HOTĂRÂRE nr. 207 din 5 aprilie 2017

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 243 din 7 aprilie 2017
Intrat în vigoare
07.04.2017
Forma consolidată din
07.04.2017

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

ARTICOL UNIC

La articolul 1 alineatul (1) din Hotărârea Guvernului nr. 311/2003 privind aprobarea înființării pe lângă Ministerul Tineretului și Sportului a unei activități finanțate integral din venituri proprii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 31 martie 2003, cu modificările și completările ulterioare, litera m) se modifică și va avea următorul cuprins:

m) activități privind reabilitarea, modernizarea și realizarea de investiții noi în cadrul complexurilor sportive naționale, cluburilor sportive și al centrelor de agrement, care funcționează în cadrul direcțiilor județene pentru sport și tineret și al Direcției pentru Sport și Tineret a Municipiului București, unități subordonate Ministerului Tineretului și Sportului, precum și finanțarea unor proiecte de interes național, inițiate de federațiile sportive naționale, privind reabilitarea și modernizarea bazelor sportive aflate în proprietatea publică a statului și în folosința gratuită a federațiilor sportive naționale;

PRIM-MINISTRU SORIN MIHAI GRINDEANU Contrasemnează: Ministrul tineretului și sportului, Marius-Alexandru Dunca Ministrul finanțelor publice, Viorel Ștefan

București, 5 aprilie 2017.

Nr. 207.

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.