(1) În realizarea funcțiilor sale, M.R.P. are următoarele atribuții principale:
a) apără și promovează drepturile și interesele românilor de pretutindeni în conformitate cu normele internaționale relevante și cu respectarea principiilor dreptului internațional, în mod deosebit cele ale suveranității, integrității teritoriale, neamestecului în afacerile interne și pacta sunt servanda;
b) elaborează și aplică, în colaborare cu alte instituții relevante și cu sprijinul acestora, strategiile guvernamentale, programele și strategiile sectoriale destinate românilor de pretutindeni;
c) inițiază și avizează proiecte de acte normative în domeniul său de activitate;
d) participă la lucrările comisiilor mixte în domeniul minorităților naționale, înființate în temeiul tratatelor internaționale la care România este parte;
e) dezvoltă parteneriate cu asociațiile și organizațiile reprezentative ale românilor care trăiesc în afara granițelor, prin acordarea de finanțări nerambursabile către entități publice sau private din țară și din afara frontierelor României, în condițiile legii;
f) inițiază și dezvoltă raporturi de parteneriat și cooperare cu autoritățile centrale și locale relevante din statele de cetățenie și/sau reședință, cu cultele recunoscute legal și organizațiile neguvernamentale, precum și cu organizațiile internaționale relevante, pentru implementarea programelor destinate asigurării și promovării drepturilor persoanelor aparținând minorității române în domeniul cultural, lingvistic, educațional, religios și al accesului la mass-media în limba maternă;
g) urmărește modul în care autoritățile statelor de cetățenie și/sau reședință își respectă obligațiile asumate în conformitate cu dreptul internațional și în baza principiului reciprocității, unde este cazul, privind asigurarea drepturilor persoanelor aparținând minorității române;
h) elaborează sau finanțează studii de specialitate, cercetări, monografii și sinteze privind problematica românilor de pretutindeni, realizează și actualizează harta etnică a românilor din afara granițelor;
i) sprijină înființarea și dezvoltarea instituțiilor mass-media ale românilor de pretutindeni, a caselor limbii și culturii române, a centrelor culturale ale românilor de pretutindeni, a catedrelor, a lectoratelor și bibliotecilor de limba română din străinătate, precum și înființarea unor catedre de romanistică;
j) sprijină acțiunile de cercetare, restaurare, conservare și punere în valoare a patrimoniului cultural românesc din afara granițelor României, de construire și restaurare, împreună cu autoritățile relevante, a unor monumente civile și militare, precum și a unor locașuri de cult aparținând românilor de pretutindeni;
k) acționează pentru protejarea, susținerea și revitalizarea tradițiilor și obiceiurilor locale românești în zonele locuite de români de pe teritoriul altor state, în conformitate cu normele internaționale relevante și cu respectarea principiilor dreptului internațional;
l) contribuie la promovarea imaginii României în rândul românilor de pretutindeni;
m) contractează, în condițiile legii, servicii de specialitate, inclusiv servicii de consultanță, și achiziționează bunuri pentru realizarea unor activități în vederea îndeplinirii atribuțiilor sale;
n) cooperează cu Ministerul Afacerilor Externe, inclusiv cu misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale române, pentru susținerea, coordonarea și verificarea activității centrelor de informare ale României în străinătate, precum și a centrelor comunitare românești în străinătate, în condițiile legii;
(la 28-08-2017, Litera n) din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 604 din 23 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 695 din 28 august 2017 )
o) cooperează cu ministerele cu atribuții în domeniu și autorități publice centrale sau locale pentru a facilita, în condițiile legii, procesul de reintegrare a cetățenilor români cu reședința sau domiciliul în străinătate, la restabilirea acestora pe teritoriul României;
p) inițiază, organizează sau sprijină orice alte proiecte sau acțiuni, considerate necesare și oportune pentru realizarea obiectivelor sale, angajând în acest sens finanțări din fonduri proprii sau provenite din accesarea fondurilor europene;
p^1) colaborează, împreună cu celelalte ministere, cu organele de specialitate ale administrației publice centrale și cu alte persoane juridice, după caz, pentru promovarea acțiunilor derulate în domeniile sale de activitate;
(la 28-08-2017, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul I a fost completat de Punctul 2, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 604 din 23 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 695 din 28 august 2017 )
p^2) participă, prin experți proprii desemnați, la întâlnirile grupurilor de lucru, ale comitetelor interministeriale sau ale oricăror altor organizații, interne și internaționale, în cadrul cărora sunt abordate subiecte în legătură cu domeniile sale de activitate;
(la 28-08-2017, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul I a fost completat de Punctul 2, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 604 din 23 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 695 din 28 august 2017 )
p^3) participă la schimbul de informații și experiență cu instituțiile și organismele naționale, europene și internaționale cu privire la domeniile sale de activitate, în condițiile legii;
(la 28-08-2017, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul I a fost completat de Punctul 2, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 604 din 23 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 695 din 28 august 2017 )
p^4) încheie protocoale, acorduri, convenții de colaborare și schimb de informații cu alte instituții publice și private, cu organizații guvernamentale și neguvernamentale, potrivit competențelor sale, în condițiile legii;
(la 28-08-2017, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul I a fost completat de Punctul 2, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 604 din 23 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 695 din 28 august 2017 )
p^5) organizează și administrează activități de voluntariat, în condițiile legii;
(la 28-08-2017, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul I a fost completat de Punctul 2, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 604 din 23 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 695 din 28 august 2017 )
p^6) elaborează, anual, documente de politici publice prin care sunt stabilite destinații și comunități prioritare pentru derularea de proiecte proprii, în conformitate cu obiectivele de politică internă și externă ale României;
(la 28-08-2017, Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul I a fost completat de Punctul 2, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 604 din 23 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 695 din 28 august 2017 )
q) îndeplinește celelalte atribuții stabilite prin acte normative pentru domeniul său de competență.
(4) În vederea realizării acțiunilor și activităților prevăzute la alin. (2) pot fi finanțate următoarele categorii de cheltuieli:
a) cheltuieli de protocol, potrivit legislației în vigoare în materie;
b) achiziții publice de produse, servicii sau lucrări, efectuate în condițiile legii;
c) încheierea de contracte de prestări de servicii cu participanții la acțiunile prevăzute la alin. (2), prin care să fie suportate cheltuielile de cazare, transport intern și/sau internațional, masă și onorariu ori diurnă, după caz;
d) taxe de participare, afiliere sau alte contribuții aferente acțiunilor și activităților prevăzute la alin. (2);
e) editarea și tipărirea de lucrări de specialitate și volume de documente diplomatice relevante pentru problematica românilor de pretutindeni;
f) cheltuielile prevăzute în anexa la Legea nr. 321/2006 privind regimul acordării finanțărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acțiunile privind sprijinirea activității românilor de pretutindeni și a organizațiilor reprezentative ale acestora, precum și a modului de repartizare și de utilizare a sumei prevăzute în bugetul Ministerului Afacerilor Externe pentru această activitate, cu modificările ulterioare.