat pentru modificarea cadrului legal în vigoare pentru includerea preșcolarilor din grădinițele de stat și particulare acreditate cu program normal de 4 ore între beneficiarii programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în școli, respectiv luna septembrie 2016,

luând în considerare art. 22 al Regulamentului (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1.037/2001 și (CE) nr. 1.234/2007 ale Consiliului, care prevede că schemele de ajutor destinate îmbunătățirii distribuirii de produse agricole sunt destinate copiilor care frecventează în mod regulat creșe, grădinițe sau instituții școlare de nivel primar sau secundar,

întrucât noul cadru legislativ trebuie să intre în vigoare cât mai curând posibil, fiind depășită data începerii anului școlar,

neadoptarea actului normativ nu va permite preșcolarilor să beneficieze de drepturile instituite de acest act și, implicit, nu va permite atingerea obiectivelor de sănătate și nutriție ale măsurii 3.3 „Copii sănătoși la grădiniță“, prin întârzierea aplicării unuia dintre instrumentele de finanțare, respectiv programul de încurajare a consumului de fructe proaspete în școli.

Aceasta constituie o situație extraordinară și de urgență, a cărei reglementare nu poate fi amânată.

În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul I

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2010 privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în școli, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 31 martie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 195/2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 1, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:

(1^1) Începând cu anul școlar 2016-2017, de prevederile prezentei ordonanțe de urgență beneficiază și preșcolarii din grădinițele de stat autorizate/acreditate și particulare acreditate.

(la 02-06-2017, Alineatul (1^1) din Punctul 1. , Articolul I a fost modificat de Punctul 1, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 121 din 29 mai 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 30 mai 2017 )

2. La articolul 1, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

(2) Fructele proaspete distribuite elevilor/preșcolarilor, perioada și frecvența distribuției, limita valorii zilnice/elev/ preșcolar, precum și fondurile necesare pentru distribuția de fructe se stabilesc și se actualizează anual prin hotărâre a Guvernului, în funcție de evoluția prețurilor și tarifelor. Limita valorică cuprinde prețul integral de achiziție a fructelor proaspete, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, cheltuielile de transport, distribuție și depozitare a acestora, după caz.

3. La articolul 3, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 3

(1) Sumele aferente acordării drepturilor prevăzute la art. 1 alin. (1), (1^1) și (6) se suportă din bugetele locale ale județelor, respectiv ale sectoarelor municipiului București.

4. La articolul 5, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

(2) Fructele proaspete, transportul și distribuția acestora la unitățile de învățământ se contractează de către consiliile județene, respectiv de către consiliile locale ale sectoarelor municipiului București, în limita sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată acordate cu această destinație de la bugetul de stat, avându-se în vedere numărul de elevi/preșcolari beneficiari comunicat de inspectoratele școlare județene, respectiv de Inspectoratul Școlar al Municipiului București, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.

5. La articolul 6, alineatele (1) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:

Articolul 6

(1) Dreptul de a primi fructe proaspete și de a beneficia de măsurile prevăzute la art. 1 alin. (5) îl au elevii/preșcolarii prezenți la cursuri.

.................................................................................................

(3) Președinții consiliilor județene, respectiv primarii sectoarelor municipiului București au obligația de a urmări și a verifica buna desfășurare a procesului de aprovizionare, iar directorii unităților de învățământ răspund de respectarea condițiilor de igienă privind distribuția fructelor proaspete către elevi/preșcolari.

6. Articolul 7 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 7

Plățile aprobate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, reprezentând sprijinul financiar pentru activitatea de distribuire gratuită a fructelor proaspete în școli, se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, de la titlul X «Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020», articolul 58.13 «Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA)», reprezentând sprijin financiar din FEGA și din contribuția publică națională totală. Contribuția publică națională totală se compune din cofinanțare publică de minimum 11% din valoarea sprijinului financiar acordat prin FEGA și taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziției fructelor proaspete și prestărilor de servicii.

7. La articolul 9 alineatul (1), partea introductivă și literele a), b) și d) se modifică și vor avea următorul cuprins:

Articolul 9

(1) Consiliile județene și consiliile locale ale sectoarelor municipiului București se constituie ca solicitanți de sprijin financiar pentru furnizarea de fructe proaspete în unitățile de învățământ. În acest sens, depun înainte de începerea anului școlar, la centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, angajamente scrise conform cărora:

a) distribuie numai fructele proaspete stabilite potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) și numai elevilor/preșcolarilor prevăzuți la art. 1 alin. (1), (1^1) și (6), cu nominalizarea unităților de învățământ;

b) returnează orice ajutor plătit nejustificat, pentru cantitățile în cauză, în cazul în care se constată că fructele proaspete nu au fost distribuite elevilor/preșcolarilor conform prevederilor art. 1 alin. (1), (1^1), (2) și (6) sau că sprijinul financiar a fost plătit pentru alte produse decât cele stabilite conform prevederilor art. 1 alin. (1), (1^1), (2) și (6);

.................................................................................................

d) pun la dispoziția Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, la cererea acesteia, documente justificative legate de furnizarea fructelor proaspete în unitățile de învățământ;

8. La articolul 10, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 10

(1) În vederea acordării sprijinului financiar pentru furnizarea fructelor proaspete în unitățile de învățământ conform prevederilor art. 1 alin. (1), (1^1), (2) și (6), solicitanții prevăzuți la art. 9 alin. (1) depun la centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură cereri de plată, la sfârșitul fiecărui semestru al anului școlar, conform structurii anului școlar aprobate de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, până în ultima zi a celei de-a treia luni care urmează perioadei ce face obiectul respectivei cereri.

9. La articolul 10 alineatul (2), literele b), c) și d) se modifică și vor avea următorul cuprins:

b) numele și adresele sau numerele unice de identificare ale unităților de învățământ cărora li s-au distribuit cantitățile de fructe proaspete prevăzute la lit. a);

c) numărul de elevi/preșcolari din fiecare unitate de învățământ în care au fost distribuite fructele proaspete;

d) cuantumul sprijinului financiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, care se stabilește în funcție de numărul de elevi/preșcolari și limita valorii zilnice prevăzute la art. 1 alin. (1) și (2) și care trebuie însoțit de documente justificative.

Articolul II

(1) Prin derogare de la prevederile art. 1 alin. (2) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2010 privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în școli, aprobată cu modificări prin Legea nr. 195/2010, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru anul școlar 2016-2017, fructele proaspete distribuite preșcolarilor, numărul de zile și frecvența distribuției, limita valorii zilnice/preșcolar, precum și fondurile necesare pentru distribuția de fructe și măsurile adiacente sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 195/2010, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data intrării in vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru anul școlar 2016-2017, pentru aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1^1) se acordă sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, pentru bugetele locale, potrivit anexei.

(3) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în anul școlar 2016-2017, pentru sumele alocate potrivit prevederilor art. 1 alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 195/2010, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta ordonanță de urgență, nu se aplică prevederile art. 4 și 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 195/2010, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta ordonanță de urgență.

PRIM-MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOȘ Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Vasile Dîncu Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Achim Irimescu Ministrul educației naționale și cercetării științifice, Mircea Dumitru Ministrul sănătății, Vlad Vasile Voiculescu Ministrul finanțelor publice, Anca Dana Dragu Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu

București, 5 octombrie 2016.

Nr. 66.

ANEXĂ

1. Fructele proaspete distribuite preșcolarilor, perioada și frecvența distribuției, limita valorii zilnice/preșcolar în anul școlar 2016-2017

┌────────────────┬───────────────┬──────────────────┬──────────────────┐ │Fructe proaspete│Numărul de zile│ Frecvența │ Limita valorii │ │ distribuite │de distribuție │ distribuției │zilnice/preșcolar │ ├────────────────┼───────────────┼──────────────────┼──────────────────┤ │ Măr │ 88 de zile │1 măr/zi/preșcolar│ 0,37 lei │ └────────────────┴───────────────┴──────────────────┴──────────────────┘

2. Sumele pentru distribuția de fructe în grădinițele de stat autorizate/acreditate și particulare acreditate, precum și pentru implementarea măsurilor adiacente - an școlar 2016-2017

(la 02-06-2017, Titlul Punctului 2. din ANEXĂ a fost modificat de Punctul 2, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 121 din 29 mai 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 30 mai 2017 )

mii lei -

┌──────────┬─────────────┬───────────────┬───────────────┬───────┬───────────────┬───────────────┬───────┐ │Județ │Total fonduri│Fonduri alocate│Fonduri alocate│ Total │Fonduri alocate│Fonduri alocate│ Total │ │ │ an școlar │în 2016 pentru │în 2016 pentru │fonduri│ în 2017 pentru│ în 2017 pentru│fonduri│ │ │ 2016-2017 │ distribuția │implementarea │ 2016 │ distribuția │implementarea │ 2017 │ │ │ │ de mere │ măsurilor │ │ de mere │ măsurilor │ │ │ │ │ │ adiacente │ │ │ adiacente │ │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────┼───────┼───────────────┼───────────────┼───────┤ │Alba │ 246 │ 68 │ 10 │ 78 │ 146 │ 22 │ 168 │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────┼───────┼───────────────┼───────────────┼───────┤ │Arad │ 290 │ 80 │ 12 │ 92 │ 172 │ 26 │ 198 │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────┼───────┼───────────────┼───────────────┼───────┤ │Argeș │ 455 │ 126 │ 18 │ 144 │ 271 │ 40 │ 311 │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────┼───────┼───────────────┼───────────────┼───────┤ │Bacău │ 438 │ 121 │ 18 │ 139 │ 260 │ 39 │ 299 │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────┼───────┼───────────────┼───────────────┼───────┤ │Bihor │ 405 │ 112 │ 17 │ 129 │ 240 │ 36 │ 276 │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────┼───────┼───────────────┼───────────────┼───────┤ │Bistrița- │ │ │ │ │ │ │ │ │Năsăud │ 254 │ 70 │ 11 │ 81 │ 150 │ 23 │ 173 │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────┼───────┼───────────────┼───────────────┼───────┤ │Botoșani │ 329 │ 91 │ 14 │ 105 │ 195 │ 29 │ 224 │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────┼───────┼───────────────┼───────────────┼───────┤ │Brașov │ 340 │ 94 │ 14 │ 108 │ 202 │ 30 │ 232 │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────┼───────┼───────────────┼───────────────┼───────┤ │Brăila │ 246 │ 68 │ 10 │ 78 │ 146 │ 22 │ 168 │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────┼───────┼───────────────┼───────────────┼───────┤ │Buzău │ 368 │ 102 │ 15 │ 117 │ 218 │ 33 │ 251 │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────┼───────┼───────────────┼───────────────┼───────┤ │Caraș- │ │ │ │ │ │ │ │ │Severin │ 214 │ 59 │ 9 │ 68 │ 127 │ 19 │ 146 │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────┼───────┼───────────────┼───────────────┼───────┤ │Călărași │ 258 │ 71 │ 11 │ 82 │ 153 │ 23 │ 176 │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────┼───────┼───────────────┼───────────────┼───────┤ │Cluj │ 273 │ 76 │ 11 │ 87 │ 162 │ 24 │ 186 │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────┼───────┼───────────────┼───────────────┼───────┤ │Constanța │ 429 │ 119 │ 18 │ 137 │ 254 │ 38 │ 292 │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────┼───────┼───────────────┼───────────────┼───────┤ │Covasna │ 162 │ 45 │ 7 │ 52 │ 96 │ 14 │ 110 │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────┼───────┼───────────────┼───────────────┼───────┤ │Dâmbovița │ 344 │ 95 │ 14 │ 109 │ 204 │ 31 │ 235 │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────┼───────┼───────────────┼───────────────┼───────┤ │Dolj │ 412 │ 114 │ 17 │ 131 │ 244 │ 37 │ 281 │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────┼───────┼───────────────┼───────────────┼───────┤ │Galați │ 307 │ 85 │ 13 │ 98 │ 182 │ 27 │ 209 │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────┼───────┼───────────────┼───────────────┼───────┤ │Giurgiu │ 194 │ 54 │ 8 │ 62 │ 115 │ 17 │ 132 │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────┼───────┼───────────────┼───────────────┼───────┤ │Gorj │ 246 │ 68 │ 10 │ 78 │ 146 │ 22 │ 168 │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────┼───────┼───────────────┼───────────────┼───────┤ │Harghita │ 238 │ 66 │ 10 │ 76 │ 141 │ 21 │ 162 │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────┼───────┼───────────────┼───────────────┼───────┤ │Hunedoara │ 244 │ 67 │ 10 │ 77 │ 145 │ 22 │ 167 │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────┼───────┼───────────────┼───────────────┼───────┤ │Ialomița │ 211 │ 58 │ 9 │ 67 │ 125 │ 19 │ 144 │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────┼───────┼───────────────┼───────────────┼───────┤ │Iași │ 681 │ 189 │ 27 │ 216 │ 405 │ 60 │ 465 │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────┼───────┼───────────────┼───────────────┼───────┤ │Ilfov │ 180 │ 50 │ 8 │ 58 │ 106 │ 16 │ 122 │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────┼───────┼───────────────┼───────────────┼───────┤ │Maramureș │ 347 │ 96 │ 14 │ 110 │ 206 │ 31 │ 237 │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────┼───────┼───────────────┼───────────────┼───────┤ │Mehedinți │ 182 │ 50 │ 8 │ 58 │ 108 │ 16 │ 124 │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────┼───────┼───────────────┼───────────────┼───────┤ │Mureș │ 443 │ 123 │ 18 │ 141 │ 263 │ 39 │ 302 │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────┼───────┼───────────────┼───────────────┼───────┤ │Neamț │ 348 │ 96 │ 14 │ 110 │ 207 │ 31 │ 238 │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────┼───────┼───────────────┼───────────────┼───────┤ │Olt │ 366 │ 101 │ 15 │ 116 │ 217 │ 33 │ 250 │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────┼───────┼───────────────┼───────────────┼───────┤ │Prahova │ 481 │ 133 │ 20 │ 153 │ 285 │ 43 │ 328 │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────┼───────┼───────────────┼───────────────┼───────┤ │Satu Mare │ 225 │ 62 │ 9 │ 71 │ 134 │ 20 │ 154 │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────┼───────┼───────────────┼───────────────┼───────┤ │Sălaj │ 188 │ 52 │ 8 │ 60 │ 111 │ 17 │ 128 │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────┼───────┼───────────────┼───────────────┼───────┤ │Sibiu │ 243 │ 67 │ 10 │ 77 │ 144 │ 22 │ 166 │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────┼───────┼───────────────┼───────────────┼───────┤ │Suceava │ 607 │ 168 │ 25 │ 193 │ 360 │ 54 │ 414 │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────┼───────┼───────────────┼───────────────┼───────┤ │Teleorman │ 235 │ 65 │ 10 │ 75 │ 139 │ 21 │ 160 │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────┼───────┼───────────────┼───────────────┼───────┤ │Timiș │ 315 │ 87 │ 13 │ 100 │ 187 │ 28 │ 215 │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────┼───────┼───────────────┼───────────────┼───────┤ │Tulcea │ 153 │ 44 │ 7 │ 51 │ 89 │ 13 │ 102 │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────┼───────┼───────────────┼───────────────┼───────┤ │Vaslui │ 355 │ 98 │ 15 │ 113 │ 210 │ 32 │ 242 │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────┼───────┼───────────────┼───────────────┼───────┤ │Vâlcea │ 303 │ 84 │ 13 │ 97 │ 179 │ 27 │ 206 │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────┼───────┼───────────────┼───────────────┼───────┤ │Vrancea │ 283 │ 78 │ 12 │ 90 │ 168 │ 25 │ 193 │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────┼───────┼───────────────┼───────────────┼───────┤ │Municipiul│ │ │ │ │ │ │ │ │București │ 189 │ 52 │ 8 │ 60 │ 112 │ 17 │ 129 │ ├──────────┼─────────────┼───────────────┼───────────────┼───────┼───────────────┼───────────────┼───────┤ │TOTAL │ 13.027 │ 3.604 │ 540 │4.144 │ 7.724 │ 1.159 │8.883 │ └──────────┴─────────────┴───────────────┴───────────────┴───────┴───────────────┴───────────────┴───────┘

Măsurile adiacente pot fi următoarele:

a) organizarea de vizite la ferme pomicole sau legumicole, la stațiuni de cercetare pomicolă sau legumicolă, la zilele recoltei, expoziții, târguri sau alte evenimente și/sau activități similare;

b) organizarea de concursuri tematice legate de consumul de fructe și/sau legume, inclusiv degustarea de fructe și/sau legume proaspete, cu acordarea de premii, precum și organizarea de activități de grădinărit la nivelul școlii;

c) organizarea de zile tematice dedicate consumului de fructe și legume sau de activități educative practice.

În cadrul oricăreia din măsurile adiacente prevăzute mai sus se pot organiza sesiuni de degustare de fructe și/sau legume proaspete.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.