Articolul I
Ordinul ministrului sănătății nr. 1.030/2009 privind aprobarea procedurilor de reglementare sanitară pentru proiectele de amplasare, amenajare, construire și pentru funcționarea obiectivelor ce desfășoară activități cu risc pentru starea de sănătate a populației, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 1 septembrie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 11, alineatele (7) și (7^1) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"(7) Pentru unitățile sanitare cu paturi, a căror conformare necesită activități complexe și investiții majore, se va elabora un program-cadru de conformare pentru o perioadă care nu poate depăși data de 31 decembrie 2020 și un program operațional pentru anul în curs.
(7^1) Pentru a evita neconformitățile cu normele de igienă și sănătate publică care duc implicit la elaborarea de programe de conformare, înainte de autorizarea sanitară, unitățile sanitare cu paturi vor solicita direcției de sănătate publică asistență de specialitate de sănătate publică, conform prevederilor art. 18, care va certifica conformarea cu normele mai sus menționate."
2. La articolul 11, după alineatul (7^1) se introduce un nou alineat, alineatul (7^2), cu următorul cuprins:
"(7^2) Termenul prevăzut la alin. (7) nu se aplică programului de conformare prevăzut la alin. (6)."