HOTĂRÂRE nr. 119 din 7 noiembrie 2016

HOTĂRÂRE Camera Deputa?ilor
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 903 din 10 noiembrie 2016
Intrat în vigoare
10.11.2016
Forma consolidată din
10.11.2016
Cuprins

privind încuviințarea efectuării de către Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare și Comisia pentru industrii și servicii a unei anchete parlamentare cu tema "Administrarea fondurilor de participare a operatorilor economici, sub pavilion național, la târguri și expoziții internaționale, în vederea promovării exportului de produse românești pe piețele-țintă"

În conformitate cu prevederile art. 73 coroborate cu dispozițiile art. 71 din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat,

Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se încuviințează efectuarea de către Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare și Comisia pentru industrii și servicii, denumite în continuare comisii, a unei anchete parlamentare cu tema "Administrarea fondurilor de participare a operatorilor economici, sub pavilion național, la târguri și expoziții internaționale, în vederea promovării exportului de produse românești pe piețele-țintă", denumită în continuare anchetă parlamentară, având ca obiect analizarea modului în care a fost manageriat și implementat "Sistemul de susținere și promovare a exportului cu finanțare de la bugetul de stat".

Articolul 2

Legislația care stă la baza desfășurării anchetei parlamentare constă în:

a) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2002 privind aprobarea Sistemului de susținere și promovare a exportului cu finanțare de la bugetul de stat, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

b) Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice;

c) Ordinul ministrului economiei, comerțului și relațiilor cu mediul de afaceri nr. 455/2016 privind aprobarea schemelor de ajutor de minimis pentru acțiunile din Programul de promovare a exportului, finanțat de la bugetul de stat;

d) Hotărârea Guvernului nr. 296/2007 privind aprobarea Mecanismelor de derulare a acțiunilor din Programul de promovare a exportului, administrat de Ministerul Economiei și Comerțului, cu modificările ulterioare.

Articolul 3

Ancheta parlamentară are ca scop modificarea cadrului legal existent prin elaborarea unor propuneri de îmbunătățire a reglementărilor privind susținerea și promovarea exportului, cu finanțare de la bugetul de stat, și dispunerea măsurilor ce se impun în vederea soluționării eventualelor aspecte negative constatate cu prilejul derulării anchetei parlamentare.

Articolul 4

Mijloacele necesare desfășurării anchetei parlamentare sunt:

a) solicitarea, cu prilejul audierilor din ședințele comune ale celor două comisii, de informații de la Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională pentru Achiziții Publice, Consiliul de Export, precum și de la reprezentanții asociațiilor/organizațiilor, beneficiarii programului de promovare a exportului;

b) solicitarea din partea entităților menționate mai sus de sinteze/expertize, rapoarte, precum și orice alte documente necesare finalizării anchetei parlamentare, aceste înscrisuri putând fi transmise atât în format electronic, cât și pe suport hârtie.

Articolul 5

Ancheta parlamentară este formată din toți membrii Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare și ai Comisiei pentru industrii și servicii, componența nominală fiind prezentată în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 6

În situația în care unul dintre membrii celor două comisii se află în imposibilitate de a participa la lucrări, grupul parlamentar din care face parte deputatul care absentează va desemna un înlocuitor.

Articolul 7

(1) Convocarea ședințelor comune ale celor două comisii se face cu cel puțin o zi înainte, de către unul dintre cei doi președinți sau de către un vicepreședinte înlocuitor.

(2) Ședințele vor fi prezidate alternativ, de către fiecare dintre cei doi președinți.

Articolul 8

(1) Pentru ca ședințele comune ale celor două comisii să aibă loc este necesară participarea majorității membrilor care o compun.

(2) Membrii celor două comisii adoptă hotărâri cu votul majorității membrilor prezenți.

Articolul 9

Lucrările ședințelor comune ale celor două comisii sunt publice, cu excepția cazurilor în care membrii acestora stabilesc altfel.

Articolul 10

(1) Constatările, propunerile și concluziile anchetei parlamentare efectuate de membrii celor două comisii vor face obiectul unui raport, care va fi depus la Biroul permanent al Camerei Deputaților în data de 25 noiembrie 2016.

(2) Raportul asupra anchetei parlamentare urmează să fie prezentat plenului Camerei Deputaților în temeiul dispozițiilor art. 71 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat.

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din data de 7 noiembrie 2016, cu prevederile art. 76 alin. (2) din Constituția României.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR FLORIN IORDACHE

București, 7 noiembrie 2016.

Nr. 119.

Anexă

COMPONENȚA

Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare și a

Comisiei pentru industrii și servicii

1. Deputat Tudose Mihai (Grupul Parlamentar al PSD), președintele Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare

2. Deputat Neacșu Marian (Grupul Parlamentar al PSD), vicepreședintele Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare

3. Deputat Palașcă Viorel (Grupul Parlamentar al ALDE), vicepreședintele Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare

4. Deputat Vainer Aurel (Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale), vicepreședintele Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare

5. Deputat Dumitru Georgică (Grupul Parlamentar al ALDE), secretarul Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare

6. Deputat Itu Cornel (Grupul Parlamentar al PSD), secretarul Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare

7. Deputat Blăjuț Viorel-Ionel (Grupul Parlamentar al PNL), membru al Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare

8. Deputat Buican Cristian (Grupul Parlamentar al PNL), membru al Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare

9. Deputat Caloianu Mario-Ernest (Grupul Parlamentar al UNPR), membru al Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare

10. Deputat Cazan Mircea-Vasile (Grupul Parlamentar al PNL), membru al Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare

11. Deputat Chirvăsuță Laurențiu (Grupul Parlamentar al PSD), membru al Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare

12. Deputat Ciocan Dan (Grupul Parlamentar al PSD), membru al Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare

13. Deputat Fejer Laszlo-Odon (Grupul Parlamentar al UDMR), membru al Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare

14. Deputat Gerea Andrei-Dominic (Grupul Parlamentar al ALDE), membru al Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare

15. Deputat Gheorghe Andrei-Daniel (Grupul Parlamentar al PNL), membru al Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare

16. Deputat Grama Horia (Grupul Parlamentar al PSD), membru al Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare

17. Deputat Guran Virgil (Grupul Parlamentar al PNL), membru al Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare

18. Deputat Măduța Flavius-Luigi (Grupul Parlamentar al PSD), membru al Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare

19. Deputat Nicolae Alexandri (Grupul Parlamentar al PNL), membru al Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare

20. Deputat Nicolae Florian (Grupul Parlamentar al PSD), membru al Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare

21. Deputat Smarandache Miron-Alexandru (Grupul Parlamentar al PSD), membru al Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare

22. Deputat Șimon Gheorghe (Grupul Parlamentar al PSD), membru al Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare

23. Deputat Ursărescu Dorinel (Grupul Parlamentar al ALDE), membru al Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare

24. Deputat Iancu Iulian (Grupul Parlamentar al PSD), președintele Comisiei pentru industrii și servicii

25. Deputat Iane Ovidiu-Cristian (Grupul Parlamentar al PSD), vicepreședintele Comisiei pentru industrii și servicii

26. Deputat Marin Gheorghe (Grupul Parlamentar al PSD), vicepreședintele Comisiei pentru industrii și servicii

27. Deputat Mironescu Răzvan Horia (Grupul Parlamentar al PNL), vicepreședintele Comisiei pentru industrii și servicii

28. Deputat Antal Istvan (Grupul Parlamentar al UDMR), secretarul Comisiei pentru industrii și servicii

29. Deputat Țîmpău Radu-Bogdan (Grupul Parlamentar al PNL), secretarul Comisiei pentru industrii și servicii

30. Deputat Blănariu Valentin (Grupul Parlamentar al PSD), membru al Comisiei pentru industrii și servicii

31. Deputat Bode Lucian-Nicolae (Grupul Parlamentar al PNL), membru al Comisiei pentru industrii și servicii

32. Deputat Bucur Constantin-Alin (Grupul Parlamentar al UNPR), membru al Comisiei pentru industrii și servicii

33. Deputat Chiriță Dumitru (Grupul Parlamentar al PSD), membru al Comisiei pentru industrii și servicii

34. Deputat Dolineaschi Andrei (Grupul Parlamentar al PSD), membru al Comisiei pentru industrii și servicii

35. Deputat Ionescu George (Grupul Parlamentar al PNL), membru al Comisiei pentru industrii și servicii

36. Deputat Ispir Raluca-Cristina (Grupul Parlamentar al PNL), membru al Comisiei pentru industrii și servicii

37. Deputat Manolescu Oana (Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale), membru al Comisiei pentru industrii și servicii

38. Deputat Roșca Mircea (Grupul Parlamentar al PNL), membru al Comisiei pentru industrii și servicii

39. Deputat Tararache Mihai (Grupul Parlamentar al PNL), membru al Comisiei pentru industrii și servicii

40. Deputat Tătaru Florin-Cristian (Grupul Parlamentar al PSD), membru al Comisiei pentru industrii și servicii

41. Deputat Traicu Rodin (Grupul Parlamentar al PSD), membru al Comisiei pentru industrii și servicii

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.