ORDIN nr. 3.841 din 17 octombrie 2016

ORDIN Ministerul Culturii
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1.001 din 13 decembrie 2016
Intrat în vigoare
13.12.2016
Forma consolidată din
13.12.2016

privind declasarea parțială din Lista monumentelor istorice a imobilului monument istoric Casă, situat în calea Dudești nr. 147, sectorul 3, București, din LMI, categoria II, monument, grupa valorică B

Având în vedere Referatul nr. 924/2015 din 18 mai 2016 de aprobare a proiectului Ordinului ministrului culturii privind declasarea parțială a imobilului monument istoric Casă, situat în calea Dudești nr. 147, sectorul 3, București, din LMI, categoria monument, grupa valorică B,

în conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. (3) lit. c) coroborate cu art. 13 alin. (1) pct. 2 lit. a) și ale art. 33 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 16 alin. (2) și (3) din Normele metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin Ordinul ministrului culturii și cultelor nr. 2.260/2008, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 11 alin. (1) și (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul culturii emite următorul ordin:

Articolul 1

(1) Se declasează parțial monumentul istoric Casă, situat în calea Dudești nr. 147, sectorul 3, București, din LMI, categoria monument, grupa valorică B, cu codul în Lista monumentelor istorice B-II-m-B-18644 aflat în proprietatea doamnei Alexandra Ganea, lot 1, conform extrasului de carte funciară 225906.

(2) Se păstrează ca monument istoric imobilul Casă, situat în calea Dudești nr. 147, sectorul 3, București, din LMI, categoria monument, grupa valorică B, cu codul în Lista monumentelor istorice B-II-m-B-18644, lot 2.

Articolul 2

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul culturii, Oana Bogdan, secretar de stat

București, 17 octombrie 2016.

Nr. 3.841.

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.