ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 94 din 8 decembrie 2016

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1.005 din 14 decembrie 2016
Intrat în vigoare
14.12.2016
Forma consolidată din
14.12.2016

pentru modificarea și completarea Legii apelor nr. 107/1996

Având în vedere necesitatea modificării și completării Legii apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare, într-un termen cât mai scurt, astfel încât România să se conformeze modificărilor legislației europene în materie, precum și necesitatea reglementării exprese a anumitor aspecte, în vederea realizării unui cadru care să elimine impactul negativ în ceea ce privește efectul inundațiilor, să contribuie la atingerea obiectivului de asigurare a stării bune a apelor și, nu în ultimul rând, să contribuie la creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene,

realizând că, drept urmare a netranspunerii Directivei 2014/101/UE a Comisiei din 30 octombrie 2014 de modificare a Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei, nu se poate realiza evaluarea adecvată a stării apelor, fapt ce conduce la imposibilitatea reglementării din punctul de vedere al gospodăririi apelor a investițiilor legate de ape sau în legătură cu acestea, inclusiv a celor din fonduri europene,

având în vedere că managementul resurselor de apă reprezintă unul dintre domeniile-țintă care trebuie reglementate, iar ca o consecință imediată a neadoptării măsurilor stabilite prin prezentul act normativ sunt afectate, pe de o parte, interesele și obiectivele politicii de mediu privind conservarea, protecția și îmbunătățirea calității mediului acvatic, precum și a sănătății umane,

luând în considerare că neaprobarea planurilor de management al riscului la inundații poate conduce la imposibilitatea finanțării din fonduri europene a proiectelor privind apărarea împotriva inundațiilor, cu efecte asupra siguranței vieții și bunurilor cetățenilor României,

în considerarea faptului că elementele mai sus menționate vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul UNIC

Legea apelor nr. 107/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 8 octombrie 1996, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 76^4, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:

"(1^1) Planurile de management al riscului la inundații prevăzute la alin. (1), precum și actualizarea acestora se aprobă prin hotărâre a Guvernului."

2. La anexa nr. 1^1, subpunctul 1.3.6 se modifică și va avea următorul cuprins:

"1.3.6. Standarde pentru monitorizarea elementelor calitative în conformitate cu Directiva 2014/101/UE a Comisiei din 30 octombrie 2014 de modificare a Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei

Metodele utilizate pentru monitorizarea parametrilor-tip se vor conforma cu standardele internaționale enumerate mai jos în ceea ce privește monitorizarea sau cu alte standarde naționale sau internaționale care asigură furnizarea de date de calitate științifică și comparabilitate echivalente.

Standarde pentru prelevarea elementelor calitative biologice

Metode generice de utilizat în coroborare cu metodele specifice prevăzute în standardele referitoare la următoarele elemente calitative biologice:

┌────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────┐ │EN ISO 5667-3:2012 │Calitatea apei - Prelevare - Partea a 3-a: Conservarea │ │ │și manipularea probelor │ └────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────┘

Standarde pentru fitoplancton

┌────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────┐ │EN 15204:2006 │Calitatea apei - Ghid pentru analiza de rutină a │ │ │abundenței și compoziției fitoplanctonului prin │ │ │utilizarea microscopiei inverse (metoda Utermohl) │ ├────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤ │EN 15972:2011 │Calitatea apei - Ghid pentru studiul cantitativ și │ │ │calitativ al fitoplanctonului marin │ ├────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤ │ISO 10260:1992 │Calitatea apei - Măsurarea parametrilor biochimici - │ │ │Determinarea spectrometrică a conținutului de │ │ │clorofilă «a» │ └────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────┘

Standarde pentru macrofite și fitobentos

┌────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────┐ │EN 15460:2007 │Calitatea apei - Ghid pentru studiul macrofitelor din │ │ │lacuri │ ├────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤ │EN 14184:2014 │Calitatea apei - Ghid pentru studiul macrofitelor │ │ │acvatice din ape curgătoare │ ├────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤ │EN 15708:2009 │Calitatea apei - Ghid pentru studiul, prelevarea și │ │ │analiza în laborator a fitobentosului din apele │ │ │curgătoare de mică adâncime │ ├────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤ │EN 13946:2014 │Calitatea apei - Ghid pentru prelevarea uzuală și │ │ │pregătirea diatomeelor bentonice din râuri și lacuri │ ├────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤ │EN 14407:2014 │Calitatea apei - Ghid pentru identificarea și numărarea │ │ │probelor de diatomee bentonice din râuri și lacuri │ └────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────┘

Standarde pentru nevertebrate bentonice

┌────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────┐ │EN ISO 10870:2012 │Calitatea apei - Linii directoare pentru selecția │ │ │metodelor și dispozitivelor de eșantionare pentru │ │ │macronevertebratele bentonice din apele dulci │ ├────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤ │EN 15196:2006 │Calitatea apei - Ghid de prelevare și prelucrare a │ │ │exuviilor pupelor de Chironomidae (ordin Diptera) pentru│ │ │evaluarea ecologică │ ├────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤ │EN 16150:2012 │Calitatea apei - Ghid pentru prelevarea macroneverte- │ │ │bratelor bentonice din apele curgătoare de mică adâncime│ │ │proporțional cu suprafețele de acoperire ale habitatelor│ ├────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤ │EN ISO 19493:2007 │Calitatea apei - Ghid pentru studii biologice marine │ │ │referitoare la populațiile din substratul dur │ ├────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤ │EN ISO 16665:2013 │Calitatea apei - Linii directoare pentru prelevare │ │ │cantitativă și tratare a probelor de macrofaună marină │ │ │de substrat moale │ └────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────┘

Standarde pentru pești

┌────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────┐ │EN 14962:2006 │Calitatea apei - Ghid pentru domeniul de aplicare și │ │ │metodele de prelevare pești │ ├────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤ │EN 14011:2003 │Calitatea apei - Prelevarea peștilor cu ajutorul │ │ │electricității │ ├────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤ │EN 15910:2014 │Calitatea apei - Ghid pentru estimarea abundenței │ │ │peștilor prin utilizarea metodelor hidroacustice mobile │ ├────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤ │EN 14757:2005 │Calitatea apei - Prelevarea peștilor utilizând plase cu │ │ │mărimi diferite ale ochiurilor │ └────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────┘

Standarde pentru parametrii hidromorfologici

┌────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────┐ │EN 14614:2004 │Calitatea apei - Ghid pentru evaluarea caracteristicilor│ │ │hidromorfologice ale râurilor │ ├────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────┤ │EN 16039:2011 │Calitatea apei - Ghid pentru evaluarea caracteristicilor│ │ │hidromorfologice ale lacurilor │ └────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────┘

Standarde pentru parametrii fizico-chimici

Oricare standarde CEN/ISO relevante."

*

Prezenta ordonanță de urgență transpune Directiva 2014/101/UE a Comisiei din 30 octombrie 2014 de modificare a Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 311 din 31 octombrie 2014.

PRIM-MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOȘ Contrasemnează: -------------- Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Cristiana Pașca Palmer p. Ministrul afacerilor externe, Marius Cristian Bădescu, secretar de stat

București, 8 decembrie 2016.

Nr. 94.

------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.