LEGE nr. 219 din 17 noiembrie 2016

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 940 din 23 noiembrie 2016
Intrat în vigoare
23.12.2016
Forma consolidată din
23.12.2016

pentru modificarea Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul I

Legea nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 11 ianuarie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 11, alineatele (2) și (4)-(7) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"(2) Verificarea se efectuează de o comisie care are în componență un reprezentant al direcției județene pentru sport, un reprezentant al organizatorului competiției, responsabilul de ordine și siguranță al organizatorului de joc, precum și reprezentanți ai unității de jandarmerie și ai inspectoratului pentru situații de urgență competente teritorial.

.......................................................................

(4) Activitatea comisiei se materializează într-un proces-verbal, în care se consemnează îndeplinirea sau neîndeplinirea obligațiilor organizatorului. În caz de neîndeplinire a obligațiilor prevăzute la art. 5 alin. (3) și la art. 10 alin. (1) lit. d), g), h), j), m), n), o), t), ț), v) și x), prin procesul-verbal se stabilesc termene de conformare.

(5) La împlinirea termenelor de conformare sau la solicitarea organizatorului, comisia efectuează o nouă verificare, ocazie cu care întocmește un nou proces-verbal în care consemnează îndeplinirea obligațiilor sau, după caz, sancțiunile aplicabile organizatorului.

(6) Sancțiunile se aplică de federația de specialitate, la sesizarea comisiei, și constau în retragerea dreptului organizatorului de joc de a desfășura jocuri sportive cu spectatori în arena respectivă sau interzicerea accesului spectatorilor în anumite sectoare de tribună.

(7) Un exemplar al proceselor-verbale întocmite se înaintează comisiei județene de acțiune împotriva violenței în sport, respectiv a municipiului București, care efectuează anual o analiză a respectării condițiilor de siguranță a arenelor sportive în care se desfășoară competiții și jocuri sportive și informează autoritățile publice locale cu privire la măsurile luate, însoțite de propuneri pentru creșterea eficienței măsurilor de prevenire și combatere a faptelor antisociale săvârșite cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive."

2. Articolul 26 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 26. - (1) Săvârșirea de către organizator a următoarelor fapte constituie contravenție și se sancționează după cum urmează:

a) cu amendă de la 3.000 lei la 10.000 lei, nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. a), b), l), p), s) și ș) și la art. 10 alin. (2) lit. a), b), c), d), h), i), j) și k);

b) cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei, nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. c), f) și y) și la art. 10 alin. (2) lit. e), f) și l);

c) cu amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei, nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. d), e), g), h), i), j), k), m), n), o), r), t), ț), v) și x) și la art. 10 alin. (2) lit. g).

(2) În situația aplicării amenzii prevăzute la alin. (1) lit. c), organul din care face parte agentul constatator sesizează federația de specialitate, care dispune măsura administrativă a suspendării dreptului de a organiza jocuri sportive cu spectatori în arena respectivă sau, după caz, interzicerea accesului spectatorilor în anumite sectoare de tribună, pe o perioadă cuprinsă între 30 și 90 de zile."

3. La articolul 27 alineatul (1^2), literele a) și c) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"a) cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, cea prevăzută la lit. b);

.....................................................................

c) cu amendă de la 5.000 lei la 15.000 lei, cele prevăzute la lit. a) și c)."

Articolul II

Dispozițiile art. I intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul III

Legea nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 11 ianuarie 2008, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR FLORIN IORDACHE PREȘEDINTELE SENATULUI CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

București, 17 noiembrie 2016.

Nr. 219.

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.