LEGE nr. 118 din 30 iunie 1999

LEGE Parlamentul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 322 din 6 iulie 1999
Intrat în vigoare
06.07.1999
Forma consolidată din
06.07.1999

privind aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 59/1998 pentru modificarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, și modificarea și completarea Legii nr. 9/1998

Parlamentul României adopta prezenta lege.

Articolul 1

Se aprobă Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 59 din 28 decembrie 1998 pentru modificarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 30 decembrie 1998.

Articolul 2

Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 8 din 13 ianuarie 1998, se modifica și se completează după cum urmează:

1. La articolul 1, după alineatul (2) se introduce alineatul (3) cu următorul cuprins:

"(3) Beneficiază de prevederile alin. (1) și cetățenii români prejudiciati în urma imigrarii facultative sau obligatorii prevăzute la art. III din tratat, din alte județe ale Bulgariei decât județele cedate, Durostor și Caliacra."

2. La articolul 8, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

"(2) Ministerul Finanțelor este autorizat sa pună la dispoziție primăriilor sumele necesare despăgubirii, în condițiile legii, precum și pentru plata expertizelor dispuse în vederea stabilirii acestor despăgubiri, efectuate de experți autorizați."

Articolul 3

Legea nr. 9/1998, cu modificările aduse prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 59/1998 și prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o noua numerotare.

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 8 martie 1999, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI

DEPUTAȚILOR,

ANDREI IOAN CHILIMAN

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 31 mai 1999, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

p. PREȘEDINTELE SENATULUI,

DORU IOAN TARACILA

------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.