HOTĂRÎRE nr. 503 din 26 iulie 1991

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 175 din 26 august 1991
Intrat în vigoare
26.08.1991
Forma consolidată din
26.08.1991

privind organizațiile patronale ale regiilor autonome și societăților comerciale cu capital integral de stat

În vederea organizării patronatului în România corespunzător exigențelor economiei de piața și pentru orientarea în acest scop a regiilor autonome și societăților comerciale cu capital integral de stat,

Guvernul României hotărăște:

Capitolul 1 — Organizațiile patronale ↑ Cuprins

Articolul 1

Organizațiile patronale ale regiilor autonome și societăților cu capital integral de stat sînt asociații fără scop lucrativ, constituite pe criteriul ramurilor de activitate sau pe criteriul teritorial.

Pot fi membrii în organizațiile patronale ale regiilor autonome și societăților comerciale cu capital de stat și societăți comerciale cu capital integral sau parțial privat, precum și persoanele fizice care au calitatea de comercianți dacă au cel puțin 50 de salariați.

Societățile comerciale cu capital integral de stat se pot asocia la organizații patronale altele decît cele constituite potrivit prezentei hotărîri.

Articolul 2

Organizația patronala de ramura se constitue prin asocierea regiilor și societăților comerciale cu capital integral de stat a căror activitate de baza este specifică unei ramuri economice.

Într-o ramura economică se pot înființa mai multe organizații patronale de ramura.

Articolul 3

Organizațiile patronale teritoriale se constituie de către regiile sau societățile comerciale cu capital integral de stat dintr-o localitate, indiferent de specificul activității lor.

În cadrul unei localități se pot înființa mai multe organizații patronale teritoriale.

Articolul 4

Organizația patronala poate fi constituită de cel puțin trei fondatori.

Actul de constituire a organizației este statutul semnat de fondatori.

Organizația este persoana juridică în condițiile Legii pentru persoanele juridice nr. 21/1924. Primirea de noi membrii în organizație se face prin acceptarea în scris a statutului.

Organizația se dizolva dacă numărul membrilor este mai mic decît limita prevăzută în statut sau în alte cazuri stabilite de acesta.

Articolul 5

Au calitatea de a reprezenta agenții economici la constituirea organizației patronale, cît și în desfășurarea activității sale, președinții consiliilor de administrație sau, dacă nu sînt constituite asemenea consilii, unul dintre administratori desemnat de asociați.

Comercianții persoane fizice nu pot fi reprezentați.

Articolul 6

Statutul organizației patronale va cuprinde:

- denumirea și sediul organizației, care poate fi și la sediul unuia dintre membri;

- scopul organizației și contribuția membrilor la cheltuielile comune;

- formele de conlucrare a membrilor în realizarea scopului organizației;

- organele de conducere ale organizației și modul de adoptare a hotărîrilor;

- alte prevederi necesare desfășurării activității organizației;

- modalitățile de modificare a statutului;

- cazurile în care organizațiile se dizolva și modul de lichidare a patrimoniului.

Articolul 7

Organizațiile patronale au, în principal, următoarele atribuții:

- realizarea unui larg schimb de informații în vederea dezvoltării relațiilor de colaborare și cooperare între membri, precum și pentru specializarea acestora pe piața;

- dezvoltarea unor politici comerciale specifice a membrilor pe terțe piețe;

- cooperarea membrilor în vederea optimizarii eforturilor de investiții legate de retehnologizarea, optimizarea exploatării și dezvoltarea capacităților de producție;

- efectuarea unor studii de marketing și de fezabilitate în interesul membrilor;

- dezvoltarea dialogului cu sindicatele, inițierea în acest scop de comisii mixte patronat-sindicate, precum și sprijinirea sau, după caz, reprezentarea membrilor în cadrul negocierii cu sindicatele la nivel de ramura sau în plan teritorial;

- optimizarea tehnicilor de transparenta și reclama comercială, combaterea fenomenelor de concurenta neloială și a tendințelor de monopol;

- apărarea intereselor membrilor în fața organelor de stat, în cazul în care aceste interese au un caracter comun;

- asigurarea unei prezente active a organizației în presa și celelalte mijloace de informare în masa;

- colaborarea cu alte organizații similare din țara sau străinătate.

Atribuțiile prevăzute la alin. 1 se pot exercita numai cu condiția sa nu aducă atingere libertății comerțului, cu respectarea stricta a dispozițiilor legale în aceasta privinta.

Articolul 8

Organizația patronala este condusă de un președinte ales prin votul a jumătate plus unu din membrii săi.

Hotărîrile organizației se iau cu votul majorității simple a membrilor care au participat la adoptarea lor și sînt obligatorii numai pentru membrii care le-au adoptat. Votul poate fi și prin corespondenta.

Organizația poate avea și un consiliu de conducere ales cu votul a cel puțin două treimi din totalitatea membrilor.

Președintele și membrii consiliului de conducere sînt reeligibili, iar durata unui mandat este de doi ani.

Prin statut se pot stabili și alte forme de organizare specifice decît cele prevăzute la alin. 1, 3 și 4.

Capitolul 2 — Federațiile patronale ↑ Cuprins

Articolul 9

Organizațiile patronale de ramura sau teritoriale se pot asocia în federații patronale.

Organizațiile patronale pot participa, în funcție de diversitatea specificului activității membrilor lor, la una sau mai multe federații patronale.

Articolul 10

În cadrul federației patronale, membrii sînt reprezentați de președinții organizațiilor patronale.

Articolul 11

Prevederile art. 4 și 6-8 se aplică în mod corespunzător și în ce privește federațiile patronale.

Articolul 12

Federațiile patronale se pot asocia într-o federatie cu caracter național.

Federația cu caracter național reprezintă interesele membrilor față de Guvern și celelalte organe centrale, precum și față de organizațiile sindicale de tip confederatie la nivel național.

Reprezentarea intereselor specifice unei federații patronale se poate face numai cu participarea acesteia.

Atribuțiile și modul de organizare și funcționare a federației cu caracter național se stabilesc prin statutul acesteia, aprobat în ședința sa de constituire cu votul majorității simple a președinților federațiilor patronale participante.

Pot propune spre adoptare un proiect de statut numai grupuri de inițiativa alcătuite din cel puțin 5 presedinti ai unor federații patronale.

Capitolul 3 — Dispoziții finale ↑ Cuprins

Articolul 13

Organele centrale care îndeplinesc funcția de minister de resort vor lua măsuri ca, în termen de 30 de zile de la publicarea acestei hotărîri, reprezentanții lor din consiliile de administrație ale regiilor autonome și împuterniciții statului din societățile comerciale sa ia măsuri ca regiile și societățile în care funcționează sa constituie organizațiile patronale.

Odată constituite, organizațiile se vor asocia în federații, în următoarele 15 zile.

Articolul 14

Ministerul Justiției este autorizat să asigure, la cerere, asistența juridică necesară pentru constituirea organizațiilor și federațiilor patronale pe întreg teritoriul tarii.

PRIM-MINISTRU

PETRE ROMAN

-----------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.