În temeiul prevederilor art. 35 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările ulterioare, și ale art. 10 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia,
Aparțin domeniului public al statului suprafețele de teren strict necesare pentru cercetarea și producerea de semințe și material săditor din categorii biologice superioare și de animale de rasa și cele destinate producției, delimitate potrivit anexei nr. 1, precum și terenurile proprietate de stat folosite de unitățile de învățământ cu profil agricol, prevăzute în anexa nr. 2.
Suprafețele de teren aflate în administrarea institutelor și stațiunilor de cercetare și producție agricolă, destinate producției, prevăzute în coloana nr. 5 din anexa nr. 1, trec din domeniul public în domeniul privat al statului.
Suprafețele de teren strict necesare pentru cercetarea și producerea de semințe și material săditor din categorii biologice superioare și de animale de rasa, precum și cele destinate producției, prevăzute în anexa nr. 1, vor fi identificate prin ordin al ministrului agriculturii și alimentației în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Suprafețele de teren agricol aflate în domeniul public sau privat al statului, deținute de Regia Autonomă a Imbunatatirilor Funciare, de societățile naționale de sub autoritatea Ministerului Agriculturii și Alimentației și de societățile comerciale pe acțiuni din agricultura și industria alimentara, vor fi identificate, conform prevederilor legale, prin ordin al ministrului agriculturii și alimentației, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
(1) Ministerul Agriculturii și Alimentației are calitatea de concedent și exercită în numele statului prerogativele dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole care aparțin domeniului public sau privat al statului.
(2) Fac excepție de la prevederile alin. (1) suprafețele de teren strict necesare pentru cercetarea și producerea de semințe și material săditor din categorii biologice superioare și de animale de rasa, prevăzute în coloana nr. 4 din anexa nr. 1, administrate de institutele și stațiunile de cercetare și producție agricolă, precum și terenurile proprietate de stat folosite de unitățile de învățământ cu profil agricol sau silvic.
Ministerul Agriculturii și Alimentației va stabili modalitățile de organizare și exploatare a terenurilor agricole din domeniul public sau privat al statului.
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU RADU VASILE Contrasemnează: p. Ministrul agriculturii și alimentației, Ștefan Pete, secretar de stat Ministrul finanțelor, Decebal Traian Remes p. Ministrul educației naționale, Mircea Fronescu, secretar de stat Președintele Agenției Române de Dezvoltare, Sorin Fodoreanu
NotăHOTĂRÂREA nr. 346 din 11 aprilie 2002 , publicată în Monitorul Oficial nr. 268 din 22 aprilie 2002 prevede următoarele: Articolul 1 Se aprobă transmiterea unui teren agricol în suprafața de 6,8 ha, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Industrializarea și Marketingul Produselor Horticole - Horting București, aflat în subordinea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu Sisesti", în administrarea Stațiunii de Cercetare și Producție Pomicola - Baneasa, aflată în subordinea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu Sisesti", care funcționează în coordonarea Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor. Articolul 2 Predarea-preluarea terenului agricol prevăzut la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Articolul 3 Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri Hotărârea Guvernului nr. 517/1999 privind delimitarea suprafețelor de teren strict necesare pentru cercetarea și producerea de semințe și material săditor din categorii biologice superioare și de animale de rasa și trecerea terenurilor destinate producției, aflate în administrarea institutelor și stațiunilor de cercetare și producție agricolă, în domeniul privat al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 9 iulie 1999, cu modificările și completările ulterioare, se modifica în mod corespunzător. ANEXĂ DATELE DE IDENTIFICARE a terenului agricol, proprietate publică a statului, care se transmite din administrarea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Industrializarea și Marketingul Produselor Horticole - Horting București în administrarea Stațiunii de Cercetare și Producție Pomicolă - Băneasa Locul unde este situat terenul agricol Persoana juridică de la care se transmite terenul agricol Persoana juridică la care se transmite terenul agricol Caracteristicile tehnice ale terenului agricol Municipiul București, str. Ion Ionescu de la Brad nr. 4, sectorul 1 - Baza de cercetare - dezvoltare Băneasa Institutul de Cercetare- Dezvoltare pentru Industrializarea și Marketingul Produselor Horticole-Horting București Stațiunea de Cercetare și Producție Pomicolă – Băneasa Suprafața de teren totală = 68.878 m2, situată în parcelele cadastrale As nr. 714-736, din care: - ocupată cu construcții = 1.655,73 m2 - sere = 22.115,23 m2 - încălzite = 17.788,23 m2 - reci = 3.740,20 m2 - alte tipuri = 586,80 m2 - drumuri și platforme = 7.895,76 m2 - teren agricol = 37.211,28 m2
--------
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.