Ordinul ministrului apărării nr. M. 82/2008 pentru stabilirea domeniilor și condițiilor privind angajarea și executarea, la cerere, prin unitățile Ministerului Apărării Naționale, a prestărilor de servicii pentru persoane juridice sau pentru persoane fizice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 1 septembrie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 1, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Prezentul ordin nu se aplică structurilor prevăzute la art. 53 alin. (2) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, cu modificările și completările ulterioare, pentru serviciile respective."
2. La articolul 2, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 2. - (1) Prestările de servicii reprezintă activitățile desfășurate de unități militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale, în folosul sau în interesul unor persoane juridice sau fizice, la cererea acestora."
3. La articolul 3, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Prestările de servicii în alte domenii de activitate decât cele prevăzute în anexa nr. 1 se pot executa de unitățile militare, potrivit specificului acestora, numai cu aprobarea prealabilă a șefului structurii centrale/subordonate nemijlocit ministrului apărării naționale, în subordinea căreia se află acestea."
4. La articolul 4, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 4. - (1) Comandanții unităților militare aprobă prestările de servicii care necesită participarea efectivelor și/sau tehnicii de valoarea unui pluton/similare, cu informarea ierarhică a eșalonului superior, până la nivelul statelor majore ale categoriilor de forțe, al comandamentelor, structurilor centrale sau departamentelor din Ministerul Apărării Naționale, după caz."
5. La articolul 4 alineatul (2), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:
"c) pentru echipamentele militare de luptă - tancuri, mașini de luptă ale infanteriei, transportoare amfibii blindate, tunuri, armament, muniție de manevră, în vederea participării la producții cinematografice, cu respectarea prevederilor instrucțiunilor privind activitatea de relații publice în armată, precum și pentru efectuarea activităților de cercetare-dezvoltare - ministrul apărării naționale, la propunerea șefului Statului Major General, cu avizul structurilor cu responsabilități în domeniu, după caz."
6. La articolul 8, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 8. - (1) Pentru a putea beneficia de prestările de servicii efectuate de unitățile militare ale Ministerului Apărării Naționale, persoanele juridice și/sau fizice trebuie să depună cerere scrisă, la sediul unității prestatoare. Personalul aparținând Ministerului Apărării Naționale solicită executarea prestărilor de servicii prin raport personal adresat comandantului unității."
7. La articolul 8 alineatul (2), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
"a) să nu facă obiectul stării de insolvență sau faliment, al procedurii de reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare, închidere operațională, administrare specială, să nu aibă suspendate ori restricționate activitățile economice, să nu se afle într-o altă situație similară legal reglementată și să nu facă obiectul unei proceduri legale în justiție pentru situațiile mai sus menționate și nici pentru orice altă situație similară;".
8. La articolul 8 alineatul (2), după litera d) se introduce o literă nouă, litera e), cu următorul cuprins:
"e) să nu se înregistreze cu datorii față de Ministerul Apărării Naționale."
9. La articolul 8, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"(3) Prestatorul solicită beneficiarului o declarație pe propria răspundere cu privire la neîncadrarea în prevederile alin. (2)."
10. La articolul 9, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 9. - (1) În situația în care a aprobat cererea privind prestarea de servicii, comandantul unității militare numește, prin ordin de zi pe unitate, o comisie de negociere, cu respectarea legislației în vigoare aplicabile conflictului de interese. Membrii comisiei completează o declarație în acest sens."
11. La articolul 10 alineatul (1), după litera a) se introduce o nouă literă, litera a^1), cu următorul cuprins:
"a^1) stabilește dacă prestarea de servicii afectează activitatea de bază a unității militare;".
12. La articolul 10 alineatul (1), după litera d) se introduc două noi litere, literele d^1) și d^2), cu următorul cuprins:
"d^1) stabilește tariful de la care începe negocierea. Acest tarif trebuie să fie superior celui stabilit la art. 14;
d^2) elaborează, în proiect, contractul pentru prestări de servicii în care sunt stabilite toate clauzele contractuale, cu indicarea celor care pot fi negociate;".
13. La articolul 10 alineatul (1), după litera f) se introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins:
"g) după caz, modifică și completează prevederile contractului pentru prestări de servicii, conform procesului-verbal privind negocierea unor prestări de servicii."
14. La articolul 10, alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"(2) Dacă sunt mai multe solicitări pentru prestarea de servicii în aceeași perioadă sau în perioade care se suprapun, în cazul în care unitatea militară nu are resursele necesare pentru a presta concomitent serviciile solicitate, criteriile care se au în vedere la negociere pentru selecționarea beneficiarului sunt legate de oferta cea mai avantajoasă prezentată de beneficiarul prestărilor de servicii și, atunci când este cazul, de condițiile privind hrănirea, echiparea, cazarea, transportul, asistența medicală pentru personalul participant, precum și de protecția mediului, securitatea și sănătatea în muncă pe care acesta le oferă, dacă este cazul.
(3) La sfârșitul negocierii, comisia de negociere încheie un proces-verbal, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2. Procesul-verbal conține în mod obligatoriu date referitoare la negocierea tarifului și a clauzelor contractului de prestări servicii."
15. La articolul 11, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"(3) Activitățile privind angajarea și executarea prestărilor de servicii se desfășoară cu respectarea următoarele principii:
a) neimplicarea/neasocierea politică a armatei;
b) neimplicarea armatei în activități cu caracter rasist, antisemit sau contrare bunelor moravuri;
c) neimplicarea armatei în activități ale sectelor/cultelor religioase sau ale unor asociații/fundații/organizații/alte asemenea, nerecunoscute prin lege;
d) evitarea activităților care atrag nerespectarea demnității umane, a statului de drept și a instituțiilor acestuia."
16. La articolul 13, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) La încheierea contractului se utilizează modelul prezentat în anexa nr. 3, care conține elemente considerate ca fiind obligatorii, contractul urmând a fi completat cu alte clauze care se consideră a fi necesare pentru clarificarea condițiilor de execuție a contractului, stabilite prin procesul-verbal privind negocierea unor prestări de servicii."
17. La articolul 14, alineatele (1) - (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"Art. 14. - (1) Contravaloarea serviciilor prestate se stabilește de către unitățile militare ale Ministerului Apărării Naționale care le efectuează, luându-se în calcul atât cheltuielile curente, cât și amortizarea activelor fixe și uzura materialelor de natura obiectelor de inventar. Valoarea minimă a tarifului va fi reprezentată de cheltuielile directe/indirecte aferente prestării serviciului.
(2) Pentru activele fixe și materialele de natura obiectelor de inventar, în calculul cheltuielilor indirecte se include și amortizarea/uzura acestora. Contravaloarea stabilită la alin. (1) se actualizează periodic în funcție de modificarea unor componente ale prețului, pentru eventuale solicitări ulterioare privind prestarea unor servicii. Suma rezultată de la alin. (1) constituie valoarea minimă pentru negocierea tarifelor-limită sub care serviciul nu poate fi prestat.
(3) Pentru unitățile militare productive ale Ministerului Apărării Naționale, contravaloarea este cea determinată prin calculații de preț, pe categorii de lucrări, întocmite conform prevederilor instrucțiunilor privind planificarea, evidența și raportarea activităților de producție din unitățile Ministerului Apărării Naționale."
18. La articolul 14, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:
"(3^1) Pentru beneficiarii care au calitatea de angajat al unei structuri din compunerea sau subordinea Ministerului Apărării Naționale, tariful reprezintă valoarea minimă stabilită la alin. (1)."
19. La articolul 15, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
"(4) În cazul în care, până la împlinirea termenului prevăzut la alin. (1), prestatorul constată că se află în imposibilitatea de a executa prestarea de servicii angajată, informează în scris beneficiarul, care este exonerat de obligația achitării avansului stabilit, iar dacă acesta a fost deja achitat, beneficiarul este îndreptățit la restituirea lui."
20. Articolul 17 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 17. - Destinația veniturilor proprii realizate din activitățile de prestări servicii executate în domeniile de activitate stabilite în anexa nr. 1, potrivit aprobărilor prevăzute la art. 4, este următoarea:
a) pentru unitățile militare finanțate potrivit art. 62 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, se încasează și se utilizează în conformitate cu prevederile aprobate prin bugetul de venituri și cheltuieli;
b) pentru unitățile militare finanțate potrivit art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, se încasează și se varsă integral la bugetul de stat sau se încasează și se utilizează potrivit legii, în măsura în care au aprobat buget al activităților finanțate integral din venituri proprii, în condițiile prevederilor art. 67 și 68 din aceeași lege."
21. Anexele nr. 1-3 se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1-3, care fac parte integrantă din prezentul ordin.
Anexa 1
(Anexa nr. 1 la Ordinul nr. M. 82/2008)
cu domeniile în care unitățile militare din
Ministerul Apărării Naționale pot presta servicii
1. Servicii de reparare și de întreținere a vehiculelor și a echipamentelor aferente și servicii conexe
2. Servicii de reparare și de întreținere și servicii conexe pentru mijloacele de transport aerian, feroviar, rutier și maritim
3. Servicii de reparare și de întreținere și servicii conexe pentru computere personale, pentru echipament de birotică, pentru echipament de telecomunicații și pentru echipament audiovizual
4. Servicii de reparare și de întreținere a echipamentului medical și de precizie
5. Servicii de reparare și de întreținere a aparatelor de măsurare, de testare și de control
7. Servicii de reparare și de întreținere a pompelor, a vanelor, a robinetelor, a containerelor de metal și a mașinilor
8. Servicii de reparare și de întreținere a mașinilor și aparatelor electrice și a echipamentului conex
9. Servicii de reparare și de întreținere a instalațiilor de construcții
10. Servicii de reparare și de întreținere a armelor de foc și a sistemelor de armament
11. Servicii de confecționare, de reparare și de întreținere a mobilierului
12. Servicii de reparare și de întreținere a instrumentelor muzicale
13. Servicii de instalare de motoare electrice, de generatoare și de transformatoare
14. Servicii de instalare de echipament de distribuție și de comandă a energiei electrice
15. Servicii de instalare de echipament mecanic
16. Servicii de instalare de motoare de vehicule
17. Servicii de instalare de motoare de nave
18. Servicii de instalare de motoare de aeronave
19. Servicii de instalare de echipament de măsurat, de control, de testare și de navigare
20. Servicii de instalare de echipament comunicații
21. Servicii de instalare de emițătoare radio
22. Servicii de instalare de echipament de telefonie prin fir
23. Servicii de instalare de echipament de telegrafie prin fir
24. Servicii de instalare de echipament de ridicare și de manipulare, cu excepția ascensoarelor și a scărilor rulante
25. Servicii de instalare de utilaje și aparate de filtrare sau de purificare a lichidelor
26. Servicii de închiriere de utilaje de construcții
27. Servicii de instalare de utilaje de prelucrare a alimentelor
28. Servicii de instalare de utilaje pentru fabricarea materialelor textile, a îmbrăcămintei și a pielii
29. Servicii de instalare de sisteme de armament
30. Servicii de cercetare-dezvoltare pentru echipamente militare de luptă - tancuri, mașini de luptă ale infanteriei, transportoare amfibii blindate, tunuri, armament sau muniție de orice tip
31. Servicii de instalare de computere și de echipament de birotică
32. Servicii de instalare de rezervoare
33. Servicii de transport terestru
34. Servicii de transport cu automobile blindate
35. Servicii de transport naval
36. Servicii de transport aerian
37. Servicii de transport medical (aeromedical, naval sau terestru)
38. Servicii de transport de arme și muniții
39. Servicii aeriene și servicii conexe
40. Servicii de manipulare și depozitare a încărcăturilor
41. Servicii conexe pentru transportul terestru
42. Servicii conexe pentru transportul naval
43. Servicii conexe pentru transportul aerian
44. Servicii de consultanță privind sistemele informatice
45. Servicii de analiză și de programare de sisteme
46. Servicii de asistență privind rețelele de informații
47. Servicii de analiză de date
48. Servicii de gestionare a instalațiilor informatice
49. Servicii de asistență și de consultanță informatică
50. Servicii de rețele informatice
51. Servicii de elaborare de acorduri privind nivelul de asistență
52. Servicii de laborator de cercetare
53. Servicii de cercetare marină
54. Servicii de dezvoltare experimentală
55. Servicii de consultanță în cercetare și în dezvoltare
56. Servicii de gestionare a registrelor contabile
57. Servicii de gestionare a salariilor
58. Servicii de elaborare a studiilor de fezabilitate
59. Servicii de consultanță în domeniul securității
60. Servicii de consultanță tehnică
61. Servicii de inspectare și verificare a construcțiilor
62. Servicii de consultanță în telecomunicații
63. Servicii de consultanță în protecția contra riscurilor și în controlul riscurilor
64. Servicii de consultanță în domeniul naval
65. Servicii de consultanță în domeniul geospațial
66. Servicii de expertiză
67. Servicii de elaborare a studiilor tehnice
68. Servicii de topografie
69. Servicii de analiză a suprafețelor
70. Servicii de analiză hidrografică și oceanografică
71. Servicii de asistență tehnică și lucrări în mediul subacvatic/hiperbar
72. Servicii de medicină hiperbară
73. Servicii de recunoaștere a calificărilor profesionale
74. Servicii de autorizare și inspectare a activităților subacvatice/hiperbare cu scafandri
75. Servicii de formare profesională
76. Servicii de verificare și atestare a personalului cu atribuții în organizarea și desfășurarea activităților de scufundare
77. Servicii de asigurare a activităților în mediu subacvatic/hiperbar
78. Servicii pentru verificarea, repararea, întreținerea echipamentelor de scufundare și a recipienților sub presiune
79. Servicii de expertiză în mediul subacvatic/hiperbar
80. Servicii de analiză a constituenților din gaze și amestecuri de gaze
81. Servicii de asanare a terenurilor și a poligoanelor subacvatice, de muniții sau alte mijloace explozive
82. Servicii de cartografie
83. Servicii de furnizare produse cartografice proprii
85. Servicii de fotogrammetrie
86. Servicii geospațiale facilitate de rețea
87. Servicii de asistență tehnică
88. Servicii de analiză tehnică
89. Servicii de inspecție a utilajelor
90. Servicii de inspecție tehnică a automobilelor
91. Servicii de inspecție tehnică a construcțiilor
92. Servicii de inspecție în domeniul siguranței maritime
93. Servicii de testare a etanșeității
94. Servicii de inspecție a podurilor
95. Servicii de testare tehnică
97. Servicii de supraveghere
98. Servicii de patrulare
99. Servicii de fotografie și servicii conexe
100. Servicii de radiografie
101. Servicii de traducere
102. Servicii de interpretariat
103. Servicii de arhivare
104. Servicii de protecție a persoanelor și bunurilor
105. Servicii de tipărire și conexe tipăririi
107. Servicii de legare și de finisare
108. Servicii de tehnoredactare
109. Servicii de corectură
110. Servicii de multiplicare
111. Servicii de prelucrare imagine și grafică pe calculator
112. Servicii de învățământ superior
113. Servicii de formare și specializare în domeniul aviației
114. Servicii de formare și specializare în domeniul marinei
115. Servicii de formare și specializare pentru scafandri
116. Servicii privind organizarea de cursuri de schi și alpinism
117. Servicii privind organizarea de cursuri de informatică
118. Servicii de formare în domeniul mediului
119. Servicii de formare în domeniul securității
120. Servicii de formare și atestare a personalului medical de specialitate
121. Servicii privind organizarea de cursuri de limbi străine
122. Servicii pentru gestionarea unui centru de învățământ
123. Servicii de sănătate
124. Servicii de recreere, culturale și sportive
125. Servicii de cinematografie și servicii video
126. Servicii de radio și de televiziune
127. Servicii de divertisment prestate de producătorii de teatru, coruri, ansambluri muzicale și orchestre
128. Servicii de pirotehnie
129. Servicii prestate de biblioteci, arhive, muzee și alte servicii culturale
131. Servicii de supraveghere a calității/asigurare guvernamentală a calității
132. Servicii de reparare și de întreținere a materialelor de securitate și apărare
133. Servicii de testare și evaluare de arme de foc și muniție
134. Servicii de asigurare a suportului logistic pentru activități de protocol și reprezentare
135. Servicii de asigurare a suportului logistic pentru desfășurarea activităților/evenimentelor de recreere, culturale și sportive, precum și pentru amenajarea unor puncte de prim ajutor
136. Servicii de asigurare cu energie electrică
137. Servicii de utilizare a poligoanelor pentru executarea tragerilor cu armament letal și neletal și a activităților de testare echipamente
138. Servicii de publicitate
139. Servicii de orientare topografică și supraviețuire
140. Servicii de parașutare în tandem cu pasager
141. Servicii de prelucrare a metalelor și a lemnului
142. Servicii de verificare, încărcare butelii pentru echipamentele prevăzute cu instalații speciale de stins incendiu
143. Servicii de consiliere prin asigurarea calității în educație
145. Servicii de amenajări genistice
146. Servicii de deservire pe cursuri de apă și lacuri, cu bărci pneumatice și șalupe cu sau fără motopropulsor
147. Servicii de amenajare și deservire puncte de trecere pe diferite tipuri de poduri, portițe de pontoane, poduri mobile de asalt
148. Servicii de execuție, reparații, deblocare, deszăpezire, întreținere a construcțiilor civile, industriale, agricole, drumurilor și podurilor cu utilaje și tehnica din dotare
149. Servicii de verificare și compensare a aparaturii electrice de navigație de la bordul navelor
150. Servicii de croitorie - confecționat/reparat uniforme și elemente de uniformă
151. Servicii conexe activităților de turism
152. Servicii de sonorizare
153. Servicii de suport logistic pentru executarea activităților de traducere
154. Servicii de pavoazare
155. Servicii de prelucrări mecanice
156. Servicii de verificare, reparare, încărcare extinctoare presurizate permanent cu pulbere
157. Servicii de verificare, reparare, etalonare aparatură de cercetare în domeniul chimic-bacteorologic-radiologic-nuclear CBRN
158. Servicii de execuție lucrări de construcții, cu materiale puse la dispoziție de beneficiar
159. Servicii de urmărire a execuției lucrărilor de construcții și instalații pentru construcții/dirigenție de șantier
160. Servicii de consultanță pentru implementarea proiectelor imobiliare
161. Servicii de verificare a rezistenței la dispersie a prizelor de pământ/paratonere
162. Servicii de etalonare și verificare metrologică a aparatelor de măsură și control
163. Servicii de măsurători privind protecția împotriva radiațiilor compromițătoare a echipamentelor - transient electromagnetic pulse emanation standard/TEMPEST
164. Servicii de măsurători de compatibilitate electromagnetică
165. Servicii de măsurători ale camerelor/incintelor tratate electromagnetic
166. Servicii privind evaluarea produselor criptografice
167. Servicii privind evaluarea produselor de securitate IT
168. Servicii privind analiza și avizarea proiectelor de instalare de echipamente de comunicații
169. Servicii de testare și evaluare sisteme de comunicații și informatică
170. Servicii de proiectare în domeniul sistemelor integrate de securitate
171. Servicii de analize de laborator fizico-chimice și explozive
172. Servicii de calibrare/etalonare aparatură de măsură și control CBRN
173. Servicii pentru fabricarea unor produse speciale
174. Servicii de testare și evaluare a materialelor și echipamentelor de protecție CBRN, balistică, protecția muncii
175. Servicii de măsurare a suprapresiunii și vitezei de detonație
176. Servicii de cercetare și dezvoltare a materialelor de securitate și apărare
177. Servicii de studii de prefezabilitate și demonstrație tehnologică
178. Servicii de testare și evaluare tehnică de aviație, spațială, echipamente, armament și muniție de aviație
179. Servicii de testare și evaluare
180. Servicii de testare și evaluare de sisteme electronice militare
181. Servicii de control nedistructiv
182. Servicii de asigurare zbor