HOTĂRÂRE nr. 42 din 24 aprilie 2017

HOTĂRÂRE Senatul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 293 din 25 aprilie 2017
Intrat în vigoare
25.04.2017
Forma consolidată din
25.04.2017
Cuprins

În temeiul prevederilor art. 67 din Constituția României, republicată, ale art. 6 din Legea nr. 356/2003 privind înființarea, organizarea și funcționarea Institutului Cultural Român, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 133 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat, cu modificările și completările ulterioare,

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

ARTICOL UNIC

Senatul numește membrii Consiliului de conducere al Institutului Cultural Român pentru un mandat de 4 ani, conform listei prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 24 aprilie 2017, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE SENATULUI NICULAE BĂDĂLĂU

București, 24 aprilie 2017.

Nr. 42.

ANEXĂ

LISTA membrilor Consiliului de conducere al Institutului Cultural Român

1. Miki Braniște

2. Radu Carp

3. Zamfir Dumitrescu

4. Zoe Petre

5. Valeriu Șușnea

6. Bogdan Ion Tâlmaciu

7. Tibori Szabó Zoltán

8. Benoni Ioan Cărmăzan

9. Aurelia Corneanu

10. Damian Laurențiu Dumitru

11. Ștefan Gheorghiu

12. Petru Lucaci

13. Ileana Tureanu

14. Ulpiu Vlad

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.